Mărirea și decăderea lui Alexandru Meszar

    de Alin Olteanu | 18 iunie 2022, 1:52 PM | Sport | Topic special

    8

    Nu ne-am propus aici și acum să scriem neapărat despre UTA, subiectul fiind mai mult decât fierbinte, deși în mod clar, având în vedere titlul, va fi absolut imposibil să ocolim numele Bătrânei Doamne. Dar, subliniem, nu la asta vrem să facem referire în mod punctual.

    Până la ajunge mare, numele lui Alexandru Meszar nu-mi spunea prea multe. Jurnalist de 25 de ani în Arad, m-am întâlnit cu Meszar doar o singură dată în viață, mai precis în 2020, atunci când, invitat în redacția Special Arad, acorda un interviu (electoral) în calitate de candidat UDMR la Primăria Aradului.

    Până în 2022, fără să ne vedem, „întâlnirile” mele cu Meszar nu erau decât la nivel de știri ale redacțiilor de sport din Arad, bârfe cu privire la activitatea acestuia, sau „întâlniri”, mă refer la corectură, cu articolele scrise pe Special Arad sau în alte redacții.

    Odată cu intrarea UTA-ei în diviziile „B” și, ulterior, „A”, pot spune că la adresa lui Alexandru Meszar am auzit mult mai multe laude decât critici, pe undeva și de înțeles, având în vedere traiectul mereu crescător al UTA, laude care se datorau în mare măsură și faptului că jurnaliștii de sport, majoritatea, îl idolatrizau. Însă trebuie să subliniem aici că a plecat, de la bun început, la drum, cu banii administrației locale, cei care i-au și oferit o siguranță de a face ceva având tot timpul în spate o „pavăză” protectoare.

    Pot spune că mai atent la numele Meszar am devenit atunci când colegii de la sport mi-au explicat că șeful UTA-ei l-a demis pe Roland Nagy ca antrenor principal al echipei, deși nu a fost de acord, în urma unui SMS primit de la primarul de atunci al Aradului, Gheorghe Falcă. Și, la fel, atent am devenit când mi-au ajuns la urechi niște zvonuri cum că unii jurnaliști de sport din Arad primesc mai mult decât atenții de la domnul Meszar, că unora le organizează, oferindu-le bani, zilele de naștere, sau chiar că unii, să le spunem tonomate, ajung să plece în concedii ajutați, astfel, din banii publici ajunși în visteria Bătrânei Doamne. Pentru ce să facă asta, dacă nu ar avea ceva de ascuns? – m-am întrebat, dar răspunsuri nu am primit și nu am obținut cercetând până deunăzi.

    Am devenit atent și ca urmare a unor informații cu privire la circuitul banilor care sunt atrași de numele UTA, bani, publici sau nu, pe care îi împărțea, pe bună dreptate având în vedere succesul proiectului, Alexandru Meszar.

    După intrarea în Divizia A, am auzit și mult mai multe, dar acestea nu fac subiectul prezentelor rânduri, de unde puteți trage normala concluzie că vor fi o temă de viitor a Special Arad, mai ales dacă se va realiza auditul promis de suporteri (alte metode de verificat o asociație sau fundație sunt aproape inexistente).

    Când am aflat că Alezandru Meszar candidează la Primăria Aradului, el sperând că va lua voturile mișcării utiste alături de cele ale UDMR, nu am fost mirat. Nu am știut nici în 2020 și nu știu nici acum cu certitudine dacă această candidatură a domnului Meszar a fost determinată de visele sale de a ajunge măcar viceprimar, pentru a ajuta UTA, cum o spunea tuturor, sau de un „ordin de luptă” a lui Gheorghe Falcă. Ne referim la o mișcare politică inteligentă a președintelui PNL, acesta, prin candidatura domnului Meszar, dorind să atragă electoratul utist spre orice altceva decât PSD sau USR. Și, cum bine ne aducem aminte, chiar a contat…

    În respectiva campanie electorală, domnul Meszar l-a criticat nu o dată pe Gheorghe Falcă, chiar și în paginile Special Arad, dar avem și alte exemple. De unul am aflat chiar de curând, fiind vorba despre un episod la o emisiune TV, atunci când, după niște „săgeți” urâte trimise de Meszar la adresa lui Gheorghe Falcă, , în pauza publicitară, actualul europarlamentar l-a urecheat groaznic pe candidatul udemerist, începându-și „tirada” cu: „Ce faci, Soany? Ce faci?”. Ceva de genul: „Cum îți permiți?”.

    Ulterior alegerilor, Meszar n-a ajuns viceprimar. S-a vorbit atunci și de amenințări la adresa lui și a familiei sale, el urmând să fie anchetat penal cu privire la cheltuirea banilor din visteria UTA-ei în cazul în care nu ar fi renunțat la visele sale politice. Atunci am auzit prima dată de amenințarea: „Curtea de Conturi găsește fapte penale”.

