UTA a coborât pe loc de baraj înainte de meciul cu Botoșani! Gyuszi Balint a resuscitat Oțelul





UTA a coborât pe loc de baraj cu o zi înainte de meciul de pe teren propriu cu FC Botoșani. Fostul antrenor al Bătrânei Doamne, cel cu care echipa a promovat în 2020 și a terminat pe locul în Liga 1 un an mai târziu, a resuscitat echipa Oțelul Galați de când a preluat-o după demiterea lui Ovidiu Burcă.
Oțelul a trecută cu scorul de 1-0 de Poli Iași și are punctaj maxim sub conducerea lui Gyuszi Balint după ce câștigase și pe terenul celor de la Gloria Buzău cu 2-0. Două victorii din două partide, ambele fără gol primit și Oțelul a „sărit” până pe locul 9 cu cele 6 puncte adunate în această săptămână.
Victoria Oțelului o obligă pe UTA. Gruparea antrenată de Mircea Rednic a căzut pe loc de baraj și spectrul retrogradării își face tot mai tare simțită prezența la Arad, mai ales că echipa este foarte fluctuantă în evoluții, iar salariile, deși a fost plătit cel pe luna decembrie, sunt și ele mult în urmă dacă ne gândim că jucătorii Bătrânei Doamne nu au fost plătiți încă pentru munca depusă în 2025…
Chiar și în aceste condiții, antrenorul secund Sorin Rădoi pare încrezător, cel puțin la nivel verbal:
„A fost destul de apăsător începutul de săptămână, pentru că, așa cum știți, veneam după o înfrângere destul de dureroasă. Nu meritam să pierdem așa de drastic, dar eu cred că băieții au înțeles mesajele care le-au fost transmise și cu siguranță suntem pregătiți de acest meci care urmează sâmbătă. Trebuie să facem ce știm noi mai bine, să jucăm un fotbal bun, plăcut ochiului, în primul rând. Pentru că în ultimele două meciuri de campionat, atât acasă, cât și la Iași, eu cred că echipa noastră a încercat să joace. Chiar dacă la Iași am pierdut cu 4-0, cred că nemeritat, pentru că eu cred că am controlat pe statistică și pe absolut tot. Probabil, un rezultat de egalitate era mai echitabil, dar – din păcate – am pierdut și am pierdut destul de rușinos”, a declarat Rădoi.
Sună cel puțin halucinant, sau mai repede demn de un stand-up să spui, după 0-4, că era echitabil un egal. E o declarație cel puțin stupidă de genul celor: „dacă ei nu dădeau 4 goluri era 0-0”… Dar nu ne mai miră nimic în ceea ce privește declarațiile venite dinspre staff-ul tehnic al celor de la UTA.
„Jucătorii au fost la bancomat, s-au reglat unele lucruri și din punctul ăsta de vedere suntem liniștiți și pregătiți să înfruntăm Botoșaniul. Jucătorii au primit un salariu, urmează să se mai primească bani, așa că noi cred că din punctul ăsta de vedere suntem destul de liniștiți”, a mai menționat Sorin Rădoi.
UTA – FC Botoșani se joacă mâine de la ora 16:45 pe arena „Francisc Neuman” din Arad.
Vezi clasamentul.
În această seară se mai joacă partida Petrolul Ploiești – Sepsi Sfântu Gheorghe
Citește și:
Comentariile portalului
Trebuie investit cat mai repede in functie sa inceapa reforma mult asteptata, sa intram odata in noul normal avand in vedere ca am reusit sa scapam ca prin urechile acului (...)
@Nainilevan Adaugă te rog și USR acolo. Cine e USR ? Cei care instigau la ură și violențe cu scandarea celebrei plăcuțe suedeze, și tot cei din cauza (...)
ura ; ce fain