UTA și-a dat restart într-o formulă nouă, „low cost”! Surprize la reunire
UTA și-a reluat pregătirile după un tur de campionat foarte slab. În ciuda zvonurilor apărute de la ultimul meci și până astăzi, conducerea tehnică a rămas aceeași: Cristian Todea – antrenor principal, Sorin Botiș, Cristian Păcurar și Dan Țapoș.
Așa cum era de așteptat, toți jucătorii care au fost transferați în vară nu s-au mai regăsit în lotul care a reluat pregătirile în această dimineață pe arena Motorul, terenul al doilea. După Grahovac, Ciucă, Buleică sau Strătilă, în această iarnă UTA s-a despărțit de Asani, Cârstocea, Florea, dar și de Adili. Dintre jucătorii care au fost transferați în timpul campionatului, la UTA au mai rămas portarul Svedkauskas, mijlocașul Paul Păcurar și arădeanul Cătălin Hlistei.
La reunire au fost prezenți și câțiva jucători noi, unii în probe, alții care s-au înțeles deja cu conducerea clubului. Astfel, a revenit la UTA postarul Roberto Bodea, cel care a apărat poarta echipei în Liga a 3-a și care a evoluat între timp la Ighiu, Deva, iar în toamnă la Cermei. Un alt jucător sosit la Arad este Flavius Dumbrăvean, un fundaș central în vârstă de 22 de ani care a sosit de la ASA Târgu Mureș, club de la care a venit și mijlocașul Mihai Petra, 23 de ani. De la Cermei a sosit și Darius Buia, fiul lui Romică Buia, un atacant în vârstă de 23 de ani sosit de la Cermei. Alți doi jucători au sosit în probe, de la cluburi din Italia. Primul este mijlocașul Federico Sorato, de la Pro Sett Eureka, al doilea fiind Ștefan Ghergu, de la oe chipă cu nume de pictor celebru, Caravaggio.
Marea surpriză este revenirea atacantului David Popa (20 de ani), jucător care a făcut parte din lotul echipei arădene în sezonul din Liga a 4-a. David Popa s-a transferat în Anglia, la Birmingham. Acesta a făcut junioratul la Arad, fiind antrenat de Cristian Păcurar, el făcând pereche în atac cu Adrian Petre.
Programul echipei continuă cu antrenamente pe plan local și vizite medicale. Primul amical al anului e programat pe 17 ianuarie, la Gyula, în compania echipei din Szeged, tot în aceeași zi urmând să se intre în cantonament, scrie uta-arad.ro.
„Este un nou început, cu mulți jucători noi. Unii sunt în probe, cu alții ne-am înțeles. Poate fi o oportunitate pentru mulți dintre ei de a arăta că pot face față nivelului de la liga a doua. E prematur să facem previziuni cu privire la retur, lotul încă nu este definitivat, aș vrea să avem în proporție de 80% în formulă completă până plecăm în cantonament la Moneasa. Probabil în zona centrală suntem puțin descoperiți, dar sperăm să rezolvăm aceste probleme”, a declarat antrenorul Cristian Todea.
Lotul prezent la reunire:
Alexandru Barna, Tomas Svedkauskas, Roberto Bodea (fostul utist revine după o perioadă petrecută la Deva și Cermei) – portari;
Norbert Polgar, Alexandru Manea, Richard Filaret, Cristian Scutaru, Rafael Iuga, Bogdan Burlă, Iulius Dinculescu, Denis Lazăr, Raul Iova, Flavius Dumbrăvean (născut 1995, fundaș central / închizător ultima dată la ASA Tg. Mureș), Ștefan Ghergu (n. 1997, fundaș lateral, US Caravaggio) – fundași;
Cătălin Hlistei, Paul Păcurar, Amir Jorza, Victor Prună, Ionuț Tănase, Cristian Dobrean, Albert Stahl, Darius Buia (n. 1994, în prima parte a sezonului a jucat la Cermei), Mihai Petra *n. 1994, ASA Tg. Mureș), Daniel Isac, Federico Sorato (n. 1995, ultima dată la Pro Sett Eureka, Italia) – mijlocași;
Marius Curtuiuș, Dorin Toma, David Popa (prezent în efectivul UTA-ei în Liga a IV-a, a jucat în ultimii trei ani la Birmingham) – atacanți;
Foto: uta-arad.ro
Comentariile portalului
Demagogi în slujba sieși!
Nu vreau sa fiu cârcotaș, da' cu electrod dă lemn, ați încercat!?
Slogan 2024: ROMÂNIA EMIGRATĂ!