    Și ajungem la ultimele zile, când întreaga suflare utistă aștepta marele anunț al lui Meszar că rămâne președinte, dar că UTA, asociația creată de el, cu succes până mai „ieri” (de când au apărut milioanele de euro datorii și nu numai…) va intra pe o altă traiectorie, una care să aducă performanțele dorite de tot Aradul. Anume că în club vor intra investitori privați.

    Însă, Meszar a spus un „nu” hotărât, semnând la finalul unui comunicat care clar nu-i aparține, iar ulterior închizându-și telefonul pentru jurnaliști, cu excepția unora. N-o să ne referim nici la ei, deși putem să subliniem că nu au avut nimic de obiectat și întrebat, în numele publicului larg, dacă tot au vorbit cu Alexandru Meszar, și despre alte chestiuni urgente și punctuale, preferând doar să accepte răspunsul de genul celui dat de unul de tristă amintire, care spunea ce bine e în țară, dar sute de mii de români erau în stradă, contestându-l.

    Domnul Meszar și-a asumat refuzul, însă pe toate canalele care ne vin dinspre clubul UTA aflăm că de fapt „nu”-ul nu i-ar fi aparținut deloc (lucru certificat si de SMS-urile prezentate de suporteri, în care apărea mesajul său, că este de acord cu toate, dar că nu ar fi el ultimul decident) și că nu a făcut decât să execute un ordin. Al cui? Și toată lumea vorbește de Gheorghe Falcă. Acesta, într-o ieșire publică, a spus că nu are nicio treabă, la fel cum a făcut-i ieri și primarul Aradului, Călin Bibarț – însă mult mai convingător. Ceea ce nu au spus cei doi, parcă înțeleși în a adopta pozițiile avute, e de ce nu l-au luat la rost (sau măcar să-și exprime nemulțumirea) pe Alexandru Meszar, că refuză să accepte deschiderea clubului pentru intrarea unor investitori privați, lucru care în timp ar fi dus UTA la profesionism. Mai ales că și Falcă, și Bibarț, sunt membri liberali – adică adepți ai investițiilor, mai ales private și reducerea intervenției statului, în cazul nostru, al administrației locale.

    Nefăcând-o, cei doi ne-au dat apă la moară că nu ar fi cu totul străini de ceea ce a făcut Meszar, ideea că europarlamentarul Falcă este „eroul” din umbră fiind aproape confirmată, mai ales că nu ar fi prima oară când public acesta spune ceva, dar în „dark web” taie și spânzură.

    La această oră, Meszar este efectiv desființat pe rețelele de socializare, fiind acuzat de extrem de multe lucruri penale. Unele demonstrabile, altele… deocamdată nu, sau, poate, chiar neadevărate. Este văzut, de majoritatea celor interesați, ca fiind principalul vinovat pentru ceea ce s-a întâmplat. Mai ales că nu a vrut ca negocierile să fie făcute publice, mai ales că nu a dorit un audit financiar la club (din nou… un audit care ar fi condus spre Curtea de Conturi), mai ales că a dat de înțeles că UTA va trece într-o altă etapă – cu care el a fost de acord, chiar promițând nu o dată că va accepta în mod obligatoriu capital privat, deci investitori. Este arătat cu degetul de majoritatea suflării utiste. Până într-un moment, pe bună dreptate.

    Ei bine, domnul Meszar, suntem aproape convinși că nu realizează că în aceste momente își joacă măreția. Cea pe care și-a obținut-o singur, dar folosind mare ajutor al banilor administrației locale, de fapt al cetățenilor din Arad, suporteri sau nu. Dacă realizează că își joacă această măreție și nu face nimic, înseamnă că este ori inconștient, ori extrem de șantajabil și, în consecință, legat de mâni și de picioare, ori are altceva de jucat și nu spune nimic deocamdată. Însă și acest ultim aspect tot la decăderea sa va duce.

    O să ne repete mulți că Meszar nu are nicio calitate la club, că președinte executiv al Asociației FC UTA e Voinea – acesta fiind președinte, în acte, al clubului (practic răspunzător legal pentru orice s-a întâmplat, inclusiv financiar). Nu o să susținem așa ceva. Pentru că știm că majoritatea celor din club îi datorează ceva lui Alexandru Meszar, cum ar veni că „îi are la mână”, că pe majoritatea celor din club îi sperie un nou patronat și faptul că o să le dispară „înghețata” de pe masă, pentru că știm că ei, practic, nu au pierdut în momentul în care Alexandru Meszar și-a turnat beton peste el, direct din betonieră. Iar acum, că încet-încet, betonul se întărește, nu pare a deranja pe nimeni. Nici că Meszar pare a fi tot mai singur nu pare a deranja pe vreo persoană din club, care spre exemplu putea să iasă public și să spună că e de acord cu decizia luată de acesta, mai precis cu refuzul la adresa investițiilor în clubul UTA.

