Comunicat Florin Stana, membru USR Arad





USR Arad a cerut primăriei datele financiare cu privire la investițiile derulate din bugetul consolidat al municipiului. În condițiile în care necheltuirea banilor publici pentru investiții în anii anteriori blochează primirea unor noi fonduri de la bugetul de stat, recuperarea întârzierii este obligatorie pentru oraș.
Suma necheltuită de către administrația Aradului la finele anului trecut, cauzată în principal de lucrări de investiții bugetate și neefectuate sau întârziate, se ridică la 203 milioane de lei. Această situație a contribuit la imposibilitatea alocării de sume pentru echilibrare bugetară din bugetul național, în valoare de 46 de milioane de lei. Astfel, ineficiența celor care gestionează bugetul local a condus la pierderea unor bani suficienți pentru construcția a două spitale noi sau a 10 grădinițe complet utilate.
USR dorește, prin acest demers, să atragă atenția primăriei asupra necesității de a lua măsuri urgente pentru accelerarea lucrărilor la proiectele de investiții asumate, pentru ca la finele anului să nu mai înregistreze sume necheltuite și implicit să piardă alte alocări din bugetul național.
Florin Stana, USR Arad: „USR va monitoriza cu atenție progresul proiectelor de investiții ale orașului. Am solicitat valoarea lucrărilor efectuate pe primul trimestru al anului curent, urmând să cerem aceste date lunar, până la finele anului. Vom compara realizările efective cu ceea ce s-a angajat primăria să facă în acest an și vom prezenta cetățenilor aceste informații. Dacă vom continua cu întârzieri precum cele din 2017, când procentul de realizare a investițiilor a fost de numai 26%, riscăm pierderea unor noi fonduri, de ordinul a zeci de milioane de lei. Alături de cetățeni, vom pune presiune pe primar să își îmbunătățească performanța managerială, să administreze mai bine aceste proiecte de investiții, îi vom cere să facă mai multă administrație și mai puțină politică”.
Comentariile portalului
Dragă Propagandică, Vreau să te informez că eu nu sunt nici candidat, nici doctor în matematici ca să mă las intimidat de un "galerist" ca tine. Asta, ca răspuns (...)
În primul rând, nu am dpus că ar fi analfabeți și mai știu eu cum. Apoi, cred că experiența de viață și, poate, bruma de cultură politică (...)
Manipularea continua, doar că s-a predat ștafeta de la un "jurnalist" la alt "jurnalist". * Prin anii 2018 și 2019, când era Dragnea pericolul numărul unu, mai țineți minte cum (...)