miercuri, 24 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Concedierile din Primărie, „pe pauză”. Cum motivează consilierii retragerea proiectelor de reorganizare de pe ordinea de zi

    de Raluca Medeleanu | 30 iunie 2021, 7:24 PM | Administraţie | Recomandările editorilor

    0

    O forfotă generală a pus stăpânire pe Sala Ferdinand, înainte de începerea ședinței CLM de astăzi. Consilierii discutau în grupuri, directorii și șefii de birouri din Primărie și instituțiile subordonate stăteau ca pe ace, privind în stânga și în dreapta, întrebători. Toți dezbăteau același lucru: ce se va întâmpla cu reorganizarea?

    După ce primarul a anunțat vinerea trecută că, în urma restructurărilor, un număr de 81 de persoane ar urma să fie propriu-zis concediate, iar altele mutate, ori retrogradate, gurile din oraș au început să discute că ar fi vorba, mai degrabă, de un „război” între Falcă și Bibarț, în care cel din urmă intenționează să-și păstreze „oamenii lui”. Pe de altă parte, municipalitatea a ținut să sublinieze că motivul real ar avea de a face cu o eficientizare și, mai mult, de economii la bugetul local, pentru a mai avea bani în plus pentru investiții, iar că selecția se va face cu transparență, prin concurs (scris și oral). Cu toate acestea, majoritatea consilierilor locali nu s-au arătat convinși de strategia găsită de Primărie, fiind îngrijorați că va fi afectată buna funcționare a administrației locale, așa că au votat pentru retragerea de pe ordinea de zi a ședinței de astăzi, 30 iunie, a proiectelor de hotărâre care vizau aceste restructurări.

    De menționat, ca amănunt de amuzament, că la ședință au participat și „oaspeți” suplimentari: doi porumbei care au urmărit cu interes declarațiile, de pe bagheta decorativă a perețiilor.

    209165550 254248016066398 3219080572618830167 n

    „Nu renunț!”, s-a ținut tare pe poziții Călin Bibarț.

    Cel care a luat cuvântul și a cerut retragerea proiectelor în cauză a fost consilierul Cristian Galea de la PMP, decizie votată și de consilierii USR PLUS, PSD și UDMR. E interesant de specificat că PNL nu a votat împotriva acestei decizii, ci s-a abținut.

    La cererea primarului, secretarul general al Municipiului Arad, Lilioara Stepănescu, a garantat că din punct de vedere legal nu există cu documentele în cauză nicio problemă. Astfel, Bibarț a făcut apel la toate grupările politice din Consiliul Local să formeze un grup de lucru, să sugereze modificările dorite, iar în două săptămâni să fie din nou supuse la vot reorganizările.

    Cum motivează grupările politice decizia de a retrage proiectele

    După ședință, am abordat câte un reprezentant al fiecărui partid politic reprezentat în CLM, pentru a afla ce anume i-a nemulțumit cu privire la modul în care au fost întocmite aceste restructurări, încât i-a determinat să ceară retragerea proiectelor de hotărâre.

    „E foarte dificil când faci o reorganizare. Din perspectiva mea, rolul principal al unui lider e să ia decizii. De obicei, liderii sunt «people oriented» (orientați către oameni, n.red.) sau «project oriented» (orientați către proiecte). Când discutăm de viața oamenilor, în acest caz, e foarte important să ne aplecăm mai adânc. Nu poți lua decizii superficiale, pentru că e viața oamenilor în joc. Și proiectele pe care le faci, tot pentru oameni le faci. Până la urmă, oamenii sunt importanți. Din punctul meu de vedere, noi toți consilierii nu am avut timp să ne aplecăm foarte mult asupra subiectului. Intenționat ni s-a prezentat doar ce s-a dorit, am primit materiale cu o zi înainte de ședință… este imposibil să faci o analiză adâncă pe subiect. În principiul acesta, este ireal să poți să vii și să-ți asumi viața a 300, 400 oameni care vor fi afectați de un vot. Eu nu pot să votez așa, astfel că eu am fost cel care am cerut încă de la început retragerea. Nu se poate așa, trebuie să lucrăm mai mult”, ne-a spus Cristian Galea, PMP.

    „Am fost și noi de acord cu retragerea de pe ordinea de zi a reorganizării, având în vedere că ar fi necesară o analiză mai atentă în ceea ce privește asigurarea atribuțiilor Consiliului Local, respectiv a administrației locale în Primărie, în a asigura niște servicii garantate pentru cetățeni. În acest sens, trebuie să analizăm ca, într-adevăr, numărul de angajați să fie pe măsură și să fie concentrată organigrama pe asigurarea serviciilor cât mai bune pentru cetățeni”, ne-a declarat Levente Bognar, UDMR.

    „Nu suntem de acord cu aceste deduceri de personal, în primul rând modul în care se fac. Este o problemă. Una este reducerea de personal, iar alta este eficientizarea lucrului în primărie. După cum chiar domnul primar a spus în ședință, astăzi, foarte multe proiecte se realizează greu din cauza faptului că funcționarii sunt suprasolicitați, au foarte mult de lucru. Păi cum putem să reducem din personal în timp ce noi spunem că oamenii au foarte mult de lucru? Considerăm că modul în care a fost făcută această reducere a fost discriminatorie, au fost dați la o parte unii, menținuți alții… mai ales că marea majoritate care sunt vizați acolo sunt consilieri superiori, adică oameni cu experiență în Primărie care dacă vor fi înlăturați, vor aduce pe cineva nou, care va trebui din nou să fie învățat”, ne-a spus Cosmin Buruc, PSD.

    „Reorganizarea care a fost propusă acum a pornit de la aspectul bugetar și a avut în vedere o anume reducere a cheltuielilor suportate de municipiul Arad, dar eu și grupul USR PLUS credem că trebuie să pornim și de la partea tehnică, de la încărcarea cu necesar de activități a fiecărui birou, fiecărui compartiment. Sunt compartimente unde nu există personal suficient, cum sunt cele tehnice, sunt compartimente unde credem că este excedent de personal, astfel că trebuie să pornim și de la partea funcțională. Să găsim acea soluție care va eficientiza cu adevărat activitatea din Primărie și nu să urmărim doar ca target bugetul și numărul de persoane. În același timp, noi credem că ar fi putut fi mai ușoară și mai funcțională o abordare pe termen lung, în care să avem un target pe mai mulți ani, în care să avem plecări naturale din sistem, prin pensionare, prin transfer… care să ne ferească de aceste presiuni sociale ale concedierii oamenilor care își pierd locul de muncă. Am fi văzut și cum se reglează automat nevoia de personal într-un compartiment, în altul. Așa, trecem direct la noua organigramă și nu știm dacă ea va fi funcțională sau nu, decât atunci când vom vedea. Într-un proces mai lung, cu mai multe etape, ar fi fost timpul necesar pentru reglaje, ajustări, și eu cred că ar fi fost mai eficient. Sperăm că vom duce în direcția aceea procesul”, ne-a spus Florin Stana, USR PLUS.

    Rămâne de văzut cum va arăta noua formă a documentelor de reorganizare, peste două săptămâni, termenul oferit de Călin Bibarț, până la o reintroducere pe ordinea de zi a unei viitoare ședințe, termen cu care, în plen, toți consilierii locali au fost de acord, însă despre care, ulterior, am auzit că nu toți îl consideră totuși suficient pentru a ajunge la un numitor comun.

     

     

    Citește și:  Concedierile Primăriei Arad: cea mai lovită va fi Direcția Venituri, urmată de Poliția Locală și Direcția de Asistență Socială 

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.