Aradul are un nou arhitect-șef, „de import” de la vecini. Radu Drăgan a intrat la pensie

    de [email protected] | 21 octombrie 2020, 2:18 PM | Administraţie | Topic special

    5

    (foto: arhiva Special Arad / deBanat.ro)

    Arhitectul-șef al Aradului, Radu Drăgan, predă ștafeta, intrând la pensie. Locul său urmează să fie ocupat de arhitectul Sorin Ciurariu, venit din același post de la Timișoara.

    Sorin Ciurariu a anunțat că pleacă de pe postul de arhitect-șef al Timișoarei în luna august a acestui an, după ce a îndeplinit această funcție din decembrie 2015.

    Radu Drăgan, pe de altă parte, a fost arhitect-șef al Aradului „din vremuri imemoriale”, timp de 12 ani fără întrerupere (din 2008), însă înainte de asta a mai fost și şeful Serviciului de Urbanism şi Construcţii (practic, același post, dar altă denumire), încă din 1994.

    În schimb, cel mai interesant lucru este faptul că Radu Drăgan a avut o „mică pauză” între 2004-2008, timp în care a fost transferat la Consiliul Județean, iar – potrivit informațiilor noastre – locul lui de la Primărie a fost ocupat în acea perioadă tocmai de Sorin Ciurariu.

    Urmează să se organizeze un concurs de ocupare a postului, ne-a declarat Ralu Cotrău, purtătoarea de cuvânt a Primăriei Arad, adăugând că până de curând, concursurile au fost suspendate în perioada stării de alertă. În prezent, Sorin Ciurariu este directorul Direcției Urbanism, transferat legal de la Primăria Timișoara pe data de 1 septembrie 2020. Din 14 octombrie exercită atribuțiile delegate pentru arhitect-șef, fără a primi drepturile salariale aferente acestei funcții.

    Sorin Ciurariu – noul arhitect-șef al Aradului – s-a judecat cu Primăria Timișoara în trecut, înainte să ajungă arhitectul-șef al orașului vecin, din cauza unei schimbări de organigramă și anume desființarea postului pe care-l ocupase, acela de director executiv al Direcţiei de Urbanism a municipalităţii Timișoara. În locul acelei direcţii a fost înfiinţată Instituţia Arhitectului-Şef, doar că în fruntea căreia a fost pus altcineva, Ciprian Cădariu, potrivit tion.ro. Ulterior, Ciurariu a câștigat procesul și a revenit în Primăria Timișoara în mai 2012, pe același post, după care a fost numit arhitect-șef delegat.

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Dar si cand s-au facut investitii pe bani enorm au ramas intersectii desenate prost (vezi P-ta Garii, P-ta Spitalului), cu benzi care se continua in alta directie fara avertisment, cu semafoare la 50m unul de altul. Oare arhitectul sef ce a facut la serviciu? A zis “Sa traiti dom’ primar!”.

      +1 voturi
      +1
      -1
    2. Felicitari Aradului pt ca a reusit sa il readuca pe d-l Ciurariu pe post de arhitect sef. Nu comentez ce a facut d-l Dragan din pozitia asta, pentru ca n-am ce. Zero viziune pana acum, o marioneta cu aere de mare arhitect. Daca d-l Ciurariu, profesor la facultatea de arhitectura din Timisoara si fost arhitect sef al Timisoarei, ar fi lasat sa faca ce trebuie, Aradul ar arata altfel si poate scapam de proiecte faraonice si investitii gresite care nu duc Aradul nicaieri.
      Felicitari inca o data si mult succes.

      --1 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    9 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.