Cred că niciodată nu am așteptat ziua de 1 iunie, Ziua Copilului, așa cum am așteptat-o în acest an. După două luni de stat acasă, două luni în care puteam ieși din curte doar cu declarații, două luni în care mă gândeam cu emoție dacă voi mai avea sau nu un loc de muncă la finalul pandemiei, două luni în care nu mi-am putut vedea părinții, prietenii, colegii, două luni în care nu am avut voie la o terasă, la un restaurant, speram să am un motiv de bucurie în această zi mohorâtă de luni.

Dacă nu aveam parte de această pandemie sunt convins că la ora asta eram bucuros. Bucuria își avea seva în planul sportiv și sunt convins că UTA, la ora asta, era una dintre echipele promovate în Liga 1 după ce în weekendul care a trecut trebuia să dispute ultimul meci din campionat, pe Litoral, pe terenul Farului. Avea 11 puncte avans și la cum se derulau lucrurile nimeni și nimic nu putea opri echipa antrenată de Gyuszi Balint din drumul spre prima ligă. Acum, lucrurile s-au complicat puțin. FRF a decis să ciuntească din pix jumătate din punctele obținute cu multă sudoare pe teren, iar UTA intră în hora unui play-off jucat în șase echipe ca favorită, dar numai cu 5 puncte avans în comparație cu urmăritoarele sale. Chiar și așa, sper să fie doar o bucurie amânată…

Așa, pentru că a fost pandemie, pentru că am fost ținuți acasă cu o grămadă de restricții, cu conștiința pericolului de infectare, dar și cu frica pericolului de amenzi grase, majoritatea dintre noi românii ne-am văzut de treabă și am ascultat ordinele venite de la autorități, fie că au fost în stare de urgență, fie că au fost în stare de alertă. Astăzi, 1 iunie, era ziua în care trebuia să mă bucur. Să mă bucur de un reînceput de libertăți, să mă bucur că pot ieși după aproape 80 de zile la o terasă.

Nu mă bucur… Echipa guvernamentală a decis, prin fum de țigară și miros de băuturi, că de astăzi se pot deschide terasele. A fost o bucurie de moment, dar probabil obosiți de la atâtea chefuri, oamenii din Guvern au uitat că trebuie să emită și niște norme de funcționare a teraselor. Era sâmbătă și nu mai erau nici 48 de ore până la momentul marii redeschideri. Normativele lipseau… Într-un final s-au dat și după ce le-am citit ne-am dat seama, mulți dintre noi, că o ieșire la terase în aceste zile nu e deloc un motiv de relaxare ci mai degrabă unul de stres.

Stresul este atât pentru client cât și pentru cei care ne servesc. Înțelegem după atâta stat acasă că trebuie să păstrăm o distanță de socializare, dar nu înțelegem de ce trebuie să fim înregistrați, să ni se ceară datele personale. Noi mergem acolo să bem o cafea, să bem o bere pe care să o plătim la prețul corect, nu mergem să luăm un credit și nici să dăm vreo declarație oficială. Nu sta în picioare, nu lua solnița de pe masa de alături, nu lua meniul de la o altă masă, nu fă nimic altceva decât consumă băutura de orice fel ar fi ea, sau mânâncă ce ai în farfurie… Asta nu mai e relaxare…

Drept urmare, în Arad mulți proprietari de terase sau de restaurante au decis să nu deschidă.

La fel e și în cazul bazelor sportive. În mod normal trebuia să ne bucurăm astăzi de redeschiderea terenurilor sintetice pentru amatorii de fotbal. Mulți nu au deschis tocmai pentru că nu sunt clare normele și decât să plătească amenzi de la 20.000 de lei în sus după trei luni în care nu au produs nimic, au decis și aceștia să mai țină puțin închise bazele.

Ăștia ne sunt conducătorii… Beau și fumează prin birourile Casei Poporului, vin cu măsuri de relaxare luate după ureche și scrise pe genunchi, întârzie până în ultimele ore cu normativele după care îți trimit organele pe cap ca să te umple de amenzi. Și așa ne dispare bucuria…

E Ziua Copilului, ziua în care trebuia să mă bucur. Trebuia…