vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    SUA au declanşat atacuri aeriene împotriva Statului Islamic din Siria

    de Special Arad | 23 septembrie 2014, 9:47 AM | Internaţional

    0

    Avioane americane au început atacurile aeriene în Siria, marți dimineața. Zona vizată este Raqqa. Acestea sunt primele raiduri împotriva grupului terorist Statul Islamic din Siria după ce președintele Barack Obama anunţa, la începutul acestei luni, că este pregătit să lanseze atacuri aeriene în zonă, informează Digi24.ro

    Alături de SUA participă la aceste atacuri şi partenerii din zona arabă, conform unei declaraţii a unui înalt oficial militar american . Aceste națiuni sunt Bahrain, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Iordania.

    Statele Unite și „forțele naționale partenere” au lovit obiective ale organizaţie Statului Islamic folosind avioane de atac, bombardiere și rachete Tomahawk, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului John Kirby, deși el nu a specificat o locație geografică.

    Pentru că operațiunile sunt în curs de desfășurare, Kirby a declarat ca Pentagonul nu va oferi detalii suplimentare imediat.

    Atacurile aeriene au fost iniţiate prin lansarea de pe mare a rachetelelor Tomahawk , urmate de bombardiere și avioane de atac.  Scopul acestor atacuri este de a da o lovitură inițială, dar definitivă, Statului Islamic – a declarat pentru CNN un înalt oficial militar american. Cele mai multe dintre țintele vizate de atacuri sunt clădiri,care se presupune că adăpostesc trupe şi echipamente militare ale organizaţiei teroriste.

    Cu aceste lovituri aeriene, Statele Unite intră într-un nou nivel de implicare în războiul civil sirian aflat în curs de desfășurare.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.