Cu o intensă rezonanță artistică, Turneul Vibrations 2025 a debutat luni seara la Arad, la Casa Pianului Jacques Faix, deschizând un periplu sonor învăluit în tandrețe, limpezime și reverie.

Cei trei muzicieni – Mihai Diaconescu (pian), Octavian Lup (violoncel) și Valentin Șerban (vioară) – au oferit un program pe de o parte improvizat și pe de altă parte atent construit, invitând auditoriul la introspecție și la cultivarea unei emoții rare, filtrată prin rafinament, virtuozitate și sinceritate.

Concertul a fost deschis de Octavian Lup, unul dintre cei mai străluciți violonceliști ai generației sale, cu o capodoperă pe măsură: „Cello Suite No. 1” de Bach, o lucrare care, în interpretarea sa, a devenit o reverberație fragilă și totodată solidă a unui timp suspendat, ca o captare meticuloasă a unei respirații eterne, a unui suspin adânc care traversează tăceri milenare cu o forță debordantă și se dezamorsează într-o armonie liniștitoare.

A urmat reputatul violonist Valentin Șerban, câștigător al Concursului Internațional „George Enescu” 2020/2021, cu „Praeludium Und Allegro” de Fritz Kreisler, oferind arădenilor un recital de o eleganță tensionată și eliberatoare deopotrivă, într-un dans precis al sunetelor. Arcușul său a desenat în aer urme multiplicate ale trecutului, dar și ceva discret și ludic din imprevizibilul unui vis lucid.

Consacratul pianist Mihai Diaconescu, format la Academia „Gheorghe Dima” și la Sibelius Academy Helsinki, a continuat seara cu o delicatețe deosebită și o dexteritate impetuoasă, redând două lucrări contrastante, dar complementare: „Sonata în Do Major” de Dejan Lazić, o compoziție aerisită și zburdalnică, cântată la „bătrânul pian” Jacques Faix și „Fantaisie-Impromptu” de Chopin, cântată la un pian Yamaha contemporan – o piesă ancorată într-un vortex imanent și meditație, în care sunetele oscilează între elan și melancolie, între disciplină și abandon.

Partea a doua a concertului a virat spre o schimbare majoră de intensitate: „Trio élégiaque” de Rachmaninoff – trei capodopere muzicale ce necesită nu doar măiestrie tehnică, ci și o adâncă înțelegere a spațiului dintre sunete. Aici, conexiunea dintre cei trei muzicieni a fost deplină. Tema principală, tensionată, aproape deznădăjduită, a fost reluată cu o coerență care a părut să dizolve timpul. Fiecare instrument a răspuns celuilalt cu o franchețe aproape dureroasă, într-un flux sonor care a făcut simțită fiecare nuanță a unei emoții comune.

„Trio élégiaque No. 1” este omagiul lui Rachmaninoff adus mentorului său, gigantul muzicii clasice ruse, Ceaikovski. Cheia conexiunii cu Ceaikovski este tema repetitivă de deschidere, un motiv în creștere cu patru note, care domină lucrarea. Cântat invers în același ritm, este exact motivul de deschidere descendent al primului concert pentru pian al lui Ceaikovski, scris în 1874-1875. În schimb, a doua parte, „Trio élégiaque No. 2”, a fost finalizată la o lună după decesul maestrului Ceaikovski, fiind astfel o compoziție omagială specială, cu mențiunea directă: „În memoria unui mare artist”.

Trio-ul pentru pian de Mendelssohn, o veritabilă redeschidere spre claritate, a rotunjit seara într-o formă de eliberare instinctuală după densitatea emoțională a compozițiilor excepționale ale lui Rachmaninoff.

Aplauzele grațioase, dar care mărturiseau o apreciere sinceră, caldă și, într-un fel, năucită de intensitatea emoțională a serii, au creat și un bis, respectiv un final apoteotic, un Adagio de Beethoven.

Scopul declarat al evenimentului „Vibrations Classical” (facilitat la Arad, la Casa Pianului, de Asociația Preparandia, dar și de două firme private) a fost acela de a aduce în discuție un gând esențial: muzica clasică vorbește despre lucruri esențiale, despre atenție, ascultare și răspuns – acțiuni de bază ale oricărei relații umane de calitate. A fost o întâlnire între intenție și ecou – o contopire subtilă între vibrațiile interioare ale interpreților și disponibilitatea publicului de a primi emoția eliberatoare a muzicii.