DIICOT Arad a destructurat o grupare infracțională care comercializa cannabis, ecstasy, amfetamină și ciuperci halucinogene
Polițiștii de combatere a criminalității organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. din Arad au destructurat o grupare infracțională specializată în trafic de doguri de risc și de mare risc, respectiv cannabis, ecstasy, amfetamină și ciuperci halucinogene./ 4 persoane au fost arestate preventiv, iar față de o altă persoană a fost dispusă măsura controlului judiciar.
La data de 25 mai, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad și procurorii D.I.I.C.O.T – Biroul Teritorial Arad au efectuat percheziții la locuințele a 5 bărbaţi, bănuiți de constituire a unui grup infracţional organizat, specializat în trafic de droguri de risc și de mare risc.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate 101 comprimate XTC, 3 cutii ce conțineau culturi de ciuperci halucinogene, 254 de grame de cannabis și 27.979 de lei.
Din cercetări a reieșit că un bărbat, de 26 de ani, din Arad, ar fi inițiat constituirea unei grupări infracționale specializate în trafic de droguri, iar alți patru bărbați, cu vârste cuprinse între 23 și 54 de ani, ar fi procurat și distribuitdrogurile, în perioada noiembrie 2015 – mai 2016, în Arad.
În urma administrării probatoriului, Tribunalul Arad a dispus arestarea preventivă a patru membri ai grupării, iar faţă de al cincilea a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar.
Comentariile portalului
Prima imagine este cu Domnul Riviș-Tipei junior chiar la începuturi după ce a ajuns consilier. Iar poza aceea de la Bruxelles cu soborul de preoți, oare ce ilustrează?
Nu mă flatați, mai sunt și alții. Chiar aici la Special...dar nu numai. E drept, prin alte părți mai așa, printre rânduri...
Pentru domnul Ionut_"Prezumtia de nevinovatie" functioneaza intr-o tara in care functioneaza justitia. Din pacate in Romania justitia este compromisa, zilnic vedem injustie prin protejarea infractorilor .