Într-o interpretare ceva mai cuprinzătoare decât cea strict economico-financiară – conform căreia bugetul este un document prin care se realizează o estimare a veniturilor și cheltuielilor pentru o anumită perioadă de timp, de regulă un an –, bugetul poate fi definit ca un instrument juridic, aflat la îndemâna entității care l-a elaborat (stat, unitate administrativ teritorială sau chiar companie) spre a fi utilizat pentru îndeplinirea atribuțiilor, funcțiilor cu care este investită respectiva entitate.

Pentru îndeplinirea fiecăreia dintre funcții – de la asigurarea siguranței membrilor comunității ce compun entitatea, la sănătate sau utilități – entitatea consumă resurse financiare. Or, în lipsa acestor resurse, entitatea este pusă în situația să nu-și poată îndeplini atribuțiile, prin urmare, își pierde însăși sensul existenței.

Trecând peste aceste abstracțiuni, este destul de limpede că, la urma urmei, bugetul este reprezentat de totalitatea resurselor financiare (veniturilor) de care dispune o colectivitate, venituri date (prin votul membrilor colectivității), în administrarea unui grup de persoane care se angajează, odată cu investirea în funcție, să cheltuiască aceste venituri în cel mai eficient mod, pentru asigurarea unui trai cât mai bun întregii colectivități (nu am cunoștință despre vreo definiție în care să se facă vorbire, relativ la bugetul public, despre asigurarea bunăstării celor îndrituiți să administreze veniturile).

Bugetul se face din colectare

Așadar, colectarea resurselor pentru constituirea bugetului, dar mai ales modul în care sunt cheltuite veniturile astfel obținute, nu privește doar pe cei investiți cu puterea de decizie, ci întreaga colectivitate. Sau așa ar trebui să fie, pentru că, din păcate, realitatea bate teoria. Cel puțin, în România.

Dincolo de teorie, bugetul este un instrument politic prin care cei ce conduc entitățile în discuție decid, aproape discreționar, asupra resurselor publice, scopul fiind, evident, conservarea puterii, cu tot ce însoțește această putere. Am spus „aproape discreționar”, pentru că, totuși, există o instituție, Curtea de Conturi, care prin Constituție are prerogative de control privind modul de cheltuire a banilor publici, doar că…

În această perioadă este ceva agitație prin municipii, orașe și comune pe motiv de adoptare a bugetelor locale pe anul în curs. Desigur, nu chiar în toate. Spre exemplu, „cea mai performantă administrație locală”, cum o numea președintele Consiliului județean pe cea din Pecica, încă nu a pus la transparență Proiectul de buget pe 2023. Sau, dacă l-o fi pus cumva, e la mare secret, pentru că nu poate fi văzut pe pagina web a primăriei.

Este, în schimb, proiectul, devenit între timp hotărâre, de mărire a taxelor locale, cea care a „bucurat” foarte mult pe locuitorii orașului păstorit de Antal Petru, pupilul major al președintelui CJA, Iustin Cionca și, tot mai puțin, al europarlamentarului președinte PNL Arad, Gheorghe Falcă. Desigur, A.P. este totodată susținutul pupil major al Instituției Prefectului Arad, în fruntea căreia habar nu avem ce face domnul Toth Csaba, instituție sub umbrela căreia la Pecica se pot adopta hotărâri aiuristice sau chiar ilegale și multe altele despre care am scris și vom mai scrie.

Pecica și bugetul tot mai supărător

Creșterea taxelor locale, hotărâtă la Pecica, dar și în alte părți, este legală și normală în acest an, în care nu sunt alegeri. Cu toate astea, supărarea pecicanilor este justificată, pentru că taxele astea mărite legal, vin la pachet cu lipsa iluminatului public (după cum spun unii pe rețelele de socializare:

„Domnule primar Petru Antal ce se întâmplă cu iluminatul public? Venim de la lucru ȘI niciun bec pe stradă, bine CĂ AȚI mărit impozitele dar condiții zero. Ce Oraș e ĂSTA când te plimbi cu lanterna de la telefon sau rămâi fără curent în casă?” – precizăm că noi doar am adăugat diacriticele, în rest nu am intervenit în mesajul postat pe facebook) sau cu noroaiele de pe străzile „modernizate” și așa mai departe (despre lucrările făcute de firmele agreate de primarul Antal Petru și plătite de acesta dar încă neverificate de organele de cercetare penală, puteți citi AICI).

