sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Aradul are un viceprimar! Celălalt e încă în chinurile facerii

    de Raluca Medeleanu, Andreea Daniela B. | 18 decembrie 2020, 1:22 PM | Politikos

    0

    Trei consilieri locali au demisionat

    Astăzi, în ședința CLM s-au ales, într-un final, viceprimarii Aradului. Cel puțin, asta a fost intenția. După alegerile locale ce au avut loc în data de 27 septembrie 2020 au început negocierile pentru cele două poziții de viceprimar, însă până acum aceste negocieri nu au reușit să ajungă la final. Dacă în județ lucrurile s-au mișcat destul de repede, majoritatea fiind aleși în decursul a aproximativ două-trei săptămâni, la Arad au fost o mulțime de întâlniri fără rezultat. La ședința care a avut loc imediat după alegerile din 6 decembrie, Călin Bibarț, primarul Aradului, a reamintit celor prezenți că nu este vina lui și că viceprimarii vor fi aleși în curând, dar problema principală a fost că n-au reușit să îi convingă pe cei din USR că Partidul Național Liberal merită un reprezentant și în rândul viceprimarilor.

    Cu toate acestea, după multe ședințe și întâlniri, astăzi s-au votat viceprimarii printr-un vot anonim, fiecare dintre ei având câte un buletin de vot separat, lucru care a adus discuții în rândul celor prezenți. S-a trecut repede peste neînțelegerile provocate de buletinele de vot și a fost anunțat faptul că viceprimar va fi cel care primește 12 voturi, deci are nevoie de majoritate absolută.

    Cei care au fost propuși pentru poziția de viceprimar au fost:

    – Lazăr Faur, propus de primarul Călin Bibarț din partea PNL

    – Ilie Cheșa a fost propus de Cosmin Buruc, din partea PSD Arad

    – Florin Stana, propus de Sergiu Vlad, din partea USR PLUS

    La finalul primului tur de voturi Lazăr Faur s-a clasat pe prima poziție obținând 13 de voturi din 23, urmat de Florin Stana cu 7 voturi și Ilie Cheșa cu 3.

    Turul al doilea a venit cu noi propuneri din partea partidelor și anume:

    – USR PLUS îl propun din nou pe Florin Stana
    – PMP îl propune pe Galea Cristian
    – PSD merge mai departe cu Ilie Cheșa
    – UDMR îl propune pe Alexandru Meszar ca viceprimar.

    Turul doi însă nu a decis cine va ocupa cea de-a doua poziție de viceprimar alături de Lazăr Faur, care face parte din Partidul Național Liberal, deoarece multe voturi au fost nule. Astfel, în turul al doilea au votat în total 23 de consilieri, Florin Stana a obținut 7 voturi, Ilie Cheșa 3 voturi, iar concluzia este că nu există, pentru moment, un al doilea viceprimar.

    La finalul ședinței au fost și trei demisii.

    Sergiu Vlad (USR PLUS) și Sergiu Bîlcea (PNL) au renunțat la consiliul local pentru a intra în Parlament, iar Alexandru Meszar a renunțat la funcția de consilier, motivând că a promis de la început că-și va da demisia dacă nu va fi ales viceprimar.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.