miercuri, 24 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    UTA pleacă în Slovenia cu 26 de jucători! Balint i-a făcut o mare surpriză unui jucător

    de Lucian Dănilă | 26 iunie 2021, 9:12 PM | Sport | Topic special

    0

    UTA a trecut cu 2-0 de nou promovata în liga secundă, Viitorul Șelimbăr. Roger și Bustea au marcat cele două goluri ale partidei în care jucătorii antrenați de Gyuszi Balint s-au putut bucura de prezența publicului, pe arena „Francisc Neuman” fiind prezente aproximativ 800 de persoane.

    Cei prezenți la meci, care au revenit în tribune după mai bine de un an de așteptare, au tras câteva concluzii pozitive după această „mișcare”. Cel mai lăudat a fost fundașul dreapta muntenegrean Vukcevic, dar recenzii bune au primit și olandezul Ubbink, „un foarte bun pasator”, Idris Batha, „care nu renunță la nicio minge și e și destul de tehnic”, dar și Tudor Călin sau Passaglia, jucători care „știu jocul”.

    Dacă Roger a fost cel mai bun în prima parte, el fiind și cel care a deschis scorul, în a doua parte a impresionat juniorul Negoescu. „Este foarte rapid, stă bine pe picioare și are un tupeu incredibil”, spuneau unii dintre cei prezenți la meci despre juniorul din academia arădenilor. Mar a evoluat ca fundaș stânga și s-a achitat bine de sarcini.

    IMG 3605

    A fost o echipă oarecum improvizată, Barravykas fiind folosit ca fundaș central, zonă în care a avut câteva greșeli. Litianianul a făcut pereche cu Medjimorec, croatul evoluând destul de sigur în defensivă, fiind însă și aproape de gol atunci când a trimis cu capul spre poarta lui Vâtcă, dar Curtean a respins din fața liniei porții. În partea secundă, rolul de fundași centrali le-au revenit lui Tomozei, Cocriș și spre final lui Tudor Călin.

    Balint i-a trimis în teren și pe juniorii Mercioiu, Cocriș, Mogoș și Cristian Mihai, aceștia având evoluții în nota echipei. Mercioiu chiar a trimis o dată mingea în transversală după o excelentă pasă de la Ubbink.

    IMG 3619

    FC UTA Arad – Viitorul Șelimbăr 2-0 (1-0)

    UTA (prima repriză): Balauru (30 Fl. Iacob) – Tomozei, Baravykas, Medjimorec, Shlyakov – Tudor Călin, Passaglia – Antal, Roger, Miculescu – Hora.

    UTA (repriza a doua): Fl. Iacob (60 Mociu) – Vukcevic, Cocriș, Tomozei (68 Tudor Călin), Mar – Batha, Mogoș (68 C. Mihai) – Bustea, Ubbink, Negoescu – Mercioiu.

    Șelimbăr: Vâtcă – Monea, Vișa, Drugă, Tătar – Neacșa, Curtean, Al. Luca, Jardan – Roșu, Cîrstean. Au mai jucat: Matenciuc – Vecerdea, Natea, Novacek, Cîrloanță, Tineiu, S. Luca, Bratu, Cîmpean, Milandru.

    Arbitri: Loredan Bogdan – Alina Mihoc, Emil Arsa.

    IMG 3630
    UTA pleacă mâine dimineață în cantonamentul din Slovenia, cu un lot de 26 de jucători, urmând a fi cazată la hotelul Rogla & Planja din localitatea Rogla, acolo unde arădenii au mai fost sub conducerea lui Gyuszi Balint și în urmă cu doi ani, imediat după instalarea sa pe banca tehnică a grupării arădene. Balint i-a făcut o mare surpriză unui jucător: Cristian Mihai pleacă și el în cantonament alături de echipa mare!

    Dintre jucătorii care au evoluat ieri, rămân la Arad Cocriș și Mogoș. Lui Cocriș i se caută o echipă la Liga 2, în timp ce pentru Mogoș, italienii de la Virtus Entella cer o sumă de bani cu care oficialii clubului UTA nu au fost de acord.

    În Slovenia merg și jucătorii care sunt accidentați sau incomplet refăcuți, așa cum este cazul lui Isac, al lui Benga, dar și al lui Erico sau Florin Ilie, ultimii doi suferind de tendinită din cauza terenului de antrenament foarte tare, așa cum este pe ICRTI. În ultimele zile, UTA s-a antrenat pe arena Banatul din Sânnicolau Mic.

    Lotul de cantonament:

    Portari: Florin Iacob, Dragoș Balauru, Haralambie Mociu

    Fundași: Alexandru Benga, Florin Ilie, Erico da Silva, Marius Tomozei, Evgeniy Shlyakov, Rolandas Baravykas, Vinko Medjimorec, Marko Vukcevic

    Mijlocași: Modestas Vorobjovas, Claudiu Negoescu, Roger jr., David Miculescu, Cristian Bustea, Damian Isac, Idriz Batha, Tudor Călin, Juan Pablo Passaglia, Desley Ubbink, Adrian Mar, Cristian Mihai

    Atacanți: Ioan Hora, Marcel Mercioiu, Liviu Antal

    IMG 3657
    „Muncim pentru rezolvarea problemei atacantului, una destul de delicată. În primul rând, atacanții sunt greu de găsit, e o criză în ceea ce-i privește, mai ales că noi căutăm genul de atacant cu cifre, care să producă impact imediat. În momentul în care l-am găsit a fost foarte scump, avem două refuzuri în ultimele zile din acest considerent. Sau mai precis unul dintre ei ne-a refuzat pe criteriul financiar, iar de al doilea ne-am dat seama că nici nu ne putem apropia la ce pretenții are. Și era vorba de doi jucători foarte buni, dar e foarte dificil pentru noi acum să ne raportăm la cererile unor atacanți de mare valoare, care să ne permită să ridicăm nivelul considerabil acolo. Dar, chiar și așa, eu am încredere că în perioada următoare vom rezolva și problema atacantului. Avem discuții, variante, important e să o alegem pe cea mai bună, aici din nou raportat la posibilitățile noastre, la plafonul nostru salarial. Avem trei liste până acum, rând pe rând le-am rupt pentru că sunt foarte greu de adus atacanți străini cu cifre, în România”, a declarat Gyuszi Balint.

    Începând cu data de 30 iunie, UTA va avea patru adversari în cantonamentul din Slovenia: HNK Gorica (Croația), Hajduk Split (Croația), NK Aluminij (Slovenia), în timp ce pentru data de 7 iulie urmează să de stabilească un adversar.

    În data de 29 iunie se va trage la sorți țintarul viitorului campionat din Liga 1, competiție care va începe la data de 17 iulie.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.