    Se prea poate ca această „condamnare” și „spânzurare” publică a domnului Meszar să fi fost dictată, plănuită și executată în laboratoare de cei care aveau ceva de „împărțit” cu el. Cu cei pe care i-a supărat. Probabil că va mai rămâne director (singura funcție oficială, susținută tot politic, pe care o deține, fiind chiar funcționar public) al DJTS Arad încă o vreme, până când va păstra tăcerea cu privire la ce a făcut și cu privire la cine sunt autorii „de facto” ai acestui mare scandal.

    Prin refuzul de a ieși public și să își explice și să își asume verbal decizia – dar nu declarații de genul „ce bine e în Arad și câți suporterii i-au trimis flori” – de a refuza un proiect, indiferent care, domnul Meszar nu pare a face altceva decât să își aranjeze singur ștreangul decăderii sale. Lucru care tot la gândul de șantaj ne duce…

    Oare merită sau e chiar atât de urât ceea ce trebuie ascuns? Oare merită UTA așa ceva?

    P.S. Pe ultima sută de metri, imediat după apariția comunicatului semnat de Alexandru Meszar, a apărut „pe surse” informația că Valer Blidar va accepta să fie sponsor la UTA. Nu investitor, sponsor. Dacă e adevărat, e folositor. Dar cui și pentru cât timp?

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Vasile Blidar e cel mai bun prieten al lui Falca. E pe tot Internetul in poze cu el. Da și ăla un milion sa tacă suporterii din gura ca nici nu ii simte ca are sute de milioane nu degeaba a cedat Marta Primăriei care abia așteaptă sa își bage câțiva membrii de partid acolo in clădire sa frece menta !!
      Ar trebui toți Utiștii sa meargă in fata casei lui Meszar sa ceara explicații !!! Si sa convingă acționarii sa vina la UTA si afara cu Meszar !!!!!

      +10 voturi
      +1
      -1
    2. Corect acest articol! Bravo! Dar as veni cu o completare… sau două, sau câte or fi ele.
      E clar ca Meszar a greșit, știm cu toții, dar ce nu înțeleg eu e imposibilitatea multora cu dl botox Brad, alias Don Corleone-Falcă. De mai bine de 10 ani ucide la greu acest oraș… a dat cu o mână, a luat cu o sută de mâini. Ucide încet, dar sigur și UTA. Ar trebui o propaganda agresiva impotriva lui, începând de la voi ziariștii și continuând cu noi, arădenii, chiar cu unele proteste impotriva lui de e nevoie. Haideți sa ne unim cu toții și sa-l facem “persona non-grata” în Arad. Asta merita cu adevărat! Haideți sa “ucidem” rădăcina, de acolo pleacă tot răul!!! AFARĂ PT. TOTDEAUNA CU FALCA DIN ARAD!!!

      +26 voturi
      +1
      -1
    3. Poate ar fi utile cateva precizari:
      1. Bibart nu avea cum, si nici n-a vrut, sa se bage in ciorba asta. Din doua motive. Primul, stia ca Falca si Bilcea sunt implicati acolo, ori toata lumea stie ca inca de la alegeri intre ei e razboi (daca e cineva care nu stie, atunci insemna ca traieste in alta tara!). Al doilea, primaria nu poate, legal, să ”se bage” sub nicio forma de reprezentare intr-un club privat (chestia cu 3 din administratie in consiliul director era ”petarda” in toata regula). Singurul lucru pe care il poate face primaria legal este finantarea (puteti verifica dpdv legal ceea ce afirm)
      2. Probabil ati observat cum a reactionat imediat ”fituica” partidului cu articolul ce cuprinde, pe de o parte, declaratia lui Meszar, cum ca la UTA totul e sub control, iar pe de alta parte cu doua articole care incearca sa deturneze atentia de la scandal, incercand sa orienteze atentia spre starea tehnica a stadionului, desi stadionul nu e UTA, nu e al clubului, ci al Primariei, respectiv, al orasului.
      3. Foarte probabil, ca sa scape basma curata, Falca il va sacrifica pe Meszar. Posibil sa-l sacrifice si pe Bilcea, numai sa scape nevinovat, in… campul cu ghiocei. Degeaba! Utistii au memorie buna…

      +17 voturi
      +1
      -1
    4. meszar este definitia slugarniciei, este doar o marioneta, pentru orice face trebuie accesptul faraonului.
      care normal nu stie nimic..
      soani esti un falkonist de joasa speta.
      falca, prin mana lui dreapta glad varga fac milioane prin exclusivitate la stadionul UTA!! varga vinde produse la suprapret sub obladuirea falkosului.

      +3 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    6 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.