sâmbãtã, 18 iulie, 2026

Special Arad Logo

    OSCE reacționează în cazul plagiatului ministrului Justiției și al atacurilor la adresa jurnalistei Emilia Șercan

    de Adriana Barbu | 23 ianuarie 2026, 8:33 AM | Internaţional | Naţional

    0

    Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), prin Reprezentantul pentru Libertatea Mass-Media, a reacționat public în cazul plagiatului ministrului Justiției și a atacurilor și amenințărilor la adresa jurnalistei de investigație Emilia Șercan, apărute în urma documentării plagiatului lui Radu Marinescu. Reacția OSCE este una rară și fermă și vizează explicit comportamentul oficialilor publici din România.

    „Sunt îngrijorat de hărțuirea, discreditarea și amenințările grave semnalate, inclusiv amenințări cu moartea, la adresa jurnalistei Emilia Șercan, în urma investigațiilor sale jurnalistice privind persoane din mediul politic din România”, a transmis Jan Braathu, Reprezentantul OSCE pentru Libertatea Mass-Media.

    Acesta a mai adăugat faptul că „Decizia 3/18 a Consiliului Ministerial al OSCE privind siguranța jurnaliștilor subliniază importanța ca oficialii publici să se abțină de la acțiuni care pot submina siguranța jurnaliștilor sau care pot contribui la ostilitatea împotriva presei.

    Am încredere că autoritățile române vor investiga cu rapiditate aceste amenințări și vor asigura siguranța jurnalistei, în conformitate cu legea română și cu standardele internaționale în acest domeniu”.

    osce

    (OSCE, despre atacurile după demascarea plagiatului ministrului Justiţiei)

    Avertisment explicit al OSCE pentru oficialii români

    Jurnalista Mona Dârțu atrage atenția că reacția OSCE nu este doar una de solidaritate cu un jurnalist amenințat, ci și un avertisment direct adresat ministrului Justiției și conducerii PSD.

    „E relevant că OSCE a reacționat în cazul plagiatului ministrului Justiției, dar și mai relevant mi se pare că i-a avertizat explicit pe Radu Marinescu și pe oficialii PSD că, atacând un jurnalist, încalcă un document interguvernamental pe care România și l-a asumat în 2018”, scrie Mona Dârțu.

    Aceasta explică faptul că Decizia OSCE nr. 3/18 „le cere liderilor politici, funcționarilor publici și autorităților să se abțină de la intimidarea, amenințarea sau tolerarea violenței împotriva jurnaliștilor și să condamne fără echivoc astfel de fapte”.

    Atacuri la persoană, fără a combate probele

    Monei Dârțu aminteşte şi faptul că, în cazul de față, ministrul Justiției și partidul din care face parte nu au contrazis probele publicate de PressOne, ci au ales atacul la persoană.

    „Ministrul Marinescu și PSD nu numai că nu s-au abținut, dar au atacat-o brutal pe Emilia Șercan, fără să contrazică printr-o silabă miezul problemei: că probele plagiatului sunt publice. Oricine-și poate face o părere. Totul e pe net”.

    În postarea sa de pe pagina de Facebook, pe care o puteţi citi integral AICI, jurnalista consideră că acesta este motivul real al atacurilor: imposibilitatea de a combate documentele care indică plagiatul.

    „De ce atacă un demnitar care deține portofoliul Justiției și un partid de guvernământ un jurnalist? Pentru că nu pot contracara probele”, mai notează Mona Dârțu.

    OSCE şi scrisoarea organizațiile civice

    Reacția OSCE vine după ce Alianța „A Patra Putere”, alături de alte opt organizații civice și profesionale din România, a transmis o scrisoare de alertă către instituții europene și internaționale, inclusiv Parlamentul European, Comisia Europeană – DG JUST și Reprezentantul OSCE pentru Libertatea Mass-Media.

    În document, semnatarii avertizează că, prin atacurile recente la adresa Emiliei Șercan (PressOne) și a jurnaliștilor Andreea Pocotilă și Mihai Voinea (Recorder), „înalți oficiali ai statului român chestionează însăși legitimitatea presei de a investiga funcționarea instituțiilor publice”.

    Reacții rare, dar cu greutate

    OSCE a intervenit rar în cazurile din România. Pozițiile sale publice au vizat, în ultimii ani, situații grave: agresarea jurnalistului Ștefan Mako (2014), presiunile asupra RISE Project privind dezvăluirea surselor (2018) și intrevenția în cazul regtragerii acreditărilor jurnaliștilor de la PRO TV și Realitatea TV (2019), subliniază Mona Dârţu, care indică faptul că „de aceea reacția OSCE este neprețuită: pentru că reacționează rar și apăsat”.

    radu marinescu ministrul justitiei

    (Ministrul Justiției, Radu Marinescu)

    140 de pagini plagiate și sute de atacuri

    Reamintim cititorilor că, potrivit dezvăluirilor făcute de Emilia Șercan în urmă cu două săptămâni,  aproximativ 56,68% din conținutul tezei de doctorat a ministrului Justiției, intitulată „Sistemul mijloacelor de probă în procesul civil”, a fost copiat din alte lucrări, fără indicarea surselor. Concret, este vorba despre 140 de pagini din totalul de 247, unele fragmente fiind preluate integral, pe porțiuni de până la 25 de pagini consecutive.

    Materialul despre plagiatul ministrului Radu Marinescu, publicat în PressOne de Emilia Șercan, poate fi citit  AICI. PSD a reacționat imediat, sărind în apărarea ministrului și atacând-o direct pe jurnalistă. Ulterior, au urmat o serie de atacuri, inclusiv amenințări cu moartea la adresa Emiliei Șercan, transmise fie prin comentarii pe contul său de Facebook, fie prin mesaje private — făcute publice de jurnalistă — sau prin alte canale.

    Citeşte şi:

    Fabian Ciucu, fost polițist, trimis în judecată după divulgarea de informații despre percheziții în schimbul a 5.000 de euro

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.