Experții americani au detectat activități nucleare în Coreea de Nord
O nouă activitate a fost detectată în această lună la o instalaţie folosită de Coreea de Nord pentru teste nucleare anterioare, potrivit analiştilor americani, citaţi de agenţia de presă germană DPA în pagina online.
Un număr mai mare de camioane şi activitate de excavaţie au fost depistate la situl Punggye-ri, prin intermediul imaginilor din satelit.
„Ar putea avea legătură cu orice, de la lucrări de întreţinere, până la pregătiri pentru un alt test nuclear”, este transmis joi pe site-ul de analiză privind Coreea de Nord 38 North.
Au existat speculaţii privind un al patrulea test nuclear sau lansarea unui satelit de către Phenian, pentru a marca cea de-a 70-a aniversare a Partidului Muncitorilor, condus de Kim Jong-Un.
Este „puţin probabil” ca statul nord-coreean să plănuiască o lansare de satelit la aniversarea din data de 10 octombrie sau înainte, a transmis 38 North, adăugând că nu au existat semne care să indice asemnenea pregătiri la situl obişnuit de lansare.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)