Veniți de luați lumină de la Ioțcu!





Am traversat perioada Sărbătorilor Pascale cu bucurie şi speranţă, pentru că Sfânta sărbătoare a Învierii lui Iisus Hristos mi-a oferit ocazia de a petrece mai mult timp alături de familie, de a medita asupra lucrurilor cu adevărat importante din viaţa noastră, de a privi cu speranţă spre viitor.
Am fost alături de Biserică şi atât cât mi-a stat în putinţă, am încercat să fac bine pentru toţi credincioşii. Pentru al patrulea an consecutiv, am contribuit la aducerea Luminii Sfânte de la Ierusalim în bisericile arădene. Un gest de împlinire sufletească, de dragoste pentru toate sufletele care au nevoie de mila şi ajutorul lui Dumnezeu! Şi chiar dacă Sărbătorile Pascale s-au încheiat, spiritul Învierii lui Isus Hristos se află cu noi şi în continuare ne îndeamnă la rugăciune, credinţă şi cumpătare!
Arădenii trebuie să ştie că, zilele acestea se pot ruga la moaştele Sfântului Nectarie de la Eghina, depuse spre închinare la Catedrala Arhiepicopală „Sfânta Treime”, iar mâine, 23 aprilie, îl pomenim pe sfântul şi măritul mare mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă. Să ne rugăm ca Dumnezeu să încălzească de iubire şi nădejde toate inimile, să aducă Aradului și arădenilor înțelepciunea și liniștea necesară dezvoltării!
Comentariile portalului
Cu „i rest my case’ sunt perfect de acord. Cum spuneam, insistați ca un troll. Dar n-am niciun dubiu că într-adevăr credeți cu tărie toate elucubraț (...)
Situatia Ungariei e dovada esecului politicilor UE si a unui model dictatorial catre care au "alunecat"(aplicantii politicilor astea am afirmat ca le preaslaviti). Ungaria pana in trecutul nu prea (...)
Din construcție mailul are patru sau cinci bazine imense cu apă și hidranți tocmai pt. stingerea incendiilor!