Poate să… Dar până la ţelină!





Recunosc, nu prea citesc etichete. Mă rezum la romane, poezii şi subtitrări. Dar, câteodată, copleşit de semnificaţia proverbului „important e ce scoţi pe gură, nu ce bagi în gură”, mă aplec înspre partea a doua a zicalei populare şi mă mai uit şi ce bag în gură. Şi mă minunez.
Citesc pe eticheta unei salate cu de toate, denumite simbolic „rusească”, că aceasta „poate conţine urme de ţelină şi muştar”. Aceste două cuvinte grele, mai ales asociate, „poate” şi „urme” m-au făcut să tresar. O tresărire spre sughiţ, mai ales că, bărbat intrat binişor în vârsta a doua şi cu speranţe apropiate de colaborare cu Casa de Pensii, când e vorba de ţelină chiar nu mă joc. Pe lângă că „poate”, mai vine şi ideea de urme. Adică nicio siguranţă, nicio obligativitate, ci doar o ambiguitate a reţetei.
Mi-am zis că e o excepţie, o extravaganţă de-a producătorului. Aş! În curiozitatea mea mi-am mai risipit globii oculari şi spre alte etichete. De alimente, să fiu mai precis, că alea cu 100% bumbac nu mă atrag. Şi găsesc din nou expresia „poate”. Unde? Pe plicul cu condimente pentru chiftele. „Poate conţine urme de: ouă, soia, lapte, ţelină (iar ţelină. Vă cam jucaţi cu ingredientul), seminţe de susan”.
Oameni buni, eu nu sunt cititor de burtiere, fan Vulpiţa şi devorator de Taraf TV. Cred că mă situez în partea medie spre sus a nivelului intelectual al românilor. Dar aceste etichete mi-au minimalizat cerebelul într-atât încât nu mai am curajul să mănânc nimic fără să verific conţinutul. În timp, m-am obişnuit ca pateul să conţină maximum 20% ficat, ca parizerul să aibă orice – zgârciuri, adeziv, azbociment, şuruburi, şaibe – dar nu carne, castravetele să acumuleze mai multe E-uri decât litere „E”. Dar ambiguitatea de exprimare, între îndoielnicul „poate” şi freudianul „urme”, m-a dat gata. E ca-n dilema septuagenarei care vede scris pe un gard, cu majuscule şi aldine: P… Bucuroasă, dă să intre şi, ce să vezi. Era un stadion. Şi, culmea ghinionului, nici nu era zi de meci, că atlfel… poate, poate. Mda, poate, şi iar ajung la ideea cu ţelina!
Comentariile portalului
Dragoș Vâlcu? „Am căutat și un finanțator care urma să susțină financiar proiectul și ne-am asociat cu Dragoș Vâlcu, persoană cu afaceri în zona de (...)
Aici e vorba despre biserici, nu despre presă. Iar definiția extremismului, conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române înseamnă: „Atitudine, a unor curente, mișcări, persoane politice (...)
Mizerii. Cine decide cine e extremist? Presa??? Hai mah lasi.