Cinema Studio, între amintiri și speranța unui nou început. Despre entuziasmul unor oameni care încearcă să suplinească inerția administrației
Unele locuri sunt mai mult decât simple locuri. Unele locuri poartă în ele încărcături emoționale deosebite. „Aici am văzut prima dată un film cu mama”. „Aici am avut o întâlnire cu cea care avea să-mi devină soție”. Experiențele rămân oarecum captive în pereți. Atunci când pășesc, după mult timp, într-un loc, oamenii experimentează senzații stranii. Uneori tulburătoare. Un astfel de loc e și Cinema Studio, iar pentru mulți, vestea că își deschide porțile, chiar și pentru o clipită, după ani de zile în care a fost dat uitării, a fost o veste euforică.
Demersul aparține unui grup de oameni care deja fac lucruri minunate pentru oraș. Nou-înființata Urbandada are ca nucleu pe cei care au fondat și Asociația Citizenit, responsabilă printre altele de picturile murale care au animat pereții părăsiți și posomorâți ai orașului în ultimii ani. Acum, ei își doresc să reanimeze acest loc încărcat cu istorie.
Cinema Studio se află la parterul Palatului Bohuș de pe actuala stradă Vasile Goldiș. Impozantul monument istoric a fost construit în 1912, iar spațiul de la parter a fost special creat pentru acest scop. Clădirea era, la vremea respectivă, o adevărată expresie a modernității, fiind prima construcție din beton armat, prima cu încălzire centrală și a doua cu lifturi din oraș. Dacă fostul teatru de pe strada Gheorghe Lazăr a fost transformat în cinematograful Urania în 1905, cinematograful din Palatul Bohuș a fost primul inaugurat direct cu această funcțiune în întregul oraș. Se numea inițial Cinema Apollo (zeul soarelui). Ulterior a devenit Cinema Studio și a funcționat 80 de ani, până după Revoluție, când a fost transformat în local (inclusiv cu jocuri bingo), iar apoi, în urmă cu aproximativ 20 de ani, închis pentru un termen nedefinit. Peste impozanta sală, ai cărei pereți erau împodobiți cu fresce înflorate în stil secession, s-au așternut praful și uitarea.
„Îmi amintesc eleganța locului, îmi amintesc catifeaua, îmi amintesc murmurul înainte de proiecții, îmi amintesc cum savuram fiecare pas și cum simțeam sub talpă panta înclinată de la etaj. Îmi amintesc și sunt convinsă și știu că sunt mulți alți oameni din oraș care își amintesc sala cinemaului.
Privim sala cinemaului cu modestie și respect. Respect pentru istorie, familia Bohuș, pentru arhitectură, Lajos Szantay, pentru povești, oameni, emoții, întâmplări, trăiri. Arhitectura ne vorbește, spațiile ne formează și noi le formăm mereu, le trăim unii cu alții. Privim în schimb cum de la un trecut frumos, elegant, inovator, un spațiu central ajunge să fie abandonat, uitat. Când am început acest proiect, s-a întâmplat ceva foarte interesant și foarte frumos. În momentul în care am deschis ușile, trecătorii intrau pur și simplu și se minunau. Începeau să povestească. «Aici am văzut filmul ăsta». «Ce frumos, ce fain că faceți». «Dar din ce bani faceți? Și cum vă descurcați? Și Primăria ce știe? Și Primăria cum face? Și care e viitorul?» Și erau zâmbete. Zâmbete că cineva face ceva. Dezamăgiri că spațiul arată așa. Și speranță într-un viitor”, a spus Ildiko Biro, una dintre inițiatoarele proiectului care oferă arădenilor o zi în care să-l redescopere.
Întreaga zi de sâmbătă, 14 noiembrie, este despre Cinema Studio
Arădenii pot păși prin holuri, prin sală, prin loje și să-și amintească. Și să afle aspecte din istoria locului pe care poate nu le știau. Rulează pe ecrane secvențe din filme celebre, iar pe panourile informative sunt dezvăluite detalii despre familia Bohuș care a deținut întreaga clădire, inclusiv cinematograful, despre arhitectul inovator Lajos Szantay, care a proiectat imobilul, și despre filmele care au fost vizionate de-a lungul timpului aici. Accesul este gratuit. De la ora 16:00, până la ora 22:00. Mergeți, vedeți, contemplați. O zi, cât se mai poate…
Cu o seară înainte,
Vineri, a avut loc deschiderea oficială, unde noua asociație a invitat pe toți cei pe care a considerat că se pot implica în redeschiderea permanentă.
