Încetinitorul de particule – În timp ce se caută după morții noștri și în Ungaria, aleșii noștri sunt bine, mersi





În săptămâna care a trecut am descoperit un nou grup pe FB dedicat refacerii în locul în care a fost a Pieței Mari a Aradului.
Scriu așa, cu litere mari, fiindcă pentru arădeni Piața Mare era un concept, un loc aproape de poveste. Fără exagerare se poate spune că în vremurile trecute acolo se întâmpla aproape tot ce era arădean. La ștrand, pe Mureș și în Piața Mare. Asta ca să nu mai vorbim de UTA.
Acum toate acestea, minus UTA, sunt ale trecutului, trăiesc mai departe doar în amintirile și în nostalgiile arădeanului mai în vârstă. Cei tineri sunt sau online sau plecați peste hotare. Oricum, departe de orașul în care s-au născut și multă vreme credeau că își pot face un rost aici.
Mă sună un cunoscut, pot să îi spun și prieten dacă nu se supără, care locuiește în zonă. În zona Pieței Mari, cum ar veni. Ce se întâmplă cu piața, mă întreabă îngrijorat, poate tu știi mai multe. Dar de ce, îi reîntorc eu întrebarea, ce să se întâmple, a fost mutată și se lucrează la transformarea ei în Piața Soarelui Răsare. Aia da, se amuză amicul, că doar soarele o să mai răsară acolo, dar acum nici măcar nu se lucrează. De vreo trei săptămâni, pauză.
Piața Mare – pictură Pavel Jurik
N-o mai lungesc, am aflat că se lucrează în continuare, doar așa mai circumspect, mai reținut, cum ar veni, să se vadă ce e cu groapa aia descoperită de buldozer care duce în trecutul adânc al orașului. Acuma că asta o fi sau e altceva, terminarea banilor, neînțelegeri între firmă și Primărie, nu vă putem spune deocamdată. Cert este că într-o piață simbolică a Aradului este șantier și va mai fi o vreme.
Pe urmă ce-o fi, Dumnezeu cu mila, în fond numai o fântână tâșnitoare acolo și o statuie, eventual călare, a regelui Mihai ne mai lipsea. Bine, de fapt, Monumentul Unirii lipsește, dar despre aia nu mai vorbește nimeni. Dintre cei cu responsabilități administrative, zicem. E acolo, în față la Dacia chestia aia ruginită și cu asta basta. Ce e cu milioanele cheltuite pentru monument, nu se mai știe. Și e bine așa, că dacă am știi, poate nu ne-ar veni a crede.
Și în general e mai bine așa. Cu aleșii noștri care nu zic nimic important, nu se bagă acolo unde tocmai arde. E drept, sunt ei pe FB toată ziua, de acolo putem afla orice legat de ei, dar nu și de oraș. Chiar dacă se mai fotografiază cu microfonul în mână lângă un buldozer sau macara, e doar pentru imagine. Oricum, poze cu băieți și fete, oameni entuziaști că ai noștri mai tare ca bradul au poposit între ei. Că e la cârnaț la Nădlac sau la zilele nu știu cui de nu știu unde, contează mai puțin. Important e să fie oameni mulți prin jur, să zâmbească fericiți că se pot fotografia cu omul important.
Foto: Călin Bibarț – Facebook
Pe de altă parte, trebuie să îl înțelegem și pe domn primar, ce era să facă văzându-i pe Sergiu, Glad și Răzvan la cârnați, la Nădlac? Sâmbăta a avut loc și tradiționala sărbătoare de Mai a comunității maghiare din Arad – Majális, cum i se spune pe limba lui Petőfi –, chiar că nu se făcea ca Bibi al nostru, al tuturor, deci și al ungurilor, să nu se înființeze la un gulaș acolo. Cu atât mai mult cu cât se știe, relațiile sale cu elita politică maghiară, mai ales cu viceprim-ministrul vânător sunt de pe acum tradiționale.
Despre ceilalți ce să mai vorbim: îi vedem peste tot, numai nu și acolo unde chiar ar fi cazul.
Și asta în timp ce opinia publică arădeană a fost covârșită săptămâna trecută de știrile despre tragedia de pe Mureș, de la Semlac, victimele dispărute în apele învolburate ale râului, printre care doi copii, fiind căutate în continuare. Între timp trupul neînsuflețit al unuia a fost găsit în Mureș la Makó în Ungaria, cu alte cuvinte relațiile bune cu autoritățile maghiare putea fi folosite și în în această direcție.
Numai că, dacă ne uităm pe mesajele aleșilor noștri, indiferent de nivel și funcție, nu găsim un rând despre această tragedie.
Că sunt tocmai la Tubingen sau Washington, eventual la Strasbourg, chiar și la București, ai noștri aleși se simt la Arad ca pe moșie. N-au treabă cu viața nenorociților de aici. Să se descurce, că ei au treburi mai importante. N-au ei timp și nervi de problemele noastre.
Singurul dintre înainte-mergătorii Aradului care are un fel de scuză pentru că nu s-a implicat în tragedia amintită este oarecum prefectul Tóth, cel care, modest și reținut, nu a vrut să intre în amănuntele problemelor de sănătate care în ultimele zile i-au îngrădit oarecum activitatea. Nu de alta, dar, după câte știm, prefectul este cel care are ca sarcină de serviciu și supravegherea respectării legilor în teritoriul de care răspunde. Iar aici, în cazul nostru, este vorba tocmai despre asta, chiar dacă dosarul a fost trimis la Galați. Fiindcă, cum ni s-a sugerat, ăia se pricep mai bine.
Păi, da, noi ne pricepem doar la cum să ne facem penibili pe Facebook…
Comentariile portalului
E o cronica superba, Sadoveanu ar fi invidios, dar, cum ar fi ca voi, jurnalistii, expertii in comunicare si identificate a stirilor adevarate sau false, sa va asumati raspunderea pentru (...)
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)