Întâmplare reală, petrecută în ultimele trei săptămâni. Anul Domnului: 2020. Luna: august. Personaje: niște proști, dar niște proști cu simț civic, care n-au lipsit niciodată de la votare; adică, niște oameni obișnuiți ai țării ăsteia, cu aproximativ o lună înainte de a răspunde, prin vot, milogelilor unor prefăcuți care promit veșnic spitale europene, sistem de sănătate impecabil, decontări de rețete și tratamente și câte și mai câte. Aiurea! Ne-au ciuruit de mult. Dar iată întâmplarea…

Bătrânul de 73 de ani, care niciodată n-a avut probleme grave de sănătate,  se trezește brusc, acum trei săptămâni, mult după miezul nopții, tușind aprig, respirând greu și scuipând sânge într-o batistă. Speriată, bătrâna de 70 de ani, cu care împarte și bunele și relele de mai bine de o jumătate de secol, se sperie cumplit, îl freacă pe la tâmple cu un prosop umed și după ce vede că omul e pe cale să-și dea duhul, cheamă urgent salvarea. Bătrânul ajunge la Urgențe, unde e luat pe sus și dus peste tot, stabilizat, perfuzat, ba, mai mult, i se face inclusiv o tomografie computerizată (căreia îi vom spune CT). Izolat singur într-o cameră, în așteptarea rezultatului „testului covid” (urgența-ntâi), bătrânul se calmează. A doua zi însă i se dau două vești. Vestea bună e că nu are covid. Vestea rea e că are două tumori cât o nucă în plămânul drept, bașca 33 de alți noduli pulmonari diseminați în ambii plămâni, cu diametrul de câte un centimetru. Grav. Se recomandă biopsie, aceasta fiind singura cale prin care se poate afla dacă o tumoră e benignă sau malignă, singura cale prin care se poate stabili un tratament corect. Bătrânul se întristează. E mutat într-un salon cu alți pacienți, unde în două zile scapă de tuse și de respirația greoaie și este externat. Nu sunt locuri suficiente la pneumologie. I se recomandă să se programeze urgent pentru biopsie. Nu una oarecare însă. Localizarea necazului fiind la plămâni, e nevoie de bronhoscopie. Adică, o procedură greu de suportat, incomodă, profund invazivă, făcută de obicei sub anestezie; o nebunie, ce mai! Ajuns acasă, bătrânul intră în panică. Nu se simte tocmai bine. Poate n-ar fi trebuit să fie externat. Poate… Familiei, fără să audă și el, i se spune în șoaptă că e cancer, fără doar și poate. Bătrânul însă știe că trebuie să afle abia după biopsie ce e. Așa că se pune pe sunat. Reușește, după încercări nenumărate, să se programeze la „pneumo”, pentru biopsie, peste trei zile. În ziua cu pricina, respirând tot mai greoi, apelează la unul dintre copii să-l ducă la spital. Ce bine că are copii, gândește! Aparținătorul nu este lăsat în spital, iar bătrânul, singur și gârbovit, intră șovăitor. După cinci minute însă reapare. Nu i se va face bronhoscopia, fiindcă nu are testul covid valabil. Că testul e valabil doar 24 de ore, iar al lui avea deja cinci zile vechime. Este dus acasă. Urmează alte telefoane, altă programare, de data aceasta pentru un nou test covid, apoi o programare „legată” de ea, pentru mult-așteptata biopsie. Obține programările peste patru, respectiv cinci zile. Nopțile bătrânului devin tot mai grele, respirația devine gâfâit, căldura îl sufocă, are nevoie să iasă noaptea la aer să poată răsufla, starea proastă se accentuează. Trec, cu mare greutate, alte patru zile. Iarăși apelează la unul dintre copii să-l ducă la spital, pentru testul covid. I se iau probele, apoi revine acasă. A doua zi, iarăși apelează la copii, să-l ducă la spital pentru rezultatul testului covid și (în sfârșit) pentru biopsie. Este dus. Testul e din nou negativ, medicul inițiază bronhoscopia, dar bătrânului i se face rău. Aparținătorul îl aștepta în stradă. În spitale nu au voie azi aparținătorii. Bătrânului i se cheamă o salvare, să-l ducă de urgență la Cardiologie, la un alt spital, biopsia fiind imposibilă din cauza crizei cardiace pe care tocmai o experimenta. NU sunt salvări. Este chemat aparținătorul, care își ia tatăl și-l duce cu mașina proprie, mai mult leșinat, la Urgențe. De la spitalul „pneumo”, unde era.  