„Ceea ce ne dorim de la acest spațiu este ca el să devină ceea ce acum se numește «a third space», pentru că este foarte important să avem locuri de întâlnire unde să ne simțim bine. Și chiar dacă nu ne plac întotdeauna aceleași filme, aceleași spectacole de teatru, aceleași tablouri, faptul că suntem totuși aici să discutăm despre asta, deja cred că este foarte mare lucru”, a spus Oana Furdea, de la Urbandada.
Ea a spus și că asociația intenționează să adune toate amintirile frumoase ale locului și să le prezinte printr-un documentar.
Printre invitații serii de vineri au fost oameni de cultură, actori, pictori, jurnaliști, dar și doi reprezentanți ai administrației locale: fostul viceprimar Levente Bognar și primarul Călin Bibarț.
De 20 de ani închis, de 15 ani Primăria tot „caută soluții”
Un detaliu important este că cinematograful Studio este de 15 ani în proprietatea orașului.
El a ajuns în posesia Primăriei în 2011, odată cu trecerea tuturor cinematografelor arădene de la Regia Autonomă de Distribuție și Exploatare a Filmelor RomâniaFilm (RADEF). În timp ce municipalitatea a investit bani din bugetul local în reabilitarea și utilizarea cinematografelor Arta, Solidaritatea și a celui din Grădiște, cinema Dacia și Studio au avut altă soartă. Primul a ajuns să fie închiriat unei biserici neoprotestante, iar acesta a fost efectiv dat uitării.
Primarul a luat cuvântul și a felicitat asociația pentru implicare, însă a justificat lipsa de acțiune a Primăriei prin absența fondurilor. Mai mult, a susținut că este nevoie de identificarea unei funcțiuni pe care spațiul ar putea să o găzduiască.
Edilul a omis însă faptul că existaseră deja demersuri concrete pentru stabilirea unei destinații a spațiului. Au existat câteva demersuri de readucere la viață a cinematografului Studio. În 2017, au fost bugetați 60.000 lei pentru realizarea unui proiect tehnic, iar în 2019 reabilitarea a devenit punct de interes chiar în Strategia Integrată de Dezvoltare a municipiului, fiind realizată, în acest scop, documentația DALI, care prevedea o valoarea de 16 milioane de lei pentru reconfigurarea cinematografului într-o sală multifuncțională ( „pentru proiecţie film şi/sau teatru, care poate avea şi funcţiuni complementare de sală de conferinţe, prezentare de diverse programe culturale de mică amploare, cu o capacitate de max. 264 locuri”, vezi AICI).
Dar au trecut de atunci încă 7 ani fără să se mai întâmple ceva. În numeroasele ședințe de consiliu local și conferințe de presă care au urmat, nu s-a mai rostit niciun cuvânt despre readucerea la viață a acestui loc plin de farmec. Chiar dacă palatul a fost recent renovat de cei care locuiesc în apartamentele de la etajele superioare, cinematograful a rămas o ruină.
Și astăzi este o zi…
Acum, iată că a apărut la orizont o inițiativă privată, care ar putea da roade. Sunt oameni optimiști, plini de entuziasm, care au dovedit deja că pot face lucruri cu adevărat valoroase pentru oraș.
Poate că tocmai asta îi lipsește administrației locale în povestea cinematografului Studio: entuziasmul. Dorința de a face ceva, de a încerca, de a pune lucrurile în mișcare, dincolo de proiecte trecute în strategii, sume prinse în bugete și obligații bifate în tabele. Uneori, lucrurile se mișcă mai bine atunci când pornesc din inițiativa unor oameni care cred cu adevărat într-o idee, decât atunci când sunt împinse înainte de mecanismele rigide ale unei administrații. Iar faptul că Urbandada a făcut deja primul pas și a reușit să readucă oamenii în acest spațiu dă motive să credem că, de data aceasta, s-ar putea concretiza ceva.
Indiferent însă ce va rezerva viitorul cinematografului Studio, arădenii au ocazia să-l redescopere, să-i treacă din nou pragul și să-și recupereze, măcar pentru o zi, o parte din amintiri. Astăzi.
Citește și:
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.






















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)