Victorie spectaculoasă a „Bătrânei Doamne”, la Târgu Jiu. Suntem pe locul doi, cu un meci mai puțin disputat decât prima clasată





UTA a obţinut, astăzi, o victorie spectaculoasă la Târgu Jiu, cu Pandurii, în urma unui meci disputat pe teren sintetic. “Roş-albii” au avut un debut de partidă foarte bun, Ioniţă înscriind de două ori în doar trei minute! Acestea au fost de fapt și singurele goluri din prima repriză, a doua începând foarte prost pentru echipa noastră, gazdele reducând din handicap la trei minute de la reluarea jocului, când Popescu – scăpat singur – a lobat mingea peste Iacob.
După alte cinci minute însă, arădenii s-au desprins pe tabelă, atunci când Ciprian Rus a marcat cu un voleu de la 13 metri la colţul lung, după un corner executat de Moise. Acelaşi Rus şi-a trecut şi el în cont “dubla”, cu un nou gol marcat în minutul 57, el reluând cu capul din şase metri, în urma unui corner executat de același Moise. În minutul 68 Pandurii a redus din handicap, dar UTA și-a continuat prestația exclentă, Buhăcianu trecându-și şi el numele pe lista marcatorilor.
În ruma acestui rezultat, UTA urcă pe locul 2 al clasamentului, la șase puncte distanţă de liderul Turris şi la egalitate cu Mioveni, dar şi cu un meci mai puţin disputat decât cele două.
Antrenorul Gyuszi Balint a început meciul de la Târgu Jiu în formula: Iacob – A.Rus, Fl. Ilie, Șeroni (54 Melinte), Tomozei – Isac, Moise – Miculescu (44 Oroian), Ioniță (65 Buhăcianu), Ursu – C.Rus.
Comentariile portalului
Ridicările vin la solicitarea agenților de Poliție Locală.
Si daca cineva suna la ridicari in mod abuziv cine plateste?
@ Hamza Din cauza unor idei ca cele propagate de tine au murit oameni în pandemie și, numai. Știu că n-ai nici tu, da' nici ceilalți mustrări de conș (...)