Jurnalista Emilia Şercan acuză autorităţile statului că au „orchestrat o operaţiune de kompromat” împotriva sa





Jurnalista Emilia Şercan acuză autorităţile statului că au orchestrat o operaţiune de kompromat împotriva sa după ce a dezvăluit că teza premierului Nicolae Ciucă este plagiată, iar acum încearcă să muşamalizeze această acţiune.
Ea afirmă că în decurs de o lună a fost vizată de trei acţiuni distincte de ameninţare, defăimare şi intimidare şi că una dintre acestea a fost făcută, potrivit probelor pe care le deţine, cu complicitatea unor persoane din instituţii ale statului.
„Am decis să denunţ public operaţiunile de discreditare şi intimidare la care sunt supusă după 18 ianuarie 2022, data la care am dezvăluit că teza premierului României, Nicolae Ciucă, este plagiată. Am decis acest lucru pentru că, de data aceasta, jucătorul-cheie este chiar statul român: o probă pe care am furnizat-o Poliţiei Române pentru a identifica autorul unei infracţiuni de violare a vieţii private a fost scursă din dosar în aceeaşi zi, devenind baza unei ample operaţiuni de kompromat”, afirmă jurnalista într-un text publicat de Press One.
(*kompromat= informații compromițătoare, folosite pentru a șantaja, discredita, sau manipula pe cineva, de obicei în scop politic. Termen format prin telescopajul cuvintelor „compromițător” și „material”).
Citeste textul integral semnat de Emilia Șercan AICI.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este