marþi, 23 iulie, 2024

Special Arad Logo

    UTA pleacă la Rogla fără Stolnik, Stahl și Adrian Petre! Eric Omondi a semnat un nou contract

    de Lucian Dănilă | 19 iunie 2024, 7:56 AM | Recomandările editorilor | Sport

    0

    UTA pleacă în această dimineață în Slovenia, la Rogla, acolo unde va pregăti în detaliu începutul de sezon 2023-2024. Antrenorul Mircea Rednic încă nu și-a definitivat lotul, dar după semicantonamentul de la Arad, antrenorul echipei arădene a renunțat la Marko Stolnik, Albert Stahl, dar și la Adrian Petre.

    Rednic a refuzat să mai lucreze cu cei trei. Stolnik și Stahl sunt la final de contract cu clubul UTA, iar Adrian Petre se pare că nu a convins în pregătiri. Stolnik nu s-a înțeles din punct de vedere financiar cu clubul, iar Stahl nu mai intra în vederile tehnicianului după un sezon anterior destul de modest.

    În schimb, UTA a obținut semnătura kenyanului Eric Johanna Omondi care a pus parafa pe un nou contract până în vara anului viitor.

    Vor urca în autocarul grupării arădene și noii sosiți, portarul Deja Iliev și israelianul Loai Halaf.

    Iliev, portar cu selecții la naționala Macedoniei de Nord și cu un curricullum vitae în care mai apar cluburi campioane în țările lor, Jagiellonia sau HJK Helsinki, a semnat ieri cu UTA.

    iliev

    „În vârstă de 29 de ani, Iliev are dublă cetățenie, macedoniano-engleză, și a început fotbalul în țara natală la Belasica înainte de a face pasul spre Arsenal Londra. A aparținut de clubul londonez până în 2021, perioadă în care a fost împrumutat la Sered(Slovacia), în două rânduri, Jagiellonia(Polonia) și Shrewsbury(Anglia). A mai trecut apoi pe la Trencin(Slovacia), HJK Helsinki(Finlanda) și FK Sarajevo(Bosnia&Herzegovina).

    A fost selecționat la toate naționalele de juniori ale țării sale, iar la seniori a debutat în 2022”, este prezentat Iliev pe site-ul uta-arad.ro.

    Un număr de 23 de fotbaliști vor fi prezenți în lotul deplasat la Rogla , acolo unde Rednic mai așteaptă câteva nume pe măsură ce se vor înțelege cu clubu arădean. După ce a rezolvat postul de portar, acum Rednic mai vrea un fundaș, un mijlocaș și încă un atacant.

    Iliev va ajunge mâine la Rogla, Halaf și Joao Pedro au ajuns acolo, iar de astăzi vor fi prezenți în Slovenia următorii jucători: Robert Popa, Aleksander Mitrovic (portari), Cornel Râpă, Ibrahima Conte, Alexandru Benga, Darius Iurasciuc, Diogo Rodrigues, Răzvan Trif, Ionuț Anișorac (fundași), Cristian Mihai, Andrej Fabry, Benjamin van Durmen, Eric Omondi, Andrei David, Ahmet Ekmekci, Alessio Calotă, Abris Samson (mijlocași) și Imoh Ezekiel, Andrei Dumiter, Raoul Cristea (atacanți).

    UTA rămâne în Slovenia până la data de 1 iulie, urmând să dispute și trei partide de verificare. Adversari vor fi Borac Banja Luka, pe 24 iunie (luni) și cei de la FK Sarajevo, pe 28 iunie (vineri), apoi va juca cu Napredak Krusevac din Serbia, la data de 30 iunie (duminică).

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.