Casa Pianului „Jacques Faix” de pe str. Episcopiei s-a transformat, vineri seara, într-o adevărată mașină a timpului, celebra pianistă Ana Silvestru împreună cu basul Jérémie Brocard fiind ghizii unui voiaj intens prin istoria muzicii, având ca destinații perioada romantică și cea impresionistă. S-au alăturat și companioni surpriză, urmașii lui Jacques Faix și ai baronului Neuman, astfel că seara a fost una bilingvă și cu accente de nostalgie.

Înainte de începerea concertului, gazda evenimentului, Mihai Săcui, a dezvăluit cu mare bucurie și emoție că în public se află chiar descendenții celui după care a fost denumită casa care cândva a fost fabrică de piane și locuință personală: Jacques Faix.

„Este o seară chiar specială. În primul rând pentru că avem artiști cu adevărat extraordinari care vor da tot ce au mai bun, iar de regulă când artiștii fac asta, ne deschid sufletele și ne aduc laolaltă. Iar astăzi e mai mult decât o „Invitation au Voyage” („invitație la voiaj”, n.red.), pe cât o invitație la reuniune. Pentru că închipuiți-vă ce s-a întâmplat azi! Avem aproape toți descendenții lui Jacques Faix, dintre care mare parte din ei se află pentru prima oară aici. Programul nu a fost realizat special pentru ei, dar ei se află aici și este o intersecție”, a spus entuziasmat Mihai Săcui.

Familia Faix, după mai bine de 5 decenii, înapoi acasă

Jacques Faix a fost o mare personalitate a Aradului. În perioada de aur a orașului nostru, era fabricant exclusiv de piane, dar și cofondator al Clubului fotografic. Faix s-a mutat de la Viena la Arad, în anii 1890, la invitația directorului de atunci al Conservatorului arădean, iar de atunci a contribuit activ la viața culturală a orașului. Odată cu instaurarea regimului comunist însă, i-a fost confiscată toată averea, iar în ultimii ani a trăit din vânzarea lucrărilor sale. A murit în 1950, fiind îngropat tot la Arad.

Peste numele său s-a așternut din păcate uitarea, prea puțini mai știind ce importanță avea cândva casa de pe str. Episcopiei nr. 25. Toate acestea s-au schimbat însă când, după o campanie Special Arad, noul proprietar a luat decizia să transforme imobilul într-un adevărat hub cultural. A reușit să intre în contact și cu familia Faix, care locuiește la Budapesta, și cu care a colaborat pe parcurs în vederea înțelegerii și promovării acestei mari personalități arădene.

Astfel că surpriza a fost intensă când la concertul de vineri, 30 august, în public s-a alăturat nu unul, ci doisprezece membri ai familiei Faix, reuniți „acasă”. Am profitat de ocazie și i-am rugat să ne spună câteva cuvinte, fiind curioși să aflăm câte ceva despre cum era ca ființă umană Jacques Faix.

„Bunicul era introvertit și singuratic. Foarte important pentru el era să facă fotografii și să se ocupe de Clubul Foto din Arad. Cele mai emoționante amintiri sunt pentru mine că mi-am petrecut toate verile aici, copil fiind. Și apoi am văzut cum casa a fost împărțită în 6 sau 7 apartamente mici și acum văd cum a redevenit așa cum era, ceea ce e fantastic!”, ne-a spus István Faix, nepotul lui Jacques Faix, care are acum 77 ani.

„Am auzit mai multe lucruri despre el: că era un fotograf excepțional, că fabrica mai multe feluri de piane, că a locuit în mai multe orașe, dar că în cele din urmă inima l-a readus la Arad și că a fost implicat activ în viața culturală a Aradului, că s-a asigurat că aici muzica și fotografia sunt apreciate. Să fim acum aici e chiar emoționant. Am mai fost aici în urmă cu un an, dar nu la un concert. Este pur și simplu incredibil. Am mai văzut casa atunci când aveam 15 ani și am venit pentru prima oară cu tatăl meu, mai era încă o vecină care locuia și o vizitasem și auzisem multe povești de la tata care își petrecuse copilăria aici la bunica și cânta mult la pian în această casă, dar nu îmi închipuiam că va deveni o casă atât de minunată. Sunt foarte fericită și recunoascătoare lui Mihai că a făcut aceste lucruri”, ne-a spus Katalin Faix, strănepoata lui Jacques Faix.

