Video | Mașini multe, din ce în ce mai puțini șoferi pe drumurile arădene
Mașini multe, șoferi care să le conducă, tot mai puțini. În fiecare zi, în traficul arădean observăm tot mai multe situații în care tamponări ușoare puteau fi evitate dacă cei care conduceau mașinile făceau un singur lucru: respectau legislația în vigoare.
Iar acest lucru este observat de orice cetățean care a avut nenorocul să aibă calitatea de participant la trafic pe șoselele arădene.
„Bună ziua. Sunt un locuitor al satului Mâsca aparținător comunei Șiria. De când s-a reparat șoseaua spre satul Măderat vehiculele circulă prin sat mai repede decât pe autostradă. Nu se poate așa ceva. Nu putem trece strada că trec ca racheta și te spulberă. Cu mașina nu putem ieși din curte că vin rachetă. Unde trăim? Într-o țară bananieră?”, și-a început mesajul un cititor Special Arad trimis pe pagina noastră de facebook.
Întrebarea acestuia este una simplă, dar care se poate aplica la nivelul întregului județ și am putea spune, fără să exagerăm, la nivelul întregii țări.
Numărul accidentelor rutiere mortale din țară clasează România pe primul loc în Europa, fiind devansată de Bulgaria pentru doar o lună în anul 2023.
Infracțiunile rutiere au crescut, dar contravențiile au scăzut
Conform unui bilanț făcut de IPJ Arad comparând primele 3 luni ale anului 2024 cu cele din 2023, infracțiunile rutiere au înregistrat o creștere de 12,5%, în timp ce contravențiile au scăzut cu 18%. (Mai multe info despre numărul de accidente AICI) Având un deficit de personal de 15% polițiștii Serviciului Rutier realizează nenumărate controale în trafic, iar în urma rapoartelor întocmite de aceștia cauza prinicipală a aplicării contravențiilor rămâne viteza excesivă. Aceeași cauză este prezentă și în cazul accidentelor grave sau mortale.
Conform unor analize făcute de colegii noștri de la HotNews, în anul 2022, în ceea ce privește numărul de accidente mortale Aradul (cu 45 de cazuri fatale) se plasează undeva pe la jumătatea clasamentului unde rata cea mai mare de mortalitate o reprezintă județul Bacău cu 77 de morți, iar cea mai mică rată o are județul Alba cu 11 decese.
Indiferent de numărul acțiunilor întreprinse de instituțiile statului fenomenul vitezei excesive este scăpat de sub control ajungând ca anul trecut un român să moară într-un accident rutier la fiecare trei zile.
Cunoscut o dată ca Drumul Morții
Sectorul de drum care leagă Șiria de Arad a fost denumit, inclusiv de către noi, Drumul Morții. Iar asta din cauza numărului de accidente mortale. Și se pare că de această titulatură nu va scăpa foarte ușor având în vedere viteza excesivă cu care se circulă pe acest tronson. Depășirile la mustață sau în curbe sunt ceva la ordinea zilei pentru oricine circulă pe acest drum care a fost recent reabilitat, asemeni sectorului de drum la care făcea referire cititorul nostru.
Chiar și acum, în timp ce scriem aceste rânduri, IPJ Arad a remis un comunicat presei, în care se menționează că în doar 24 de ore, 39 de șoferi au fost depistați depășind viteza legală de deplasare.
„Calc-o! E liber”- par să gândească mulți șoferi
Același lucru l-am observat și noi când am făcut deplasarea către Mâsca unde am observat că pe porțiunea de drum care duce către Pâncota, șoferii grăbiți depășesc mașinile care circulă regulamentar respectând limita de viteză din localitate și „o calcă”, neîncetinind după ce au efectuat manevra de depășire. Pe lângă aceste depășiri ale limitei legale, și aici nu ne referim la 5-10 kilometri peste limita admisă, am observat și întoarceri peste linia continuă.
Trebuie să menționăm că aceste două observații au fost făcute în decursul a doar câteva minute, nu a trebuit să așteptăm foarte mult.
În lipsa unor echipaje ale poliției, care oricum nu pot fi omniprezente pe șoselele arădene, aceste încălcări ale legii împreună cu fenomenul permiselor luate pe bani și „mătrășirea” unor teste de alcool, va continua să producă accidente rutiere grave și/sau fatale.
„Depășeau și salvarea pe aici”
Pe drumul înapoi către Arad ne-am oprit la o cafea unde am povestit puțin despre ceea ce am văzut în zonă. Un localnic ne-a spus: „Asta nu e nimic. Eu am văzut cum o salvare care, și aia merge tare, avea luminile și sirena pornită, deci era bai ceva, nu s-a dus la plimbare, a fost depășită de o mașină. Și asta nu o dată”.
Nu ne mai rămâne nimic de comentat, opinând că nu am făcut nimic altceva decât să punem „pe hârtie” un adevăr: multe mașini pe drumurile arădene, puțini, tot mai puțini șoferi.
Comentariile portalului
DE-MI-SI-A!!!
Cladirea de pe str. Eminescu nu are aviz ISU!!! Sunt curios daca un control de la DSP nu ar gasi si alte probleme!
Cat de multa minciuna! Părinților li s -a comunicat prin intermediul învățătorilor despre relocare în imobil menționat. LNI ar fi trebuit sa fie școală europeana conform (...)