Au fost trase la sorți grupele de la Euro 2020. Trei super-puteri au căzut în aceeași grupă





Ceremonia de tragere la sorţi a grupelor Campionatului European din 2020 a avut loc în această seară, la Romexpo, în București.
Până acum, la turneul final de anul viitor s-au calificat 20 de selecționate, însă lista va fi completată cu alte patru selecționate care vor fi stabilite în urma play-off-ului Ligii Națiunilor.
Primele 20 de echipe naționale calificate sunt: Anglia, Italia, Belgia, Polonia, Rusia, Ucraina, Spania, Cehia, Turcia, Franţa, Suedia, Finlanda, Germania, Olanda, Croaţia, Austria, Portugalia, Elveţia, Danemarca și Țara Galilor.
În cadrul Euro 2020 vor fi și meciuri care se vor disputa la București. Deși nu s-a calificat din preliminarii, România are șansa de a se califica dacă va trece de Islanda în meciul de pe 26 martie, iar apoi de una dintre Bulgaria sau Ungaria, într-un meci care se va disputa pe 31 martie.
La ceremonia de tragere la sorți a grupelor Euro 2020 au fost prezente nume mari ale fotbalului mondial, nume precum Iker Casillas, Phillip Lahm, John Sivebæk, Ricardo Carvalho, Marcel Desailly, Ruud Gullit, Andrey Arshavin, Francesco Totti, Teodoros Zagorakis, Joao Mario sau Karel Poborsky.
UEFA Euro 2020
Grupa A: Italia, Elveția, Turcia, Țara Galilor
Grupa B: Belgia, Rusia, Danemarca, Finlanda
Grupa C: Olanda, Ucraina, Austria, câștigătorare Play-off D (A)
Grupa D: Anglia, Croația, Cehia, câștigătorare Play-off C
Grupa E: Spania, Polonia, Suedia, câștigătorare Play-off B
Grupa F: Germania, Franța, Portugalia, câștigătoare Play-off A (D)
Play-off A: Islanda, România, Bulgaria, Ungaria
Play-off B: Bosnia-Herțegovina, Irlanda de Nord, Slovacia, Irlanda
Play-off C: Scoția, Israel, Norvegia, Serbia
Play-off D: Georgia, Belarus, Macedonia de Nord, Kosovo
Totuși, dacă se va califica, Naționala României nu va juca în grupa F, așa cum s-a tras la sorți, ci va merge în grupa C, țara noastră fiind una dintre gazdele competiției.
Comentariile portalului
Dragă Propagandică, Vreau să te informez că eu nu sunt nici candidat, nici doctor în matematici ca să mă las intimidat de un "galerist" ca tine. Asta, ca răspuns (...)
În primul rând, nu am dpus că ar fi analfabeți și mai știu eu cum. Apoi, cred că experiența de viață și, poate, bruma de cultură politică (...)
Manipularea continua, doar că s-a predat ștafeta de la un "jurnalist" la alt "jurnalist". * Prin anii 2018 și 2019, când era Dragnea pericolul numărul unu, mai țineți minte cum (...)