Este, totuși, și o veste bună pentru pecicani: primarul și viceprimarul nu au grija zilei de mâine – decât dacă nu cumva organele penale le vor tulbura tihna și huzureala. Și asta, pentru că, har Domnului!, și-au aprobat măririle de salarii (mă rog, de indemnizații) la 15.330 lei, primarul, respectiv, 12.775 lei viceprimarul. Lunar.

Cine vrea, poate calcula câte case pentru romi poate face primarul, pe terenul altcuiva,  pentru banii ăștia, câte drumuri poate „moderniza” sau câte șmecherii poate face la un Centru de Vaccinare (dosar recent intrat în tezaurul penal al lui Peti).

Să lăsăm însă Pecica și „performanta” sa administrație, pentru că acolo sunt atâtea alte probleme încât lipsa transparenței sau mai știu ce deficit bugetar ar fi cele mai mărunte. Și-apoi, problemele mari din Pecica nu le rezolvă bugetul, ci instanțele penale și cetățenii cu drept de vot.

Din păcate, nici problemele municipiului nu se pot rezolva prin buget, chiar dacă, în ce privește transparența și celelalte chestiuni procedurale ce preced adoptarea bugetului sunt exemplare. Dar, dacă de la administrația condusă de Antal Petru nu putem avea așteptări (că de unde nu-i…), de la administrația municipiului ne așteptam, și nu doar din acest an, să vedem o strategie bugetară orientată spre obiective clare și mai ales necesare dezvoltării Aradului. Din păcate nu vedem așa ceva, ceea ce înseamnă că încă un exercițiul bugetar va fi pierdut pe nimicuri, pe inutilități sau, în cel mai fericit caz, pe niște cârpeli ce vor fi prezentate ca mari investiții. Deja se vorbește despre re-pavelarea trotuarelor din centru…

Într-un fel e bine. Cel care a înlocuit asfaltul cu pavele – și tot așa, cu vreun an înainte de alegeri – a fost Dorel Popa (Dumnezeu să-l ierte!). Presa pe care o controla a lăudat investiția (nici nu mai știu dacă se numea Jurnal arădean sau Adevărul), apoi a pierdut alegerile, câștigate, cum se știe, de Gheorghe Falcă, cel care acum susține re-pavelarea, că doar nu pornea Călin Bibarț, de capul lui, o asemenea investiție.

În orice caz, dacă aș candida pentru demnitatea de primar, m-aș bucura că o asemenea lucrare va fi demarată. Pe de o parte, nu-i sigur că se va finaliza până la alegeri, iar pe de alta, se știe că istoria se repetă când sondajele spun că ai cele mai mari șanse să fii reales…

Ferice de „boschetarii” ce vor fi transportați cu acest microbus elegant cu care a fost dotată Poliția locală sau echipa de fotbal a Poliției locale
Foto: Special Arad

Până atunci însă, proiectul de buget urmează să fie aprobat de Consiliul local. Evident, orice surpriză este exclusă. Mașina de vot marca PNL-PSD va funcționa fără sincope și fără niciun suspin privitor la răspunderea consilierilor locali față de cetățenii Aradului. Poate ei nici nu știu că au dreptul și obligația de a verifica modul în care executivul condus de primar cheltuie banii publici.

Au dreptul și obligația de a verifica și chiar de a cenzura dacă este cazul, cheltuirea banului public pe investiții inutile sau prostești – fără glumă, chiar era nevoie de un microbus elegant în dotarea Poliției locale, cumpărat cu bani de la buget, pentru, cică, transportul „boschetarilor”? Să fim serioși, dar și sănătoși să-l putem vedea la Moneasa, cu ocazia turneelor de mini-fotbal și alte agape, finanțate fie din bani publici, fie din sponsorizări (care, cum bine se știe, sunt ilegale pentru Poliția locală).

Sigur, votul ar fi o soluție și pentru problemele Aradului. Cum însă e tare greu de crezut că va apărea din vreun joben de partid candidatul care să inspire încredere, putem spune că Bibarț a mai câștigat un mandat. Singura bătălie se va da pentru Consiliul local, care va da și viceprimarii. Acestea fiind spuse, declar că mi-aș dori un CLM în care majoritatea să fie deținută de orice alt partid în afara celor care conduc (și) acum Aradul: PNL, PSD, UDMR. Să vedem atunci bătălie pentru finanțarea unor proiecte…