Curățenia de vară în CJA a început… deocamdată din culisele PNL (adică în capul lui Falcă)
Ghiță Falcă e bucuros pe de-o parte și se dă supărat mai tot timpul. Poate și din cauză că nimeni nu-i mai ajunge la nas.
E fericit că au ajuns la mâna sa prietenii, frații, neamurile, finii, pupincuriștii, leneșii și restul personajelor angajate exclusiv de Ioțcu (acum în arest) pentru a face din Consiliul Județean Arad un SRL cu acționar majoritar unic, independent de partid și dependent doar de grupul băieților deștepți. Și-atunci, în biroul de la primărie, iar apoi în cel de la PNL, s-a apucat Falcone să scrie și să facă planuri. Ăla zboară, ăla rămâne, ăla trimis la o direcție, ăla e cu „ăia”, ăla e ok dar… ș.a.m.d. Prima mișcare a fost făcută. L-a pus pe Adrian Țolea președinte și acesta stă aproape toată ziua și așteaptă prin fax „mutările” stăpânului. În caz că nu s-au întâlnit seara la partid… Nu mai trebuie să vă spunem că angajații Consiliului Județean au aflat! Se simte de departe! Transpirația unora din CJA e atât de puternică încât „bate” mirosul pestilențial din zona Sălii Polivalente. Și, credeți-ne, nu e de la caniculă.
Supărat? Păi credeți că nu e supărat când știe că anul viitor, aflat în plină campanie electorală, o să i se arunce în fața non-stop că, pe Nicu Ioțcu, el, Tutankamon, l-a dus de mânuță și în Senat, și la Consiliul Județean Arad, și ca președinte… Și-atunci ce să le spună alegătorilor? Că el, Ghiță Falcă, face ORDINE în CJA, așa cum a făcut în Primăria Arad? Ha,ha,ha…
Comentariile portalului
Aradul a fost și va fi portocaliu. NE MERITAM SOARTA
Oare vor fi alegeri???!!!
Fain comentariu, și e bine că nu este de la un cititor, ci de la unul pus să comenteze. Aceste comentarii confirmă ceea ce știam: că e mai rău (...)