vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Gyuszi Balint: „Vrem să ne îndeplinim obiectivul fără emoțiile unui eventual baraj”

    de Lucian Dănilă | 13 aprilie 2023, 2:05 PM | Sport | Topic special

    1

    Antrenorul formației UTA, Gyuszi Balint, pregătește un nou meci foarte important al echipei sale, cel de mâine seară cu FC Botoșani, un meci care ar putea îndepărta definitiv Bătrâna Doamnă de locurile direct retrogradabile pe care se află acum FC Argeș și CS Mioveni.

    De când am revenit la UTA am spus că obiectivul nu poate fi decât menținerea în Superligă, iar la un moment dat barajul era o opțiune foarte probabilă. O spun și acum, cel puțin la nivelul echipelor din primă ligă, barajul este o opțiune importantă, de luat în seamă pentru rămânerea în liga întâi, dar este clar că ne dorim să facem punctele necesare ca să scăpăm inclusiv de emoțiile unui eventual baraj. Ar fi un duel în dublă manșă împotriva unei echipe de liga a doua și știm că nu este deloc ușor să înfrunți și aceste echipe, indiferent că vorbim despre campionat sau cupă.

    Tocmai de aceea suntem foarte, foarte concentrați pe meciuri așa cum vin ele, pentru că toate punctele sunt importante. Am văzut multă lume nemulțumită de faptul că am obținut doar un singur punct la Voluntari, după ce veneam după două meciuri foarte dificile, cu consum mare de energie, dar o să vedeți că fiecare punct va conta enorm în economia acestui play-out până la final”, spune Gyuszi Balint.

    Antrenorul Bătrânei Doamne este conștient de distanța care s-a creat între UTA și cele două echipe aflate pe locuri de retrogradare directă, dar spune că lupta nu este încheiată și chiar și CS Mioveni va mai lupta pentru a ajunge măcar pe un loc de baraj. „Într-adevăr, s-a creat o diferență ce poate fi importantă, cel puțin între cele două locuri care merg direct în liga a doua și restul echipelor, dar în general diferența de puncte dintre noi nu este foarte mare. Poate față de Botoșani să fim la o distanță destul de mare, dar apoi vin meciurile directe cu Chindia și Hermannstadt, după care o să mergem către finalul sezonului la Mioveni și FC Argeș. Nu se știe ce se va întâmpla până atunci și de aceea spun că fiecare meci este foarte important, punctele puse în joc sunt cruciale, zic eu. Probabil că inclusiv Mioveniul se mai agață încă de șansa unui eventual baraj, pentru care, sunt convins, se vor bate până la final”, a adăugat tehnicianul echipei arădene.

    Nu urmăresc meciurile din Liga a 2-a”

    Gyuszi Balint spune că nu urmărește meciurile din Liga a 2-a, în care evoluează echipele care vor ajunge la barajul pentru promovare/retrogradare din Liga 1. El se fucusează pe ceea ce are de făcut în prezent. „Nu urmăresc meciurile din Liga a 2-a. Eu am așa un moto sau poate chiar un crez de-al meu. În momentul în care trăiești în trecut o faci cu o oarecare depresie, iar dacă trăiești în viitor trăiești cu frică și cu anxietate. Mă concentrez pe ce am de făcut acum și nu mă uit, nu mă gândesc la o chestie care poate nu are nicio șansă să se întâmple. Adică luăm lucrurile așa cum sunt, foarte focusați, foarte concentrați pe munca pe care o avem de făcut eu, staff-ul, jucătorii, toată lumea din club, în așa fel încât să ne îndeplinim obiectivul fără emoțiile unui eventual baraj”.

    Meciul UTA – FC Botoșani va avea loc vineri seara de la ora 21.00 și va fi televizat.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Stimate Domnule Balint, s-ar putea sa fie multi aradeni care sunt nemultumiti de egalul cu Voluntari! Eu nu sunt si va doresc din tot sufletul, aveti incredere in voi ( Dumneata si baietii) si sunt convins ca stiti ce trebuie facut sa venim si anul viitor la stadion la meciuri din Superliga! Sunteti antrenorul meu preferat pentru UTA si toti baietii au stima mea, a unui Utist din anii 1966 de cand m-a dus tata la primul meci al UTA-ei la Arad! Egal ce va fi noi tot va iubim si tinem cu voi! Succes maine si va tin pumnii!

      +4 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    0 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.