marþi, 29 aprilie, 2025

Special Arad Logo

    Bugetul Aradului pe 2025 a fost aprobat. 77,55 % din investiții, realizate prin fonduri europene

    După ce majoritatea consilierilor locali au aprobat, în ședința de ieri, 25 martie, Bugetul General de Venituri și Cheltuieli al municipiului Arad pe 2025, astăzi primarul Călin Bibarț a făcut o prezentare mai pe larg a procentelor repartizate pentru diferite domenii de activitate, respectiv proiecte care se desfășoară pe parcursul anului acesta.

    Proiectul, alături de anumite amendamente, a fost aprobat ieri de consilierii PNL, USR, PSD și UDMR. Cei de la AUR s-au abținut de la vot, invocând lipsa timpului suficient de studiu al documentației, dar și anumite neclarități în ceea ce privește bugetul Gospodăririi Comunale și datoriile CET Hidrocarburi către AOT Energy (CET SA), nefiind mulțumiți de răspunsurile primite de la Călin Bibarț.

    vot buget 2025

    Edilul a arătat în conferința de presă organizată astăzi, în sala Ferdinand a Palatului Administrativ, că bugetului pe 2025 se ridică la suma de 1.407.675.630 lei, iar bugetul rezervat expres investițiilor care se vor realiza în acest an este de 734.579.000 lei, diferența fiind destinată funcționării diferitelor instituții, asigurarea diferitelor servicii și plata diverselor cheltuieli. În ceea ce privește strict cheltuielile salariale, Bibarț a indicat că ele se ridică la 10,17% din totalul bugetului, specificând că deși nu s-au făcut disponibilizări, personalul s-a mai restrâns de-a lungul timpului, întrucât nu a făcut angajări pe posturile rămase vacante în urma pensionărilor, decât în unele cazuri în care se considera stringent (a exemplificat cu ingineri și arhitecți).

    52,18% din banii bugetului pe 2025 sunt rezervați investiților, care în mare parte sunt acoperite din finanțări europene

    După cum spunea, valoarea totală a investițiilor rezervată pentru anul 2025 este de 734.579.000 lei (din care 77,55 % sunt fonduri europene, adică circa 480 milioane lei, iar diferența de 22,45% reprezintă cofinanțarea din bugetul local).

    Defalcat, din totalul investițiilor, în domeniul „Învățământ” se rezervă anul acesta 140.128.000 lei pentru continuarea modernizării școlilor și dotărilor cu echipamente și mobilier necesare (investițiile în domeniul educațional fiind în principal din fonduri europene 86%, iar diferența fiind asigurată din bugetul local), în domeniul „Energie și Protecția Mediului” se rezervă 350.619.000 lei, aici fiind inclusă și modernizarea CET Hidrocarburi, care continuă de anul viitor și va continua după acest an, respectiv modernizarea magistralelor rețelei de termoficare (și în acest caz finanțarea europeană acoperind cea mai mare parte din sumele rezervate în acest an 88%, diferența fiind asigurată din bugetul local), în domeniul „Transport” se rezervă suma totală de 133.584.000 lei, aici fiind inclusă modernizarea unor tronsoane de linie de tramvai, respectiv achiziția unor tramvaie (85% fonduri europene, 15% buget local).

    În ceea ce privește strict fondurile europene, Călin Bibarț a arătat că anul 2024 și acesta, 2025, reprezintă ani cu creșteri ale accesărilor de finanțări nerambursabile pentru realizarea diferitelor proiecte. A indicat că estimările inițiale pentru totalul sumelor provenite din fonduri europene în 2025 se ridică la circa 480 milioane lei, dar dat fiind faptul că anumite proiecte au fost câștigate, dar urmează abia în următoarea perioadă să se semneze pentru ele contractul de finanțare, până la finalul anului totalul fondurilor europene ar ajunge la 554.558.520 lei.

    buget fonduri europene 2025

    Călin Bibarț a dorit să arate și estimările pentru sumele alocate domeniului sportiv, arătând că vor fi înregistrate creșteri de circa 4 milioane de lei față de anul anterior. În 2024, s-au alocat un total de 12 milioane lei, iar anul acesta ar urma să se aloca până la 18 milioane lei.

