(Video) Lucian este tânărul care și-a pierdut viața în accidentul de vineri noaptea, pe drumul Horia-Șiria
O viață sfârșită mult prea devreme și vise spulberate într-o fracțiune de neatenție. Lucian este tânărul de 26 de ani din Șiria care a murit în accident, acesta fiind singur în autoturism în momentul tragediei.
Moartea prematură a lui Lucian în accidentul rutier care a avut loc pe drumul Horia-Șiria i-a șocat pe toți cei care l-au cunoscut, iar familia tânărului este îngenunchiată de durere.
Lucian era cunoscut ca fiind un tânăr care n-a jignit niciodată pe nimeni și care mereu își vedea de treaba lui: ,, Dormi în pace Luci! Condoleanțe familiei!”, este unul dintre comentariile postate pe rețelele de socializare de unul dintre prietenii lui.
Cum s-a produs tragedia
Deși circumstanțele accidentului sunt încă investigate, am aflat – până în aceste momente – că tânărul a pierdut controlul asupra volanului chiar înainte de o curbă la dreapta, apoi a pus la pământ un indicator rutier după care s-a rostogolit cu mașina, un Chevrolet, în afara carosabilului.
Impactul a fost unul extrem de violent, iar Lucian a fost aruncat prin parbriz, nepurtând centura de siguranță, iar rănile sale au fost incompatibile cu viața. Tânărul a fost găsit fără suflare de unul dintre participanții la trafic care a oprit imediat când și-a dat seama de tragedia ce a avut loc și a sunat la numărul unic de urgență 112.
Locul tragediei surprins într-un video la doar câteva minute de la tragedie
Unul dintre șoferii participanți la trafic a filmat locul accidentului la doar câteva minute distanță de la producerea lui.
Tragedia scoate la iveală, în acest caz, nemulțumirea șoferilor care spun că în noaptea în care s-a petrecut accidentul, carosabilul era acoperit cu polei, însă nimeni nu a luat măsuri în acest sens.
,,De ce e șoseaua morții? Pentru că se circulă cu viteză excesivă și se fac depășiri extrem de riscante. Nu drumul e de vină, ci factorul uman, adică șoferii” spune Valea, unul dintre cititorii Special Arad.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)