Vlad Botoș a vorbit în Parlamentul European despre revoluția din 1989

Vlad Botoș, europarlamentar USR PLUS: „Pentru a ne vindeca, pentru a putea să îi cinstim cum se cuvine pe toți cei care și-au pierdut viața în Revoluția română din 1989, trebuie să aflăm cine au fost vinovații, călăii. Familiile victimelor au nevoie de asta, noi, ca popor, avem nevoie de asta. Trebuie și merităm să aflăm adevărul!”.
Redăm mai jos declarația integrală:
„Stimați colegi, luna aceasta se împlinesc 30 de ani de la Revoluția din 1989, din România. A fost singura țară unde regimul comunist a luptat să rămână la putere, în ciuda opoziției clare din partea românilor.
Au pierit peste o mie de oameni, au fost rănite câteva mii în cele aproape 10 zile de frământări și confruntări între populație și forțele de ordine. O mare parte dintre aceste victime au fost din Timișoara, orașul în care a început Revoluția.
Este și acum incredibil curajul lor de a se ridica în fața regimului comunist știind că ar putea fi singuri. Și totuși, nu puteau concepe că autoritățile vor trage în oameni neînarmați, în femei, în copii. Tragedia a fost că au început să tragă.
Chiar și așa, timișorenii au rezistat. Poate părea prea dramatic să spunem că au rămas în stradă sub focul gloanțelor, însă aceasta este cea mai clară imagine pe care o puteți avea când vă gândiți la Revoluția română din 1989. Oamenii care au fost acolo, în piață, pe străzi, își vedeau prietenii căzând lângă ei și puteau alege să plece, să se salveze, dar n-au făcut-o.
Aradul, orașul meu, al doilea oraș care s-a alăturat Revoluției, a avut partea sa de lupte, de morți și de răniți. Ne aducem aminte de ei și astăzi, după 30 de ani și îi omagiem așa cum merită.
Revoluția din 1989 este acel moment din istoria noastră care ne arată forța pe care o au oamenii atunci când luptă împreună pentru principii. În Timișoara, în Arad, în București, în toate celelalte orașe unde oamenii au ieșit în stradă acest ”împreună” le-a dat puterea de a dărâma muntele totalitarismului.
Recunoștința noastră nu este suficientă. Omagiul nostru nu este destul. Trebuie să cerem, așa cum o facem de 30 de ani, adevărul. Trebuie să cerem dreptate pentru ei și pentru toți cei care și-au riscat viața în acele zile, pentru familiile victimelor.
Este momentul ca statul român să trateze cu celeritate acest capitol întunecat din viața României și, oricât de mult ar durea, să ne prezinte adevărul.
Trebuie să știm cine sunt principalii vinovați pentru măcelul din 1989, pentru că eroii noștri să se odihnească-n pace!”.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.
Comentariile portalului
Ati achizitionat acele aparate de 150.000 RON - oare le si folositi? Sau din prea multa competenta, va dati cu parerea asupra unor arbori de 150 de ani? Ne vedem diseara la (...)
nu a fost gol dar au semnalizat iar eronat off side arbitri de 2 lei
Oare toate pozele sunt de la copacul taiat in parcul Eminescu,sau unele provin de la alte fapte de vitejie ale edilului? De la astia te poti asteptas la orice.