Mai rău nu poate fi! Previziuni: chiar cu o politică „low cost”, UTA va avea un sezon de primăvară mai bun decât cel din toamnă
Este greu să mai scrii ceva despre UTA în acest sezon. Gruparea arădeană a fost considerată principala favorită la promovarea în Liga 1, după două baraje pierdute consecutiv cu Voluntari și ACS Poli, dar a încheiat prima jumătate a campionatului, plus alte două meciuri din retur, pe un rușinos loc 12.
Începând de la conducerea clubului, de la conducerea tehnică, jucători, suporteri dar și adversarii din competiție, nimeni nu și-a explicat eșecul. Motivele ar fi mai multe: lipsa unei pregătiri de vară adecvate, adversari foarte slabi la meciurile amicale, transferul a nu mai puțin de 11 jucători ceea ce a adus la lipsa de omogenitate, pierderea jucătorilor – mai precis îndepărtarea lor – care erau de fapt „coloana vertebrală a echipei”, Miron, Gligor, Chindriș, Adrian Petre, evoluțiile slabe și foarte slabe ale jucătorilor aduși în vară, jucători cu experiență de la care se aștepta foarte mult: Grahovac, Ciucă, Scutaru, Cârstocea, Asani, Buleică, ca să nu mai spunem despre Grigorie și Dan Roman, jucători care au plecat după patru etape. Mai mult, a slăbit și randamentul unor jucători care au evoluat bine și foarte bine în campionatele anterioare, cum ar fi Ionuț Tănase sau mai ales Albert Stahl, dar și Curtuiuș.
O altă problemă a fost forma slabă și apoi accidentarea lui Sorin Strătilă, jucător care timp de trei ani a fost cel mai bun servant pentru atacanții echipei UTA, el ajutând foarte mult la creșterea în valoare a unor fotbaliști foarte tineri ca Dennis Man sau Adrian Petre, fotbaliști vânduți apoi pentru aproape un milion de euro, împreună, la cluburi ca FCSB sau Esbjerg (Danemarca).
De asemenea, o problemă majoră a fost instabilitatea băncii tehnice. S-a plecat la drum cu Adrian Mihalcea, apoi a venit pentru câteva etape Adrian Falub, iar în a doua parte a sezonului de toamnă a fost instalat Cristian Todea.
Singurii jucători transferați în timpul acestui campionat care au dat satisfacție au fost Daniel Florea (plecat deja de la Arad) și arădeanul Cătălin Hlistei.
S-a vorbit mult, s-a jucat puțin. În rândurile de mai jos vom scrie câteva motive pentru care credem și suntem aproape siguri, că UTA în cele 17 etape care au mai rămas de jucat din acest campionat va acumula puncte mai multe decât în cele 21 disputate până acum. În pofida politicii „low cost”, UTA va avea un parcurs mai bun în primăvară decât în toamnă
- Lotul de jucători este format în majoritate din arădeni sau fotbaliști care și-au făcut junioratul la Arad. Chiar dacă este o politică „low cost”, nu este exclus ca în această iarnă la Arad să mai apară jucători.
- Dorința de afirmare la jucători sosiți în această iarnă, ca Roberto Bodea, portarul revenit la UTA, Denis Lazăr, Rafael Iuga, Iulius Dinculescu, Darius Buia, sau a atacantului David Popa, este mult mai mare decât la jucătorii plafonați care au venit în vară și între timp și-au reziliat contractele cu clubul. Mai pot apărea surprize gen Petra sau Dumbrăveanu.
- Jucători ca Ionuț Tănase, Amir Jorza, Victor Prună sau Bogdan Burlă știu că au avut un sezon de toamnă foarte slab și pot mai mult
- Prin plecarea jucătorilor sosiți în vară și miza pe cei tineri formați la Arad, cu siguranță UTA va câștiga în viteză, dar pierde la capitolul experiență. Singurii jucători cu experiență rămași în lot vor fi Polgar, Manea și Curtuiuș, dar majoritatea celor tineri au deja două-trei sezoane la nivelul ligii secunde, sau la liga a treia.
- David Popa ar putea fi revelația sezonului de primăvară. Plecat la doar 17 ani în Anglia, la Birmingham, David revine la UTA după trei ani în care a evoluat doar pentru echipa Under 23, sau pentru Kettering Town din liga de amatori. Popa a jucat la juniorii lui Atletico alături de Adrian Petre și seamănă foarte mult, ca profil, cu fostul golgeter al echipei UTA în sezonul trecut. Popa are 190 de centimetri înălțime, este foarte tehnic pentru un jucător cu înălțimea sa, are o viteză bună și un simț al porții foarte dezvoltat, dovadă fiind și golurile marcate pentru echipele de juniori și de tineret ale clubului Birmingham. Popa are o sarcină destul de ingrată, ceea de a-i înlocui pe Adrian Petre sau Daniel Florea.
- Cristian Todea, împreună cu staff-ul tehnic format din Botiș, Păcurar și Țapoș, nu mai preiau echipa din mers și conduc chiar ei pregătirile de iarnă.
- Statistic, UTA nu va mai avea o serie de nouă meciuri fără victorie, așa cum s-a întâmplat în toamnă.
- Conform previziunilor, în cele 17 meciuri pe care le mai are de disputat, UTA va câștiga opt meciuri (minim șapte).
Foto: David Popa ar putea fi revelația sezonului de primăvară în tricoul echipei UTA
Cum ar putea arăta UTA în sezonul de primăvară?
Formula de echipă: Bodea – Polgar (Denis Lazăr), Manea, Iuga (Dumbrăveanu), Burlă – Stahl, Victor Prună (Jorza), Tănase, Hlistei – Curtuiuș, David Popa.
Cel mai probabil, gazonul de pe arena Motorul nu va fi gata să primească UTA nici în această primăvară. Astfel, fanii arădeni vor fi nevoiți să se deplaseze, în continuare, la Șiria, pentru a urmări meciurile de pe teren propriu ale formației favorite.
Program UTA în sezonul de primăvară:
Etapa 22: UTA – Academica Clinceni 24.02
Etapa 23: Mioveni – UTA 03.03
Etapa 24: UTA – Hermanstadt 10.03
Etapa 25: Balotești – UTA 17.03
Etapa 26: UTA – Afumați 24.03
Etapa 27: Dunărea Călărași – UTA 31.03
Etapa 28: UTA – Olimpia 07.04
Etapa 29: UTA – Snagov 14.04
Etapa 30: Pandurii – UTA 18.04
Etapa 31: UTA – ASU Poli 21.04
Etapa 32: Miroslava – UTA 28.04
Etapa 33: UTA – Foresta 05.05
Etapa 34: Luceafărul – UTA 12.05
Etapa 35: UTA – Ripensia 16.05
Etapa 36: ASA Tg. Mureș – UTA 19.05
Etapa 37: UTA – Brăila 26.05
Etapa 38: FC Argeș – UTA 02.06
Comentariile portalului
Demagogi în slujba sieși!
Nu vreau sa fiu cârcotaș, da' cu electrod dă lemn, ați încercat!?
Slogan 2024: ROMÂNIA EMIGRATĂ!