MAI, despre revenirea în țară a 365 de români aflați cu titlu temporar în Italia





Comunicat de presă. În continuarea demersurilor Ministerului Afacerilor Externe și ale Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor în vederea facilitării revenirii în țară a cetățenilor români, nerezidenți, care sunt lucrători sezonieri, afectați de restrângerea drastică a activităților economice în care erau angrenați în Italia, precum și a cetățenilor români care se află în Italia în situații deosebite, fără posibilități reale de a continua prezența pe teritoriul Italiei, Ministerul Afacerilor Externe precizează că în cursul serii trecute au revenit în țară 365 de cetățeni români.
Cetățenii români au fost repatriați din Veneția, Italia, cu două curse aeriene, tip charter, operate de o companie privată.
Reînnoim apelurile făcute anterior privind evitarea oricăror călătorii externe care nu sunt absolut esențiale. Astfel de călătorii pot antrena riscuri majore, periclitând siguranța cetățenilor și posibilitatea acestora de revenire în țară.
De asemenea, facem apel la cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate de a respecta cu strictețe recomandările autorităților din aceste state și subliniem că deplasările către România nu sunt recomandate. Astfel de deplasări sunt tot mai mult afectate de restricțiile impuse de statele de tranzit, care determină ca posibilitățile de asistență din partea autorităților române să se reducă în mod considerabil, și pot constitui un factor suplimentar de propagare a infecției cu COVID-19, punând astfel în pericol siguranța celor de acasă.
Comentariile portalului
Sunt deja circa 70.000 de voturi in plus pentru Nicusor Dan! Mai avem o sansa! Este mai mult decat neplacuta realitatea pe care o arata votul aradenilor! Firesc votul de blam (...)
Să folosești tragedia unei familii pentru a scrie un comentariu total deplasat, în care acuzi voalat că UE este entitatea vinovată cumva, asta arată că ești un ***** uman ******. (...)
A mai fost unu președinte în seara de duminica, pana luni 😂😂😂