Cu câteva zile în urmă, în câteva regiuni din țară – mai precis în 13 județe, după cum anunță presa – a fost vijelie mare. Evident, au fost și urmări: copaci doborâți pe case, mașini sau chiar pe un tramvai, bucăți din acoperișurile unor case au fost luate pe sus, mă rog, cam tot ce se întâmplă în mod obișnuit la o furtună serioasă. Din fericire, Aradul a scăpat și de această dată așa încât nu au fost nici pagube, nici perturbări ale campaniei de strângere de semnături sau a campaniei electorale mascate.

Vijelia a făcut ravagii în 13 județe. Doar în București au căzut 194 de copaci, dintre care unul peste un tramvai

După două zile, televiziunile au ajuns și în zonele rurale afectate de vijelie și a început un fel de întrecere „cine dă știrea cea mai lacrimogenă”. Sau cam așa ceva. Cert este că au fost găsiți câțiva legumicultori cărora le-au fost distruse total sau parțial solariile. Și, ca la un semn, după descrierea pierderilor și evaluarea personală a pagubelor, a început presiunea pentru solicitarea despăgubirilor.

Exact cum se întâmplă și în „agricultura mare”, a marilor culturi de grâu, porumb și altele asemenea, an de an afectată fie de secetă, fie de ploi, de zăpadă mare sau de lipsa ei și așa mai departe. Și de fiecare dată, interlocutorii, cei afectați de fenomenele naturale, păgubiții solicită ajutor de la guvern, de la ministrerul Agriculturii sau de la Direcțiile agricole județene.

Asigurarea „oprește” vijelia

Sigur, de fiecare dată suntem solidari cu păgubiții. Chiar le înțelegem necazurile. Nu-i ușor să treci prin astfel de suferințe, nu-i ușor să-ți vezi investiția și munca distruse de o furtună, îngheț, grindină sau secetă. Pe de altă parte însă, este greu să nu ne gândim la faptul că nici ei, agricultorii, legumicultorii sau crescătorii de animale (pentru că de multe ori aflăm de nenorociri în care sunt distruse grajduri întregi cu animale cu tot) nu fac nimic pentru a-și asigura culturile ori animalele.

Poate unii nu știu – e drept, latifundiarul de la Curtici și Olari nu vorbește despre așa ceva – dar și culturile agricole, și animalele pot fi asigurate. Bunăoară, „asigurarea culturilor agricole acoperă riscurile de grindină, incendiu, furtună/uragan, ploaie torențială, îngheț târziu de primăvară și îngheț timpuriu de toamnă sau, în anumite condiții, chiar îngheț de iarnă și prăbușirea/alunecarea de teren cultivat”.

Am citat din prezentarea unei societăți de asigurare, pe care am regăsit-o, de altfel, și în oferta altor asiguratori. Așadar, oferte există.

Evident, pot fi asigurate și solariile, si cuturile din solarii, doar că nici asta nu se practică. Unii legumicultori, afectați de recenta vijelie, spuneau că solariile făcute pe structură din lemn nu pot fi asigurate. Și-atunci, de ce le faceți, oameni buni, din lemn? Nici lemnul, ca material de construcții, nu este mai ieftin decât țeava, așa că precis altul este motivul.

Oare să fie faptul că aceste solarii nu au niciun fel de autorizații? Tot ce-i posibil. Dar, dacă tot am ajuns aici, se naște firesc o altă întrebare: ce taxe plătesc acești legumicultori pentru legumele produse în solariile improvizate și vândute la legăturică în piețe, la prețuri aliniate cu prețul barilului de petrol la bursă (dar numai când este în creștere)?

Dincolo de toate astea, poate n-ar strica să fie atenți unii dintre legumicultori și la „vorbele de duh” rostite de gospodine după ce află cât costă o legătură mică de ceapă sau usturoi verde ori un pumn de urzici. Între noi fie vorba, pentru ceapă lucrezi când o bagi în pământ și când o scoți. Nici măcar nu trebuie stropită sau udată, ca roșiile, de exemplu. Cât despre urzici, ce să mai spunem? Nu aruncăm cu blesteme, cum spuneam că fac unele gospodine, dar spunem cu năduf: „să vă fie rușine”!

