Doar vârsta și momentul diferă, dar senzația e aceeași. Aveam 14 ani atunci când era deschiderea Copei del Mondo din Italia, poate cea mai frumoasă cupă mondială pe care am văzut-o alături de cea din Mexico 86.

Evident că la acest clasament ad-hoc un mare rol îl are chiar vârsta de atunci, o vârstă la care fotbalul era unicul meu gând și nimic nu îmi distrăgea atenția de la a urmări fiecare meci, indiferent de ora la care acesta se disputa, indiferent de calitatea imaginii de la televiziunea maghiară în cazul mondialului mexican.

După ce Maradona a fermecat o întreagă planetă în 1986, revenea pe terenul unui Campionat Mondial la Roma, în calitate de campion mondial și Argentina pornea ca mare favorită în confruntarea cu campionii Africii de la acel moment, Camerun. Calculele nu s-au potrivit și, cu un Maradona modest, cu un joc dezlânat, fără orizont, Argentina pierdea partida cu „leii neîmblânziți”. A fost 1-0 pentru Camerun prin reușita lui Omam Biyic din minutul 67, după o săritură la cap cum nu mai văzusem până atunci.

Primele două zile de la Mondialul din Qatar au fost, pot să le spun, normale. Ecuador a învins Qatarul, ceea ce era normal, Anglia s-a distrat cu Iran, iar Olanda a trecut de Senegal, chiar dacă a reușit să înscrie abia în finalul partidei.

Astăzi, „pumele” întâlneau Arabia Saudită. Cu toții ne gândeam că va fi un festin pentru Messi și compania, mai ales că superstarul care a făcut senzație un deceniu și jumătate în tricoul Barcelonei știe că e ultima sa șansă de a câștiga unicul mare trofeu care-i lipsește din vitrină. Comparat mereu cu marele Diego, pentru Messi acest trofeu a devenit aproape o obsesie după ce a pierdut finala din 2014 de la Rio. Era un moment perfect pentru un debut perfect. Neînvinsă de 36 de meciuri, Argentina a intrat cam pe vârfuri pe teren. A și marcat după doar 10 minute prin Messi, după un penalty cam ușor acordat la Paredes. Au urmat apoi trei goluri marcate de Argentina, dar toate au fost anulate cu ajutorul tehnologiei VAR pe motiv de offside. Sud-americanii râdeau la fiecare anulare. Messi, Lautaro, Di Maria și toți ceilalți simțeau că sunt intangibili, că saudiții nu mai pot întoarce și parcă victoria urma să vină de la sine, antamată deja de golul lui Messi.

Chiar m-a sunat un prieten prin minutul 25 al meciului, Adi Duma, și îmi spunea, „arabii nu-s chiar pe lângă. Uite ce pressing fac, uite cum pasează și cum aleargă. Ăștia nu-s nici Qatar și nici Iran…”. Și câtă dreptate a avut.

Scaloni parcă nu a văzut toate astea, sau dacă le-a văzut, nu a avut reacție. În schimb, Renard, francezul de pe banca saudiților cu două Cupa Africii în CV, a știut perfect ce să le spună elevilor săi deși nu le vorbește limba. A reglat la pauz ți ce a urmat a făcut deja istorie. Cinci minute fabuloase ale saudiților au întors situația pe tabelă. Al Shehri și Al Dawsari au marcat în minutele 48 și 53, iar Argentina părea anesteziată total. Messi nu a mai găsit niciun culoar, iar cea mai mare ocazie a sa a venit la o lovitură de cap. Di Maria a încercat exterioare pentru Lautaro, a intrat și Alvarez dar a fost invizibil, în timp ce arabii s-au apărat de parcă-și apărau petrolul.

La fel ca în Italia 90, atunci când Camerun învingea campioana mondială care-l avea în fruntea sa pe Maradona, la fel acum, Argentina marelui Messi se înclina în fața multor jucători al căror nume începe cu „Al”.

Campionatul Mondial, însă, a fost mereu o competiție de anduranță, iar dacă în 1990 Argentina avea să joace în cele din urmă finala, pierdută în fața Germaniei de Vest, nici acum nu pare nimic pierdut, mai ales că Mexic și Polonia nu au arătat nici ele mare lucru în meciul care s-a încheiat remiză fără goluri. Ba mai mult, un alt mare star, Lewandowski, a și ratat un penalty. Sau l-a apărat Ochoa…

Dacă ne amintim că și Spania a pierdut primul său meci de la Mondialul din Africa de Sud, din 2010, iar apoi avea să devină campioană mondială…

Acum, toate problemele sunt la Scaloni, selecționerul Argentinei, echipă considerată cu șansa a doua la cucerirea trofeului. Este clar că Scaloni are probleme mari atât timp cât echipa sa nu a funcționat bine în niciun compartiment. Messi a fost blocat la aproape fiecare acțiune, el fiind cel care a pierdut mingea și la golul egalizator al saudiților, iar multe dintre pasele sale nu au fost înțelese de coechipieri, Lautaro a fost o umbră, Di Maria, total neinspirat, Paredes și Rodrigo de Paul s-au întrecut în greșeli, iar în defensivă, Otamendi și Romero nu au arătat deloc siguri. Oare de ce nu a fost folosit Dybala măcar pe final de partidă?

Că va conta sau nu în economia acestei cupe mondiale, victoria Arabiei Saudite în fața lui Messi și compania va rămâne ca una dintre cele mai mari surprize din istoria fotbalului.

Nici nu ne mai gândim acum în ce fel va fi recompensat acest rezultat de șeicii saudiți…

PS: O surpriză a fost și remiza Danemarcei cu Tunisia, scor 0-0. După semifinala de la Euro, Danemarca chiar se anunța ca o echipă cu mari aspirații la competiția din Qatar.

Urmează Franța – Australia.