    Din acest total, Fotbal Club UTA are momentan puși deoparte 6 milioane de lei, cu 2 milioane de lei mai mult decât anul trecut, însă edilul a dorit să atenționeze că este vorba doar de suma maximă „pusă deoparte” în buget, pentru că pentru a obține acești bani, Fotbal Club UTA va fi nevoit să se înscrie în competiție. Bibarț a făcut referire la o prevedere legală care ar limita clubul sportiv să „nu poată lua mai mult decât o treime din suma alocată în buget”. La fel ca în cazul UTA-ei, pentru Clubul Sportiv Baschet Arad a fost bugetată suma de 2.500.000 lei.

    Subvențiile pentru CET și transportul în comun ar urma să fie și ele mai mari față de anul trecut, însă nu la fel de mari ca în anii precedenți, atunci când prețul la curent și gaz era mult mai ridicat. Totuși, Primăria Arad a pus deoparte un buget mai generos, pentru a preveni situația în care vor apărea din nou scumpiri la aceste facturi, chiar dacă nu vor fi cheltuiți apoi toți banii respectivi. Bugetul pentru subvențiile transportului în comun cresc de la 43.998.000 lei cât erau anul trecut la 53.401.000 lei, iar bugetul subvențiilor acordate pentru acoperirea diferenței de tarif pentru încălzirea în sistem centralizat ajunge la 52.800.000 lei, după cum puteți observa în tabelul de mai jos:

    subvenții cet buget

    Reabilitarea magistralei de termoficare, modernizarea liniilor de tramvai și achiziția a 19 tramvaie noi, reabilitarea termică a unor școli și inaugurarea podului și pasarelei peste Mureș, proiectele considerate cele mai importante în 2025

    Întrebat fiind care sunt considerate proiectele cele mai importante care se desfășoară pe parcursului anului 2025, Primarul a amintit continuarea modernizării CET Hidrocarburi (lucrări care au început anul trecut și care au ca termen de finalizare 2026), podul de peste Mureș (care ar urma să fie finalizat până în vară), pasarela de la 3 Insule (care ar urma să fie finalizată înainte de Paști), insulele ecologice care au început să fie amplasate încă de anul trecut, finalizarea liniei de la Făt Frumos care se va în vară, modernizarea liniilor de tramvai din Micălaca zona 300 și Calea Radnei (lucrările ar urma să înceapă în vară), achiziția a încă 19 tramvaie (9 tramvaie noi sunt deja în fază de producție, urmând ca pentru încă 10 să se semneze în perioada imediat următoare finanțarea), continuarea înlocuirii pavajului de pe trotuarele Bulevardului Revoluției, continuarea anvelopării clădirilor unităților de învățământ (unele începute anul trecut, așa cum este cazul Colegiului Național „Vasile Goldiș” și Liceul Teoretic „Adam Müller Guttenbrunn”, iar altele urmează să intre în șantier, de exemplu Liceul Național de Informatică, mai există și o licitație în desfășurare și pentru Liceul Tehnologic „Francisc Neuman”), finalizarea Aleii Borsec, o nouă tură de reabilitare termică a blocurilor din municipiu și reabilitarea rețelei magistrale de termoficare.

    „Este un buget echilibrat, un buget care este investit în educație, în sănătate, în sport, acesta din urmă beneficiind de o alocare bugetară record:18 milioane de lei. Avem anul acesta un buget aplecat spre investiții pentru că nu existăm doar să funcționăm, ci trebuie să se vadă o schimbare în oraș. Avem finanțare pentru toate proiectele în lucru pe care le știți (…) Bugetul a fost aprobat în ședința ordinară a acestei luni. Chiar dacă nu am avut majoritate, mă bucur totuși că nu au fost voturi împotrivă, grupul de consilieri locali AUR s-a abținut. Le mulțumesc tuturor celor care au votat acest buget”, a spus Călin Bibarț.