Cu fermierii este, totuși, altceva. La ei nu se pune problema de autorizații de construire, de exemplu. Și nici de cultivarea ilegală a terenurilor – nu că nu s-ar putea întâmpla așa ceva, dar astfel de situații ies din această discuție. Cu atât mai surprinzătoare și greu de înțeles este lipsa apetenței pentru asigurarea culturilor.

Desigur, nu absolutizăm această inapetență, pentru că, în ultimii 3 – 4 ani au fost asigurate aproximativ 2 milioane de hectare din cele aproximativ 12 milioane de hectare de teren agricol cultivat. Adică, foarte puțin. Iar cauzele sunt greu de înțeles.

Poate, totuși, fermierii au motive serioase, poate există foarte multă birocrație, poate sunt scumpe polițele de asigurare. Sau, poate, este mai simplu să aștepți despăgubirile promise de guvernanți. De fapt, cu siguranță este mai simplu și ieftin să primești despăgubiri de la guvern decât să plătești o poliță de asigurare. Doar că nu așa ar trebui să funcționeze treburile într-o economie sănătoasă. Nici măcar în numele lozincii care-i place mult pomenitului latifundiar din Curtici: „noi punem mâncarea pe masă românilor”.

După ce i-am arătat ce porumbel a scos pe gură, Dimitrie Muscă s-a dus la protest. Și a scos alți porumbei…

„Vijelia” despăgubirilor acordate pentru pagubele produse în urma unor fenomene naturale ce puteau fi asigurate nu are nicio justificare economică. Și nici morală, dacă mi se permite. Așa cum nici „furtuna” atât de des invocatelor și cerutelor subvenții nu este nici morală, nici economică.

În fond, agricultura este o afacere, una privată, și nu este normal să intervină statul cu ajutoare, atunci și acolo unde persoana (fizică sau juridică) își putea asigura riscul. Nu este normal nici ca activitatea persoanei în cauză să fie susținută din fonduri publice, sub formă de subvenții. Și sunt o mulțime de forme de subvenționare a agricultorilor, de la combustibil mai ieftin, la bani pentru fiecare hectar de teren cultivat sau pentru fiecare animal crescut.

Asta, cu atât mai mult cu cât aceste ajutoare nu se reflectă în prețul alimentelor. Fapt care închide cercul și ne arată adevărata dimensiune a afacerii.

Practic, subvențiile și despăgubirile nu fac altceva decât să elimine concurența în domeniu și să oprească dezvoltarea firească a acestui important sector economic. Ca în orice domeniu economic trebuie să existe competiție și în agricultură. Pentru a fi performantă, și agricultura trebuie să funcționeze într-un cadru concurențial, bine și corect reglementat.

Ceea ce ar însemna preocuparea pentru creșterea producțivității și calității muncii, pentru calitatea produselor sau pentru reducerea costurilor de producție și așa mai departe, toate astea însemnând costuri de producție mai mici, piață mai mare de desfacere, bani mai mulți pentru investiții dar și profit mai mare.

Altfel spus, ochiul fermierului trebuie să fie atent la colegul/vecinul său, față de care trebuie să se străduiască să producă mai bun și mai ieftin, pentru a vinde mai mult și astfel, a avea profit mai mare.

Iar de asta ar profita și consumatorii, fără să mai fie nevoie de plafonări de adaosuri comerciale și alte măsuri anti-economice.

Așa însă, fiind siguri că primesc subvenții și despăgubiri, singura preocupare majoră a fermierilor pare să fie obținerea unor subvenții cât mai mari, care să le asigure profitul. În rest, nicio grijă, niciun gând. Pentru că, oricâte subvenții și despăgubiri se vor da din banii adunați de la populație, prețurile la alimente nu vor scădea.

Despre subvențiile din alte state sau despre cerealele ieftine din Ucraina poate vom vorbi cu altă ocazie. În orice caz, în niciun stat normal nu se subvenționează nici lenea, nici profitul sigur pentru latifundiari care-și spun fermieiri.