Senatul, în calitate de cameră decizională a Parlamentului, a adoptat o modificare la Legea Educației Naționale care interzice orice referire în școli și universități la identitatea de gen, ”înțeleasă ca teoria sau opinia că genul este un concept diferit de sexul biologic și că cele două nu sunt întotdeauna aceleași”. Senatorul Vlad Alexandrescu avertizează că prin aceast modificare vor fi interzise, împotriva autonomiei universitare, cursurile despre identitatea de gen și egalitatea de șanse, iar masteratele specializate vor fi desființate. Asociația ACCEPT solicită președintelui Klaus Iohannis să refuze promulgarea acestei legi și să o retrimită la dezbatere în Parlament.
Este vorba de o modificare a articolului 7 din Legea Educației Naționale, alineatul 1, litera e.
”În unitățile, în instituțiile de învățământ și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale, inclusiv în unitățile care oferă educație extrașcolară sunt interzise:
- e) activitățile în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identității de gen, înțeleasă ca teoria sau opinia că genul este un concept diferit de sexul biologic și că cele două nu sunt întotdeauna aceleași”, arată proiectul adoptat azi de Senat.
Inițiativa legislativă, propusă de PMP, a fost adoptată cu 81 pentru, 22 împotrivă și 27 abțineri.
Potrivit senatorului USR Vlad Alexandrescu, cei care au votat pentru au fost PSD și PMP, în timp ce PNL s-a abținut, iar USR a votat împotrivă.
Comentariile portalului
Și în UDMR sunt astfel de oameni? Răspuns:da. Spre surprinderea celor care idealizau aceasta formațiune politică(sa zicem, deși nu e partid politic) .
Distinsă doamna Luci,chiar dacă sărutați dosul,mîinile și poalele domnului primar nu sunteți cu nimic mai bine văzută de către cititor nici de (...)
Copiii mânca crenvurștii în grădinițe și dulciuri turcești și asta se laudă aici...nu mai spun de condițiile din grădinițe, tot ce (...)