Pe lângă prezența membrilor familiei Faix, tot neplanificat în prealabil, în sală a fost și Charles de Vegvar cu soția Jacqueline și micuțul Richard. Între Jacques Faix și familia Neuman a fost o relație de colaborare, întrucât el a fost amic cu Alfred Neuman (tatăl baronului Francisc von Neuman), când se aflau ambii timp de 12 ani la Viena. Charles de Vegvar este strănepotul lui Alfred Neuman.

Mai mult, în sală a mai participat încă o persoană care a avut, indirect, conexiuni cu Jacques Faix: nepoata lui Francisc Brânzei, croitor de profesie, care a fost primul chiriaș pe care l-a primit Jacques Faix să locuiască în casa lui, imediat după instaurarea comunismului, atunci când imobilul a și fost recompartimentat.

O reuniune impresionantă, așadar, dintr-o sublimă întâmplare a sorții.

„Casa asta cred că a așteptat foarte mulți ani după ei”, a spus Mihai Săcui, înainte să dea cuvântul Anei Silvestru, o pianistă originară din București, care după studiile pe care le-a făcut la Zurich, a captat atenția internațională pentru virtuozitatea sa. Pianista a fost un real ghid pentru public, prezentându-le fiecare compoziție muzicală în contextul vremurilor, oferind detalii mai puțin știute despre fiecare compozitor și explicând impactul pe care l-a avut fiecare element nou introdus în lucrări în contextul mondial din lumea muzicii.

Călătorie muzicală pe note nostalgice

Programul a început cu Franz Liszt, „care, bineînțeles, nu putea să lipsească dintr-un asemenea loc pe care l-a inclus în turneul lui când a fost prin Transilvania și după aceea prin Țările Române. Începem cu trei lieduri din perioada în care era fascinat de cultura italiană, unde el a găsit un refugiu spiritual. Nu întâmplător, tocmai această idee de refugiu este atât de recurentă în zilele noastre, bineînțeles cu tot ceea ce se întâmplă în lume, dar nu numai. O viață omenească niciodată nu este de la început și până la capăt fără niciun fel de accidentări, tragedii și drame. Câteva dintre dramele de care Franz Liszt nu a fost scutit au fost: moartea fiicei lui, diverse pierderi, prieteni, membri ai familiei, și faptul că nu s-a putut căsători cu contesa Carolyne zu Sayn-Wittgenstein – o poveste care ar putea fi ecranizată – și, în final, are o criză mistică, pe la mijlocul anilor 1800. Își găsește refugiul în Renaștere, în cultura renașterii italiene, iar cele trei cântece pe care le veți auzi au ca bază sonete de Petrarca”, a spus pianista.

Acompaniată de vocea profundă de bas a cântărețului francez Jérémie Brocard (pe care l-a cunoscut la studiile din Elveția), Ana Silvestru a plimbat publicul într-o călătorie memorabilă, cu tente preponderent nostalgice, pe notele lui Franz Liszt (Benedetto Sia ‘l Giorno, Pace Non Trovo, I Vidi In Terra Angelici Costumi), Henri Duparc (Invitation Au Voyage, Phidyle, Chanson Triste, La Vie Anterieure, Extase), Claude Debussy (Refletes Dans L’eau, Hommage a Rameau, Vif) și Maurice Ravel (Histoires Naturelles: Le Paon, Le Grillon, Le Cugne, Le MArtin-Pecheur și La Pintade).

Citește și:

•  În căutarea arădeanului pierdut – Jacques Faix, un clasic al pictorialismului fotografic

•  Înapoi în timp. Pianul Faix Jacques și-a reprimit casa din Arad și așteaptă serile de altădată