Csilla Aur: „Falcă și ai săi își arogă merite pe nedrept”
„Adevărul trebuie să iasă la iveală, din spatele cortinei de minciuni și omisiuni voite ale propagandei deșănțate PNL Arad. E ridicol să îi vezi pe Gheorghe Falcă, Sergiu Bîlcea sau chiar Călin Bibarț, vorbind despre reabilitarea unor obiective școlare cheie din Arad, când toată lumea știe că finanțările s-au semnat pe vremea guvernării PSD, iar banii au venit la insistențele parlamentarilor social-democrați de Arad.
Nu puțini! 35 milioane de lei pentru învățământul din Arad, prin programul guvernamental PNDL, același pe care premierul demis Cîțu l-a stopat, privându-i pe arădeni de bani pentru investiții.
Fără acele finanțări nu am mai fi vorbit despre reabilitarea Colegiului Economic (18 milioane lei), sau despre cea a Colegiului Național Elena Ghiba Birta (14 milioane lei), subiecte fals adjudecte de propaganda nesimțită a lui Falcă.
De ce nu spune însă înțepatul parlamentar liberal, Sergiu Bîlcea, că termenul de finalizare a lucrărilor la Ghiba Birta era 12 septembrie 2021 ? Și de ce nu povestește oamenilor cum propriul său Guvern a sistat finanțarea pentru acest proiect, pentru ca apoi arădenii să fie obligați să plătească un milion din buzunar pentru finalizarea lucrării.
Indiferent cum pui problema, „eforturile” acestor domni liberali dau cu virgulă, iar tiradele lor sunt menite să ascundă faptul că tot corul de indivizi vocali din suita lui Falcă nu au făcut efectiv nimic pentru Arad. Pentru că ăsta este purul adevăr !”, spune consilierul local PSD Arad Csilla Aur.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.
Comentariile portalului
Afacerea cu țigări este coordonată de sus, după o evaziune de peste 12 milioane euro, sunt cercetați în stare de libertate, ba mai mult, ramurile de distribuire, încă mai (...)
Ce legătură are comentariul acesta cu pamfletul? Câtă înverșunare...
În Arad arhitectura de bună calitate este astăzi o ”instituție” anulată prin eșuarea scopului și din cauza „riscului ridicat” de NEREALIZARE!! - Cum am ajuns să fim (...)