joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Reținut de DIICOT pentru cannabis, Ecstasy, amfetamină și LSD

    de Ioana Costaș | 16 martie 2023, 2:35 PM | Regional

    0

    1,5 kilograme de cannabis, 100 grame rezină de cannabis, 122 de comprimate de Ecstasy, 5 grame de amfetamină și 7 doze timbru LSD au găsit procurorii DIICOT Timișoara și polițiștiștii BCCO Timișoara la domiciliul unui bărbat. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc.

    „La data de 15.03.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui inculpat, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc.

    În cauză s-a reținut că, în cursul lunii martie 2023, inculpatul a deținut, în vederea vânzării, o cantitate mare de droguri de risc și de mare risc. În urma percheziției domiciliare efectuată la data de 15.03.2023 în municipiul Timișoara la locuința inculpatului, au fost identificate și ridicate 1,5 kilograme de cannabis, 100 grame rezină de cannabis, 122 de comprimate de Ecstasy, 5 grame de amfetamină, 7 doze timbru LSD și 2 cântare. În cursul zilei de joi, 16 martie, va fi sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș, cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara.

    Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română”, a transmis DIICOT.

     

    Citește și: Percheziții la Arad și Nădlac. Doi bărbați arestați pentru trafic de droguri • Special Arad · ultimele știri din AradSpecial Arad · ultimele știri din Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.