Arhitectul șef al Municipiului Arad, Sorin Ciurariu, urmărit penal alături de încă cinci persoane de DNA Timișoara





DNA Timișoara a început urmărirea penală a lui Sorin Ciurariu, actualmente arhitect șef al Municipiului Arad, și a încă șase persoane într-un dosar ce vizează autorizații de construire întocmite ilegal – scriu jurnaliștii de la Pressalert, care citează și Renașterea, ziarul care a documentat cazul.
Urmărirea penală față de Sorin Ciurariu se referă la fapte pe care acesta le-ar fi făcut pe vremea în care ocupa aceeași poziție însă la Timișoara. Acesta este suspect, alături de fostul primar al Timișoarei, Nicolae Robu, Simona Drăgoi – atunci secretar general interimar al Primăriei Timișoara, Gabriela Borcsi – atunci șef Serviciu Autorizări și Certificări în cadrul Direcției Generale de Urbanism de la Primăria Timișoara și Lucreția Croitoru – consilier Urbanism de la Primăria Timișoara, în 2018. A șasea persoană căreia procurorul DNA i-a atribuit calitatea de suspect este arhitectul Miron Șuteu, cel care a întocmit documentația tehnică în vederea obținerii autorizației de construire și care acum este anchetat de procurorii anticorupție pentru presupusa săvârșire a infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, notează pressalert.ro.
Menționăm că am încercat să obținem un punct de vedere din partea arhitectului șef Sorin Ciurariu, însă acesta are telefonul închis.
O autorizație de construcție ilegală
Întreg mecanismul a fost detaliat în trecut de renasterea.ro. Problemele ar fi apărut în 2018, când doi locatari dintr-o casă alăturată de pe Strada Muncitorilor din cartierul Fratelia, au observat că pe stradă în loc să fie construit, așa cum era anunțat, un „duplex cu două unități locative și două SAD-uri” s-a ridicat o clădire imensă, cu opt apartamente. Unul dintre vecini a sesizat neregula funcționarilor de la Primăria Timișoara. Cum nu a avut nicio reacție din partea lor, bărbatul s-a adresat instanței, împreună cu o vecină. Instanța a dispus anularea autorizației de construire care ar fi fost emisă prin încălcarea legii de funcționarii Primăriei Timișoara, în baza căreia investitorul imobiliar a ridicat clădirea în cauză.
DNA Timișoara a intrat pe fir la finalul anului trecut, când a început audierile, iar acum a început urmărirea penală pentru cei șase suspecți menționați.
Comentariile portalului
Odihna vesnica !!
Deci, infradtructura orașului e legată de sărbătorile religioase!?
Imi cer scuze,poate gresesc ,fara sa tin partea soferului si facand abstractie de functie,din video nu vad cu ce a gresit omul? Se pregateste sa intre in locul (...)