USR PLUS: Cum rămâne cu aerul condiționat?
Administrația locală nu acceptă că a greșit și lasă arădenii în ceață: se aplică sau nu sancțiuni celor care nu si-au demontat aparatele de climatizare de pe fațadele clădirilor aflate în zona construită protejată?
HCLM 455/23.10.2020 dă un termen de trei luni proprietarilor sau administratorilor imobilelor aflate în zona Monumente protejate din ansamblul urban al Municipiului Arad, să îndepărteze aparatele de aer condiționat montate pe fațade (cu excepția celor orientate spre curți interioare).
Deoarece perioada iernii nu este tocmai bună pentru a efectua astfel de lucrări, încă de anul trecut consilierii USR PLUS au propus prelungirea termenului, astfel ca arădenii să poată beneficia de vreme mai favorabilă pentru demontarea echipamentelor și repararea fațadelor afectate. Din păcate, proiectul stă acum în sertarele Primăriei.
Cu toate că în această săptămână au expirat cele trei luni, hotărârea administrației nu și-a atins scopul, majoritatea celor vizați, inclusiv instituții publice, ignorându-i cerințele. Singura diferență este că cei care nu s-au conformat riscă acum să fie amendați.
Credem că se impune o rezolvare corectă a problemei, situația actuală lăsând loc unor decizii discreționare. Soluția este simplă și la îndemână, putând fi adoptată în ședința CLM a lunii februarie: amendarea hotărârii inițiale și prelungirea termenului până la finele sezonului cald.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.
Comentariile portalului
Da, ne trebuie parcari subterane....chiar mai multe.
Ati distrus acest ștrand încentul cu încetul începând din anul 2004 de la începutul maldatului îi Falcă acum nu mai aveti Ce să faceți cu ștrandul pentru că este (...)
Se aplică postulatul: ,,întâi facem și apoi gândim!".Ce pretenții să ai de la niște persoane aflate în funcții de conducere care au trecut prin ș (...)