Salarizarea în termen a cadrelor medicale din sistemul de învățământ arădean – sub semnul incertitudinii
Comunicat. În urmă cu două luni, autoritățile locale au transmis Direcției de Sănătate Publică și Ministerului Sănătății faptul că la nivelul municipiului Arad nu mai există fond de salarii pentru personalul medical care activează în sistemul educațional arădean.
În data de 15 octombrie, în mod firesc, trebuie realizată salarizarea, iar în acest moment nu există fondurile necesare pentru a acorda salariile celor 87 de persoane care lucrează în acest sistem. Municipalitatea arădeană are nevoie de 1,7 milioane lei pentru a acoperi sistemul de salarizare.
“La încheierea actului adițional al angajaților în cauză, am consemnat faptul că fondul de salarii acordat de minister acoperă necesarul doar până la un moment dat, ceea ce se confirmă acum. Așteptăm cu nerăbdare și cu urgență ca Ministerul Sănătății să respecte partea medicală și obligațiile pe care le au de a finala salarizarea cadrelor medicale din sistemul educațional. Direcția de Sănătate Publică ne încurajează că suma de bani va ajunge la Arad. Când acest lucru se va realiza, vom putea la rândul nostru să asigurăm salarizarea”, a declarat edilul Gheorghe Falcă.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)