UTA joacă cel mai greu meci al lunii iulie pe terenul celor de la Caransebeș





Bătrâna Doamnă merge mâine dimineață la Caransebeș pentru un amical cu nou promovata în liga secundă, FC Caransebeș. Este cel mai greu meci pentru UTA de la reluarea pregătirilor, mai ales că gruparea din Banat a învins la scor în ambele amicale disputate până acum.
Caransebeș este antrenată de Sorin Bălu, cel pe care Marțian îl dorea în iarnă la Arad, iar în lot sunt foarte mulți jucători care au trecut pe la UTA: Bujor, Manea, Lucian Todea, Drăghici, Tecsi, dar și Bilia, fost la ACU, Ineu și Gloria. În meciurile anterioare, Caransebeșul a trecut cu 6-0 de CS Ineu și 5-1 de Oțelul Roșu.
UTA vine și ea după o victorie, 4-1 pe terenul bihorenilor de la Sântandrei. Rus a marcat de trei ori și Leucuța o dată, într-un meci în care Nagy i-a testat pe Petcu și Ojog, jucători care vor evolua și mâine. Petcu vine tocmai de la Caransebeș, iar Ojog este din Republica Moldova, de la Costuleni.
Bătrâna Doamnă pare că și-a rezolvat problema portarului, Mitrea revenind la amicalul cu Sântandrei, dar s-a despărțit de Avrămuțiu, care s-a întors la Curtici. Ivănică și Anagor sunt și ei aproape de a semna un contract cu alb-roșii, cu specificația că africanul trebuie să își rezolve unele probleme legate de viza de ședere în România.
Meciul are loc mâine, duminică, începând cu ora 11 la Caransebeș.
Comentariile portalului
Copiii mânca crenvurștii în grădinițe și dulciuri turcești și asta se laudă aici...nu mai spun de condițiile din grădinițe, tot ce (...)
De o vreme încoace când auzim la știri că vreun oficial american "își manifestă îngrijorarea" pentru nerespectarea drepturilor românilor sau despre "starea democrației" ne pufnește râ (...)
Nu blama bohoțul pentru că se poartă ca un bohoț, întreabă-te de ce mai mergi la circ. Dacă arădeanul consumă, păi bohoții asta servesc