Cineva, nu știu cine, s-a gândit că ziua de 20 martie este Ziua Internațională a Fericirii. Nu știu și nu am să știu niciodată în baza cărui algoritm a decis acel cineva acest lucru, dar eu, de Ziua Internațională a Fericirii am fost trist.

Am fost trist pentru că o persoană în care mulți ani mi-am pus toată încrederea a demolat chiar și ultima fărâmă de speranță că UTA, clubul cu care am crescut în suflet, mai este ceva din ceea ce credeam eu că este, clubul Aradului și al arădenilor.

Am mai spus că am avut, timp de opt ani, o încredere – pot să îi spun – oarbă în Alexandru Meszar. Am fost chiar acolo, în acele birouri, atunci când s-au pus primele cărămizi la UTA Bătrâna Doamnă, pe atunci o alternativă de a menține viu spiritul roș-alb distrus la acea vreme de un anumit Adrian Marțian.

Opt ani a durat încrederea mea, până în acea zi de 15 iunie a anului trecut, zi în care Alexandru Meszar și-a asumat pe persoană fizică tot ceea ce se întâmplă cu acest club. Răul, din punctul meu de vedere, era deja făcut atunci când a refuzat asocierea cu grupul de investitori din jurul lui Simion Apreutese.

Un club care deja sângera din greu, un club al căror datorii depășeau suma de două milioane de euro, refuza un grup de arădeni care avea posibilitatea să panseze și să vindece gruparea arădeană de toate acele hemoragii.

Dar luni, același Alexandru Meszar mi-a arătat că acel rău a fost doar răul cel mic. Și-a adus nevasta în club, iar alături de ea l-a adus și pe Călin Costea. Habar nu am ce îi recomandă pe cei doi să devină membri la o grupare legendară.

Am dubii în aceste momente dacă UTA în care credeam eu, UTA pentru care îmi sfărâm nervii eu și alte zeci de mii de arădeni, mai are ceva în comun cu clubul alături de care am crescut sau este doar o mască a ceea ce s-ar putea numi foarte simplu FC Meszar AF, adică asociația familială a familiei Meszar.

O asociație condusă autoritar de Alexandru și Gabriela Meszar, una în care celelalte persoane, Alexandra Lucaci, Florian Voinea, Călin Costea și Dorin Stana au doar un rol de „yes man”, vorba lui Codru Grădinariu…

Asta nu e UTA mea… Asta e UTA lor. Cu girul lui Falcă și a camarilei sale.

Ce plus valoare poate să aducă la un asemenea club Gabriela Meszar? Dar Călin Costea?

Tristețea acelei vești mi-a fost accentuată luni seara de o altă veste teribilă. A murit Nicolae Bara. A murit un om care a investit milioane în acest club pentru a oferi bucurie arădenilor, iar atunci când a plecat a decis că acest club trebuie lăsat celor care-l iubesc cel mai mult, celor care-l iubesc necondiționat, l-a lăsat suporterilor ei.

În vara anului 2008, acest om a plecat de la Arad dezamăgit. Dezamăgit de fostul primar Gheorghe Falcă, dezamăgit de cel cu care s-a asociat, Sandu Ion, dezamăgit că un proiect în care a investit enorm de mult timp și bani se totul de ducea pe apa sâmbetei.

A plecat iubind UTA…

Iar pentru că iubea acest club l-a lăsat în brațele celor care o iubesc cel mai mult. Un om atât de elegant, atât de altruist, dar poate prea naiv pentru o junglă atât de mare…

Nicolae Bara a plecat dintre noi chiar într-o perioadă în care avea planuri să revină în fruntea Bătrânei Doamne. A fost respins de același Alexandru Meszar, cel care i-a transmis direct că el nu va renunța sub nicio formă la clubul care-i hrănește familia și aghiotanții…

Iar în ziua în care Nicolae Bara se ridica la cer, Meszar l-a adus în club pe cel care pune la îndoială tocmai simbolul pe care Bara l-a lăsat suporterilor, marca FC UTA Arad.

Meszar l-a adus în club pe oportunistul care, cu mai bine de un deceniu în urmă, a înregistrat niște litere, iar legislația ambiguă din această țară îl face chiar să creadă că el deținea o marcă legendară, o marcă pentru care au transpirat din greu nume ca Petschovsky, Farmati, Coco Dumitrescu, Domide, Broșovsky sau Lereter, Gornea, Axente sau Mercea, ajungea dintr-un click în mâinile unui patron de „discotecă”. În ce țară trăim?

Sunt trist. Sunt trist pentru că UTA a fost confiscată și a ajuns o afacere de familie, a familiei Meszar și a aghiotanților săi. Sunt trist pentru că mi s-a furat bucuria de a crede că UTA este a celor care o iubesc cu adevărat.

Un club este acolo unde sunt suporterii lui, iar tocmai de la ei și de la lupta lor îmi trag ultima mea speranță că UTA va fi din nou a arădenilor, va fi a Aradului, iar cei care o conduc acum vor deveni la un moment dat doar o tristă amintire, așa cum a fost Adrian Marțian…

Citește și: Mărirea și decăderea lui Alexandru Meszar • Special Arad · ultimele știri din Arad