Dimploma „Alice în Ţara minunilor” se acordă doamnei prefect Florentina Horgea





Cum de unde ne-a venit ideea? Păi, nu zice Primăria că Aradul e un oraş din poveste? Mă rog, noi am zice că e un oraş de poveste sau o poveste de oraş, în sensul că te cruceşti când vezi ce-a ajuns din ce a fost, dar asta e altă poveste.
Aşadar, cum stătea aşa pe malul Mureşului, cu cosiţele-i fluturând în oglinda apei, doamna prefect îl văzu că trece pe lângă ea pe Iepurele-cu-falcă. Nici nu s-a putut împotrivi tentaţiei de a se lua după el. Astfel, doamna prefect s-a trezit în faţa Celor 27 de Ambasadori ai Țării Minunilor, care veniseră la Arad curioşi de poveştile despre oraşul nostru. Erau atât de fascinaţi de câte auziseră despre Arad, încât nici Ţara Minunilor nu credea că poate fi adevărat. De pildă, cum să ai cea mai lungă faleză din România, pe malul unei ape curgătoare, iar arădenii să facă haz de buruienile care cresc cât sculpturile sparte? Cei 27 de Ambasadori ai Ţării Minunilor nu au fost duşi să mănânce în oraş, fiindcă Iepurele-cu-falcă a otrăvit, preventiv, toate bucatele. Nici de înnoptat la Arad n-au fost îndemnaţi, fiindcă erau deja odihniţi.
Doamna prefect ne-a povestit cu un farmec deosebit cum Cei 27 de ambasadori ai Ţării Minunilor au fost impresionaţi de minunile pe care nu le-au văzut în Arad, precum şi despre relaţiile economice şi culturale stabilite pe durata unei după-amieze, dar mai ales despre Centenarul din care n-au vizitat nimic, fiindcă nu aveau ce să viziteze. Căutând în pădurea internetului am constatat că povestea doamnei prefect a fost adevărată, fiindcă niciunul dintre Cei 27 de ambasadori ai Ţării Minunilor nu au suflat o vorbă despre minunile de la Arad, dovedind astfel o înţelegere a fenomenului oraşului din poveste.
Prin urmare, pentru faptul că doamna prefect Florentina Horgea ne-a băgat într-o poveste din care nu mai putem ieşi, îi conferim Dimploma „Alice în Ţara Minunilor”, mai ales în speranţa că ne va povesti ce a văzut pe-acolo.
An de an, începând din 2014, tragem linie și facem haz de necaz pe seama realității, acordăm, deci, Dimplome la mișto tuturor „panaramelor” anului la fiecare rubrică de pe Special Arad. Aceste articole sunt pamflete și trebuie tratate ca atare, dar orice asemănare cu realitatea NU este pur întâmplătoare.
Din anul 2017, acordăm o singură Dimplomă cu +, o Dimplomă pozitivă, pentru cineva care într-adevăr merită stima și atenția noastră. Restul… e cam can-can!
Vezi aici toate Dimplomele anului 2018!
Citește și Dimplomele din anii trecuți:
• DIMPLOMELE Special Arad – 2017. Prostia, incompetența și, în anumite cazuri, gafele #PERSISTĂ
• DIMPLOMELE Special Arad – 2016. #pățăști!
• DIMPLOMELE Special Arad pentru panaramele anului 2015
• DIMPLOMELE Special Arad pentru panaramele anului 2014
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)