În plină criză, 83 de medici, asistenți, brancardieri și registratori din Spitalul Județean și-au băgat concediu medical și au fugit acasă, abandonându-și colegii în „tranșee”
Am fost întotdeauna printre cei care i-au lăudat pe cei care s-au pus în „bătaia puștii”, au coborât în „tranșee” și luptă cot la cot în prima linie. Indiferent că vorbim despre medici, asistenți, pompieri, polițiști, jandarmi și așa mai departe. Niciodată nu am ezitat să lăudăm pe cine am considerat că este demn de laudele noastre și nu numai, dar în același timp niciodată nu am ezitat să taxăm derapajele cuiva.
În aceeași măsură, reluăm laudele și îi asigurăm de tot respectul și sprijinul nostru (fie moral, fie în a-i ajuta să-și spună public doleanțele) pe toți cei care în aceste zile stau pe baricade pentru a lupta împotriva acestui odios COVID-19 (coronavirus). Dar, trebuie neapărat și să taxăm lașitatea sau fuga de răspundere a unora dintre cei care au uitat pentru ce și-au ales meseriile pe care le-au ales.
Astfel, zilele trecute am taxat fără a sta pe gânduri decizia unui șef de secție de a se autoizola acasă, împreună cu soția, la rândul ei medic pe aceeași secție, deși dacă dorea cu adevărat, medicul șef de secție putea găsi soluții prin care să își ajute în continuare pacienții și colegii, asta fiindcă el nu era suspect de coronavirus sau altceva. Tot așa, nu putem să nu taxăm gestul a 83 de angajați ai Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, oameni care în plină pandemie, în plină criză, în plin război cu acest virus care provoacă decese pe capete, și-au băgat concedii medicale, ca să stea acasă.
Aflăm așadar că 83 de persoane – medici, asistenți, infirmieri, brancardieri și registratori medicali – și-au „băgat” concediu medical în ultima săptămână. Ce este important de spus în aceste cazuri este faptul că, iar asta o susțin surse din conducerea instituției, aceste persoane nu sunt dintre cele carantinate sau autoizolate și nu sunt suspecți de infectare cu coronavirus. Am fi ipocriți să spunem că, poate, printre ei nu s-or găsi vreo doi-trei (poate mai mulți) care să aibă motive întemeiate să stea acasă, să fie cu adevărat bolnavi atât de tare, ca să nu poată lucra în continuare, mai ales în vremurile astea. Or, pe de altă parte, cu siguranță cei mai mulți pur și simplu au fugit de răspundere în aceste momente critice. Pur și simplu și-au lăsat colegii să lupte singuri cu haosul. Pur și simplu se ascund. Cât a fost liniște și salariul pe „turnantă” nu au fost probleme. Acum…
Asta în timp ce conducerea Sitalului Clinic Județean de Urgență Arad a dispus angajarea de personal medical pe o perioadă determinată de șase luni, pentru a putea face față unui aflux de pacienți infectați cu coronavirus. Până acum, SCJU Arad a angajat 20 de medici, 19 asistenți medicali, iar alte patru persoane au ocupat posturi de personal auxiliar.
Totodată, opt medici, șase fiind din cadrul Unității de Primiri Urgențe (UPU), și-au depus demisiile pentru a intra în pensie.
În acest moment, Spitalul Județean Arad are angajați 305 medici, 985 de asistenți medicali, 387 de infirmieri și 64 de brancardieri.
Încheiem felicitând încă o dată medicii, asistenții, infirmierii, brancardierii, polițiștii, pompierii, jandarmii, militarii și așa mai departe, cei care sunt angajați în continuare în lupta din prima linie cu coronavirusul și nu numai, mulțumindu-le și urându-le sănătate și putere să reziste în continuare acest ritm infernal. Dar, în același timp, nu putem să nu le batem obrazul celor care au decis, unii fără motive bine întemeiate, să-și abandoneze colegii și să fugă de răspundere în aceste momente critice.
Și, totuși, în încheiere, să mai spunem o idee pe care am auzit-o azi și, fiind de la Special Arad, v-o zicem direct: „Să vedem cine o să mai aibă curaj de-acum încolo încât să vină din nou și să propună, și să și reușească, să-și angajeze pilele la Spitalul Județean Arad”. Q.E.D.
Comentariile portalului
Aradul a fost și va fi portocaliu. NE MERITAM SOARTA
Oare vor fi alegeri???!!!
Fain comentariu, și e bine că nu este de la un cititor, ci de la unul pus să comenteze. Aceste comentarii confirmă ceea ce știam: că e mai rău (...)