Fără niciun sprijin medical. Un drum de coșmar, într-un oraș toropit de trafic și căldură. Bătrânul este preluat la Urgențe, i se dau fix șapte injecții și o perfuzie, apoi este predat fiului, să-l transporte acasă. Fiul sună medicul pneumolog (pe cel cu bronhoscopia nereușită), care-i spune că din pricina problemelor cardiace adiacente ale bătrânului și a stării deteriorate a plămânilor nu i se pot lua probe deloc, fiind în pericol de moarte. I se recomandă să fie văzut de un oncolog și i se dau trei numere de telefon de prin spitale care au secții de oncologie. Ajunși acasă, tată și fiu încep să sune, fără să reușească deloc o programare, fiindcă oncologii nu vor să te vadă fără o biopsie. După care, deznădejde. Biopsie nu, că nu se poate, oncolog nu, că n-are ce tratament să-ți prescrie, fără să vadă o biopsie. Cerc vicios. Dacă iei iarăși calea spitalelor, să încerci alte metode de obținut probe de la nivelul plămânilor, prima oară ai nevoie de test covid. Iar probe oricum nu se pot lua, e destul de clar, chiar dacă mai faci un test covid. Bătrânul începe să priceapă că are cancer. Că doctorii, chiar fără biopsie, știu că e cancer, dar așa sunt ei, nu zic că e, până nu văd probele. Normal, nimic de zis. Dar dacă biopsia nu e posibilă… Totuși, un oncolog (cu care s-a vorbit după zeci de telefoane date în gol) s-a oferit să-i prescrie bătrânului un tratament paliativ. Niște vitamine adică, niște somnifere și niște boabe împotriva durerilor. Să-i amelioreze, cum ar veni, simptomele și să-i îmbunătățească calitatea vieții. Calitatea vieții… Îi pare rău și lui că bătrânul nu suportă bronhoscopia și că inima nu îl sprijină deloc când e vorba despre o anestezie, cât de sumară. Tratamentul e prescris online, ca să nu mai meargă încă o data să-și facă testul covid, pentru a putea ajunge în clinica de oncologie. Familia e devastată. Bătrâna citește într-o revistă că bicarbonatul de sodiu e bun la pacienții cu cancer, că schimbă „pehașul” și… e bine. Un prieten vine și el în vizită și îi oferă bătrânului niște propolis și un borcan cu miere de albine, că a citit el undeva că un ins a avut cancer și după ce a luat miere și propolis s-a vindecat. De-a dreptul.

Un bătrân, ca atâția alți bătrâni ai acestei țări, așteaptă să moară de cancer, fără să știe sigur despre ce cancer e vorba, că fără biopsie… ce să știi sigur? La spital nu poate fi internat, că la oncologie nu sunt paturi, iar restul secțiilor sunt secții covid. Unde chiar nu se poate nimic…

Simțindu-se tot mai rău, bătrânul face pași mici prin curte și se gândește că s-ar putea să fie singurul bolnav de cancer pe care nu-l va vedea vreodată un oncolog.

În cutia poștală a apărut, ca de nicăieri, un pliant cu o reclamă la un magazin naturist, care spune că antioxidantele sunt indicate inclusiv în afecțiunile oncologice. Hm…

La televizor e campanie electorală. Niște candidați promit spitale europene, un sistem de sănătate performant, decontări de rețete și tratamente și câte și mai câte. Și îndeamnă lumea să iasă la vot. Bătrânul a dat aparatul pe „mut”.