Noile ordonanțe militare, cu nr. 5 şi 6, au fost publicate în Monitorul Oficial. Carantină totală în Suceava





Ministrul Afacerilor Interne, Ion Marcel Vela și secretarii de stat Bogdan Despescu și Raed Arafat, au susținut, luni seara, o declarație de presă, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, începând cu ora 23:00.
România intră în scenariul 4, cu peste 2.000 de infectări și 65 de decese cauzate de COVID-19.
Orașul Suceava și 8 localități limitrofe se închid, prin instituirea carantinei totale, informează Europa FM.
Ordonanţele militare 5 şi 6 au fost publicate în această dimineață în Monitorul Oficial.
Prin Ordonanța Militară Nr. 6 se instituie carantina asupra municipiului Suceava şi a zonelor limitrofe, din cauza numărului mare de cazuri de coronavirus.
Ordonanţa militară 5 se prelungeşte măsura suspendării zborurilor spre şi dinspre Spania şi Italia pentru încă 14 zile.
Secretarul de stat Bogdan Despescu a ținut să precizeze că prevederile din această ordonanță nu se aplică zborurilor de transport marfă, servicilor medicale de urgenţă, aterizărilor tehnice necomerciale.
Ministerul Transporturilor este abilitat să asigure respectarea acestor prevederi.
Ordonanța Militară nr. 5 a mai inclus o prevedere referitoare la sanționarea penală a cetățenilor care părăsesc zonele de carantină.
„Prin art 3 s-a completat art 3 din OM 4, respectiv: persoanele care părăsesc locul unde au fost carantinate vor relua ciclul de 14 zile, suportând cheltuielie şi vor răspunde penal. Cei care vor ieşit în afara spaţiului de izolare vor intra în carantina 14 zile, vor suporta cheltuielile şi vor răspunde penal. Măsura se aplică începând cu data publicării în Monitorul Oficial”, a explicat Bogdan Despescu.
Secretarul de stat Raed Arafat a declarat luni seara că erau 2.109 cazuri confirmate de COVID-19 în ţară şi 65 de decese, cele mai multe cazuri fiind din Suceava.
Sursa: europafm.ro
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.