Peste 50 de preșcolari au „ocupat” serele de legume de la Seleuș
Când treci, în aceste zile de primăvară, prin comuna Seleuș, n-ai cum să nu observi tarabele expuse la marginea drumului, pe șoseaua principală, unde legumicultorii au scos la vânzare legume proaspete, care parcă te „cheamă” să le cumperi.
Joi dimineața, o familie de legumicultori din Seleuș, care dețin câteva astfel de solarii cu legume au primit în curtea lor, cu multă bucurie și entuziasm, nu mai puțin de 50 de copii de la o grădiniță din Arad.
Preșcolarii însoțiți de cadrele didactice -printr-un parteneriat și cu sprijinul reprezentanților Primăriei Seleuș – au vizitat gospodăria familiei producătoare și au intrat în serele pline cu legume – temă săptămânală prevăzută în planificare. Însă, cel mai important lucru, cei mici au învățat cum – cu multă muncă depusă – poți obține aceste legume și le poți avea pe masă sau, de ce nu, la vânzare.
Așadar, copiii au aflat cum cresc legumele în solarii și mai mult ca sigur că au înțeles mai mult cum sunt cultivate legumele, cum trebuie hrănite cu apă pentru a ajunge ulterior să fie ele consumate.
De asemenea, preșcolarii au fost încurajați de producători să-și dezvolte gustul pentru legume sănătoase și să înțeleagă că zi de zi este important ca acestea să fie consumate.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)