6 locuri formidabile a căror vizitare e interzisă





Suntem în acea perioadă a anului specifică plecării în concediu. De fiecare dată când te întâlnești cu prietenii, îți arată, ore în șir, fotografii cu aceleași locuri de care cu toții ne-am săturat deja… Însă, din păcate, clișeele turistice se produc din motive evidente: ele sunt cele mai ușor de vizitat.
Există, într-adevăr, locuri incredibile în lumea aceasta. Însă pe cât sunt de incredibile, pe atât de inaccesibile sunt publicului larg. Mai jos, găsești o listă cu șase dintre obiectivele turistice care ți-ar fi imposibil să le vizitezi, oricât ai vrea…
1. Insula Șerpilor – Brazilia
Insula găzduiește 4000 dintre cele mai veninoase tipuri de șerpi.
2. Institutul Wildenstein – Paris, Franța
Miliardarul Guy Wildenstein deține aici, împreună cu familia sa, cea mai impresionantă colecție de artă din lume, însă vizitarea ei este interzisă.
3. Baza Dulce – New Mexico, S.U.A.
Baza respectivă este implicată în numeroase teorii conspiraționale cu arme biologice și povești cu extratereștrii.
4. Peșterile Lascaux – Franța
Peșterile găzduiesc celebrele picturi preistorice, protejate de UNESCO începând cu 1979. Vizitarea lor este complicată până și pentru oamenii de știință, făcându-se decât rare excepții.
5. Arhivele „secrete” ale Vaticanului – Italia
Singura persoană care are acces la conținutul acestor arhive este Papa.
6. Capela bisericii Sf. Maria de Sion – Axum, Ethiopia
Biserica aparține cultului ortodox etiopian, iar capela ei se presupune că ar adăposti Chivotul Legământului.
Surse: viralnova.com , smashinglists.com
Comentariile portalului
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)
Toți candidații la alegerile prezidențiale sunt cu Dumnezeu în gura, nu știu dacă și în suflet. Lipsește cel mai cel dintre toți, acela care adaugă (...)
= DUPA CE AU LUAT LUMINA ACUM INAPOI LA FURAT -- ASTA I CRESTINISMUL LA HAIMANALELE POLITICE ARADENE -- SCARBA MI E -- PANA SI CEREMONIA IN SINE A FOST O (...)