O asistentă imploră din spatele geamurilor Spitalului TBC Arad: „Efectiv suntem terorizate psihic! Toate o să ne îmbolnăvim, suntem carne de consum!”





Un strigăt de ajutor, plin de spaimă, a venit în această după-masă pe telefonul redacției noastre din partea unei asistente care lucreză în primă linie, cu pacienții suspectați de coronavirus, pe secția special amenajată în cadrul Spitalului TBC din Grădiște. Aceasta ne-a destăinuit îngrozită că în spital e efectiv haos, personalul este panicat, se teme de lipsa de organizare și de lipsa respectării unui tratament corespunzător. Mai mult, asistenta se simte efectiv „carne de consum” trimisă, alături de colegele ei, să se ocupe de pacienții care vin tot mai mulți, fără să aibă toate echipamente medicale corespunzătoare.
Am hotărât să nu dezvăluim identitatea asistentei, din motive evidente, întrucât aceasta simte că ruperea tăcerii i-ar aduce probleme grave la locul de muncă, însă nu a putut nici să rămână impasibilă la ceea ce vede.
Teama ei cea mai mare este că medicii nu acordă destulă seriozitate problemei, că nu respectă protocoalele și circuitele.
Potrivit acesteia, pacienții sunt tratați cu medicație pentru pneumonie, cu antibiotice, în loc de antivirale. Mai mult, ne-a spus că asistentele care au avut de obiectat că nu mai vor să fie expuse fără echipamentul corespunzător ar fi fost amenințate să își semneze demisiile.
Citește și Spitalul din Ineu este în carantină! Soțul unei asistente a decedat noaptea trecută! DSP-ul e de negăsit…
Referitor la echipamentul de protecție, problema ar fi că nu toate asistentele care vizitează pacienții primesc. Femeia se teme, pe drept cuvânt, pentru familia ei (soț, copii, părinți) pentru că, deși ea intră echipată la un pacient, ulterior intră în contact cu celelalte asistente care nu au fost protejate. Din ce ne-a relatat, medicii sunt cei care au prioritate la echipamentele de protecție, chiar dacă ei vizitează mult mai rar decât ele pacienții.
„Nu se respectă circuitele, pacienții nu sunt duși cu izoleta, dar sunt încuiați cu cheia și vizitați de foarte puține ori”
Asistenta a plâns la telefon și ne-a spus că simte că personalul medical e în colaps, atât din punct de vedere organizatoric, dar mai ales din punct de vedere al stării de spirit, și că atmosfera generală e de frică. Toți medicii ar evita pe cât posibil să intre în contact des cu pacienții, iar pacienții se simt neglijați pentru că nimeni nu le răspunde la nicio întrebare. „Problema e că deja ne căpiem toate! Frica este maximă. Vin acasă, la copii, la familie. Materialele nu sunt suficiente. Degeaba intru eu costumată, dar colega mea dacă nu intră costumată… Nu contează că e infirmieră, femeie de servici, portar sau ce ar fi, intră în contact cu coronavirusul. Eu mă pot infecta de la ei. Pe lângă asta, e o debandadă totală! E o dezorganizare totală! Nu se respectă circuitele de intrare. Pacienții sunt duși fără izoletă, plimbați în spital de la lift, pe toate holurile, săracii. La unii li se ia bagajul din mână, alții își duc singuri bagajul. Sunt încuiați cu cheia. Am înțeles, pentru că altfel fug… Dar sunt vizitați de foarte puține ori, de două ori tratamentul dat de asistentă, iar doctorul o dată. Asta e foarte deranjant. În total sunt patru doctori, intră o dată pe zi, unul, în ailtaltă zi celălalt, în alta celălalt, iar în a patra celălalt. Mă refer la pneumologi. Deci tot a cincia zi intră din nou. Ce mă doare foarte mult e că șeful nostru e dezinteresat, nu comunică cu noi, dacă îl întrebăm ceva despre organizare, protocoale, dacă a vorbit cu conducerea, ne zice că «suntem noi deștepte». Toate o să ne îmbolnăvim, dar nu îl interesează! Nu stă nimeni cu noi la discuție! Ne sfidează! , ne-a spus cu lacrimi în glas.
Am întrebat-o dacă în momentul în care li s-a dat predarea de pacienți de acest fel li s-a dat vreun instructaj anume. Ne-a spus că nu. Mai mult, asistentele sunt foarte speriate mai ales după ce au aflat că ar mai fi puține costume la ora actuală în spitalul TBC.
„Tremură carnea pe noi! Se folosesc poate alea 11 pentru infirmieri și asistenți într-o zi! Cu ce o să intru acolo, la pacienți? Și trebuie să fii foarte atent, când te dezbraci, pentru că te poți infecta tu de la costum! Lucrezi cu trei, patru mânuși pe mână, trebuie să prinzi vene la pacienți”, ne-a spus asistenta medicală.
Lipsa unui tratament adecvat, după modelul celui care se dovedește a fi de succes, la vecinii de la Timișoara
„Deci e groaznic! Pacienților le e frică că mor singuri în saloane. Și încă ceva foarte important. Lucrul acesta trebuie neapărat specificat în presă! Dacă la Timișoara, după o anumită rețetă de tratament s-au vindecat atâția oameni de COVID, de ce aici nu sunt teste? Nu sunt nici testați, nici declarați, nici confirmați, nu? De ce nu îi dai tratament antiviral dacă îl suspectezi după radiografia plămânilor – căci pneumologul spune «suspect de COVID» și îl aduci la un spital de COVID? Dacă a venit aici, ăla are o suspiciune, nu? De ce nu îi dai tratament antiviral? În afară de paracetamol și tamiflu, antibiotice și medicamentele de tratat pneumonia, oamenii ăia nu primesc nimic! De ce nu folosesc tratamentul de la Timișoara?! Ei tratează doar pneumonia, dar fără antiviral. Păi virusul ăsta îți dă el pneumonie, ajungi la pneumonie. E tratat la Timișoara cu antivirale. E făcută schema pe toate zilele, arată schema de tratament, pe zile, pe simptomatici, pe asimptomatici, starea 2… dar ei nu folosesc. De ce? Nu au nici medicamente sau ce?”, întreabă asistenta, disperată, în numele colegelor ei, parcă așteptând un răspuns de la noi. Răspuns pe care, nefiind specialiști, nu-l putem da, deși am vrea cu disperare să le ajutăm. Poate că totuși se va găsi cineva să le bage în seamă strigătul de ajutor.
Comentariile portalului
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)
Toți candidații la alegerile prezidențiale sunt cu Dumnezeu în gura, nu știu dacă și în suflet. Lipsește cel mai cel dintre toți, acela care adaugă (...)
= DUPA CE AU LUAT LUMINA ACUM INAPOI LA FURAT -- ASTA I CRESTINISMUL LA HAIMANALELE POLITICE ARADENE -- SCARBA MI E -- PANA SI CEREMONIA IN SINE A FOST O (...)