Galleria Arad este ca și vândut! Cine îl preia și în ce va fi transformat?





Știri Arad. Dezvoltatorul imobiliar Globe Trade Centre (GTC), al cărui acţionar majoritar este gigantul american Lone Star, a semnat recent un acord preliminar de vânzare a mallului Galleria Arad, afectat de un grad mare de neocupare, potrivit ultimului raport financiar al companiei, scrie Capital.
GTC a fost lovită puternic (și) în iunie după plecarea supermarket-ului Cora din Galleria Arad, care a lăsat un gol greu de înlocuit.
„Grupul a fost forţat să închirieze Galleria Arad în pierdere, din momentul deschiderii mallului şi până acum, din cauza degradării situaţiei macroeconomice şi a scăderii venitului disponibil, situaţie care a condus la reducerea chiriilor“, se precizează în documentul citat, scrie Capital.
Ca urmare a restructurării creditelor de la BERD, mallul Galleria Arad are de rambursat 27,8 milioane de euro către BERD şi Raiffeisen Bank, scrie sursa.
„Grupul deţine o serie de proiecte neprofitabile din cauza ratelor de ocupare insuficiente şi a nivelului chiriilor, inclusiv Galleria Piatra Neamţ şi Galleria Arad din România“, se mai precizează în raportul financiar.
Conform ultimelor informații, Galleria Arad va fi cumpărat de un grup de investiții din Israel. După ce va fi oficializată tranzacția, Galleria va deveni un mare centru comercial, gen Europa, sau – dacă vreți – Jackson, cu magazine de rang mai mic.
În aceste condiții, este greu de crezut că grupul Inditex (Zara, Bershka, Pull and Bear sau Stradivarius) va rămâne în Galleria.
Cinema City își va continua activitatea și după ce actele de vânzare-cumpărare vor fi semnate, cel mai probabil același lucru urmând să se întâmple și cu Pure Jatomi Fitness.
Comentariile portalului
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunesrea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)
Sunt cladiri de birouri, unde la aceeasi adresa sunt mai multe firme. Bineinteles ca acolo unde este un numar rezonabil, nu sute.