     

     

    Citește și:

    Județul Arad are bugetul pe 2025 aprobat. Cum sunt repartizate sumele de aproape 1 miliard de lei

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. =INTERESANT ==IN 1 IAN 2027 SE INCHEIE PROGRAMUL DE ADERARE LA UE == NU MAI VIN FONDURI EUROPENE ==GATA == DECI 3 SFERTURI DIN INVESTITZIILE DIN ARAD DISPAR DIN 2027 == DACA ACUM ARADUL ARATA JALNIC DIN 2027 INCOLO CUM VA ARATA ? ==TOATE HAIMANALELE POLITICE STIU DE TREABA ASTA SI TRAG TARE PE ULTIMA SUTA . == CCA 26/100 DIN DRUMURILE DIN ORAS AU NEVOIE DE REPARATZIE MEDIE SI CAPITALA . –SUNT CCA 400 KM DRUMURI CARE AU NEVOIE URGENTA DE REPARATZIE CAPITALA . SUNT PRAF .

      +22 voturi
      +1
      -1
      • NU este corectă afirmația conform căreia la 1 ianuarie 2027 se încheie programul de aderare la UE și nu vor mai fi disponibile fonduri europene. Actualul Cadru Financiar Multianual (CFM) acoperă perioada 2021-2027, iar România are alocate fonduri în valoare de 55,51 miliarde euro pentru această perioadă.​

        Este important de menționat că, deși actualul CFM se încheie în 2027, fondurile alocate pot fi accesate și utilizate până în 2029, datorită regulii n+2, care permite utilizarea fondurilor timp de doi ani după încheierea perioadei de programare. Astfel, proiectele finanțate din fondurile alocate pentru perioada 2021-2027 pot continua să fie implementate și după 2027.​

        În plus, Uniunea Europeană adoptă noi cadre financiare multianuale la fiecare șapte ani. Prin urmare, este de așteptat ca, după 2027, să fie adoptat un nou CFM pentru perioada 2028-2034, în cadrul căruia România va avea acces la noi fonduri europene. Astfel, fluxul de finanțare europeană nu se oprește la 1 ianuarie 2027, ci continuă în funcție de alocările și prioritățile stabilite în viitoarele cadre financiare ale Uniunii Europene.​

        +1 voturi
        +1
        -1
    2. Daca aprox.77 % din investitii sunt realizate din fonduri europene,e bine .Insa am serioase dubii la analiza prezentata,pentru ca e una subiectiva,menita sa laude inclinatia administratiei spre bunul mers al urbei,ceea ce nu se vede de loc,si probabil nici nu se va vedea. Poate fi vorba de o asa „minciuna in falsh”,cu asemena prezentari deja ne-am obisnuit. Orasul e praf si pulbere,dar la analize stam bine.

      +10 voturi
      +1
      -1
    3. Din aia 77% jumătate merg într-un CET de care se folosesc sub un sfert din arădeni, care e noima?
      Nu au fost în stare să facă un parc fotovoltaic pt consumul tramvaielor.
      20 de milioane de euro subvenții la CET și CTP despre care dezvoltare vorbește Bibart?
      Ăștia croiesc cifrele după cum sună bine, nu după adevăr.
      Aradul nu crește nici cu 10% din viteza orașelor vecine Timișoara și Oradea.
      Dacă se lucra la vreo 4 parcări supraterane, 2 pasaje auto subterane podgoria și intim și încă vreo 2 poduri peste Mureș puteai zice că primăria zbarnaie dar ei lipesc granit chinezesc cu viteza melcului turbat.

      +15 voturi
      +1
      -1
    4. Eu orin investiții înțeleg ca se va construi/face ceva nou care va duce la dezvoltarea Aradului și pt. a spori confortul tuturor cetățenilor.
      Dacă vopsești coada de la sapă în loc să iei o motosapatoare, nu înseamnă că ai făcut o investiție!

      +4 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    6 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.